Karlsruhe, următoarea ţintă a Patriciei Ţig

Karlsruhe, următoarea ţintă a Patriciei Ţig
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Gălăţeanca Patricia Maria Ţig îşi va încheia prima etapă a revenirii în circuitul WTA cu participarea la ultimul turneu pe zgură al sezonului, la Karlsruhe, în Germania. Acesta este al treilea turneu WTA consecutiv pentru Ţig, după o absenţă de aproape doi ani, perioadă în care a devenit mamă.

Turneul de la Karlsruhe, dotat cu premii de 125.000 de dolari, reprezintă pentru Patricia Ţig a doua utilizare a clasamentului protejat (locul 157 WTA, din momentul anunţării pauzei de maternitate), din cele zece permise de regulament (plus două la turnee de Mare Şlem). La fel ca la Jurmala (Letonia), turneu unde a jucat săptămâna trecută, gălăţeanca mutată în Braşov de mai bine de trei ani a avut ceva şansă şi a prins intrarea direct pe tabloul principal. În primul tur, Ţig va juca cu Barbora Krejcikova (Cehia, 115 WTA).

La acest turneu din Germania s-au mai înscris ale patru românce, Irina Begu (100 WTA), Gabriela Ruse (179 WTA), Jaqueline Cristian (202 WTA) şi Laura Paar (238 WTA).

Patricia Ţig a avut un parcurs de senzaţie la prima apariţie după îndelungata absenţă pe tabloul principal al unui turneu WTA, ajungând până în finala BRD Bucureşti Open, turneu disputat în urmă cu două săptămâni. Acolo a avut de trecut prin precalificări şi calificări, finala pierdută în faţa Elenei Rîbakina fiind al 11-lea meci jucat la Bucureşti.

Sferturi, în Letonia

A plecat ziua următoare în Letonia, având un parcus bun la turneul de la Jurmala (premii de 250.000 de dolari), unde a ajuns până în sferturile de finală. În primul tur a trecut de Ankita Raina (India) cu 6-2, 6-1, iar în optimi a învins-o pe Angelina Kalinina (139 WTA, Ucraina). În sferturile de finală a fost învinsă, vineri, de rusoaica Anastasia Potapova, scor 6-4, 0-6, 6-4.

Pentru parcursul de al Jurmala, Ţig a obţinut 60 de puncte WTA, cu care va urca încă 42 de poziţii în ierarhia mondială, până pe locul 223, care reprezintă o clasare uluitoare, în condiţiile în care în urmă cu două săptămâni începea turneul de la Bucureşti din afara clasamentului WTA. Are un total de 260 de puncte, la care din 5 august se vor adăuga încă 33 de puncte, când se va face conversia punctelor adunate în turneele mici, ITF. Astfel, indiferent de ce va face la Karlsruhe, Patricia Ţig va ajunge pe 5 august în jurul poziţiei 200 WTA.

După turneul din Germania, Ţig va lua o pauză de cel puţin o săptămână, una binemeritată după ce a jucat 14 partide în ultimele trei săptămâni.

Citit 1785 ori Ultima modificare Duminică, 28 Iulie 2019 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.