* Stelian Bordeianu, portarul echipei care mergea în Cupa UEFA acum un deceniu, ar fi fost şomer cu acte-n regulă dacă nu şi-ar fi ridicat o afacere încă din perioada în care zilnic îşi punea mănuşile * Acum 2 ani i-a ars magazinul din temelii, pagubele fiind de aproximativ 7 miliarde de lei vechi *
Cine este Stelian Bordeianu?
· Pe 15 septembrie va împlini 42 de ani
· în timpul armatei, a fost antrenat la Textila Buhuşi de actualul director general al lui FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian
· este căsătorit din 1997
· a câştigat Campionatul Naţional de juniori 1 ca antrenor la Oţelul
· în 2003 a revenit, pentru jumătate de an, ca portar al Oţelului, deoarece echipa rămăsese într-un singur goalkeeper valid, însă n-a avut ocazia de a mai intra între buturi
· înaintea incendiului de acum doi ani, vindea şi aparate fitness.
Piedicile sorţii
Se înmulţesc poveştile despre foştii mari fotbalişti care ajung să-şi drămuiască fiecare leuţ pentru a nu muri de foame, succesul multora dintre ei apunând imediat ce şi-au atârnat ghetele în cui.
În Galaţi am găsit însă un mare jucător al Oţelului de la finele anilor ’90 care n-a vrut să rămână la mila cuiva după „mandatul” de fotbalist, dar căruia soarta i-a şi pus destule piedici.
Niciodată nu s-a oprit, a luat-o de la capăt şi spune că, şi pe timp de criză, stă tot în picioare.
Despre Stelian Bordeianu este vorba, portarul cu care formaţia fanion a oraşului mergea în Cupa UEFA acum 11-12 ani de zile.
Şi-a aruncat mănuşile în 2001, este antrenor şi se mândreşte şi cu titlul de patron de magazin.
Născut în Neamţ, mutat la Galaţi
L-am găsit la birou, nu la patru ace, dar destul de sobru. Nu poţi să te uiţi după canapeaua nu-ştiu-care şi să-l vezi pe Stelu - cum îi spun şi angajaţii - în şort şi papuci.
„Zilnic sunt aici, e o treabă care-mi place. Mă gândesc mereu la fotbal, am trăit o viaţă acolo, dar nu poţi să te bazezi numai pe numele creat în acel fenomen”.
„Trebuie să faci şi altceva”, explică în câteva cuvinte Bordeianu, un nemţean ajuns la Galaţi în 1996 şi stabilit aici, la malul Dunării.
„Am prins şase ani foarte buni aici, m-am căsătorit în oraş, mi-am luat o casă şi mi-am ridicat şi o afacere”.
„Am zis că trebuie să rămân în Galaţi”, explică fostul goalkeeper motivele pentru care a decis ca şi urmaşii săi - doi băieţi, de 10 şi 13 ani - să respire lângă Combinatul Siderurgic.
Ce concurenţă avea la Dinamo!
Nu se consideră un tip norocos, iar o simplă developare a filmului vieţii sale îi dă mare dreptate.
Specialiştii spun că Stelian ar fi putut deveni numărul unu la naţională, forma sa de la mijlocul deceniului precedent reclamându-i o carieră impresionantă.
„În 1994 m-a luat Dinamo, de la Poli Iaşi, însă aveam o concurenţă incredibilă, cu Prunea şi Tene”.
„Se tot spunea că unul dintre ei va pleca în străinătate, dar nu s-a întâmplat”.
„După Mondialul din ’94 toată lumea se aştepta să se transfere Prunea, dar probabil că acel gol luat cu Suedia, în sferturile de finală, i-a retezat orice şansă”.
„Implicit, am avut şi eu de pierdut, m-am gândit mereu la acel gol”, povesteşte nemţeanul care şi-a făcut buletin de Galaţi.
Suspendat de bucureşteni, plătit de Combinat
Oţelul l-a înregimentat doi ani mai târziu, iar Dinamo, după jumătate de an, i-a cerut să revină, dar conducerea Combinatului l-a oprit la echipa pregătită atunci de Vasile Simionaş.
„Domnul Sandu Florentin, care era director general la Sidex, mi-a spus că mă plăteşte chiar dacă cei din Ştefan cel Mare mă vor suspenda”.
„Am stat trei luni pe margine, apoi cluburile s-au înţeles. Eram foarte iubit la Galaţi”, rememorează portarul care a bifat ulterior şase prezenţe în cupele europene.
S-a retras în 2001 deoarece nu mai suporta cantonamentele! „Aveam şi doi copii, dădusem (din ’99) drumul şi la afacerea asta, nu se mai putea. Apoi am regretat că m-am lăsat, dar asta este…”
„Era să mor de ciudă!”
Cea mai mare lovitură a primit-o în 2008 când, de la o ţigară, prăvălia i-a ars aproape în întregime!
„Au fost pagube de aproape şapte miliarde de lei. Sunt asociat cu un cumnat de-al meu, iar în trei săptămâni am repus afacerea pe picioare”.
„Am crezut că mor de ciudă”, spune antrenorul care, dacă n-ar fi vândut mobilă, acum ar fi fost şomer:
„Aştept oferte ca să antrenez, nu mă pot despărţi de fenomen”.
Ultima dată a lucrat la FCM Dunărea, în Liga a II-a, club de care nu înţelege de ce s-a despărţit, însă nu vrea să dezvolte subiectul.
E drept, nici nu prea are timp de taclale. Furnizorii de mobilier chiar au treabă cu patronul Bordeianu.
„Mă ştiu de om serios”, conchide cel pe care microbiştii dunăreni nu-l pot uita, pentru că nici prezenţele Oţelului în Europa nu pot fi şterse cu buretele.
Comentariu foto: Stelian Bordeianu, fotbalistul pe care un incendiu şi un gol primit de România, la Campionatul Mondial din 1994, l-ar fi putut învinge
