* „Viaţa liberă” îi caută în continuare pe jucătorii Oţelului de la finele anilor ’90 care învăţau Galaţiul cu întrecerile continentale * Am dat recent peste Iulian „Max” Arhire, retras de numai 2 ani din activitate, care a devenit om de afaceri şi care doarme chiar la locul de muncă! * E patron de service auto şi vorbeşte mai des despre bucşe şi plăcuţe de frână decât de pasele de gol pe care le oferea când încălţa ghetele de fotbalist profesionist *
Ce nu se ştie despre Iulian Arhire
· Şi-a făcut junioratul la Steaua Bucureşti, iar la 17 ani a debutat în Divizia A în tricoul Oţelului
· a jucat în străinătate la Oţelul din Coreea de Sud (Poohang Steelers), la Alania Vladikavkaz (Rusia), peste Prut - la Zimbru Chişinău şi la Metalurg Doneţk (Ucraina)
· a evitat să mănânce carne de câine în perioada petrecută în Orient („deşi se spune că e purificatoare!”)
· a ratat un transfer în Germania, la Herta Berlin, din cauza lăcomiei conducătorilor de la Zimbru
· în Coreea, la un meci pe teren propriu, nu i-a venit să creadă că întregul stadion aplauda de mama focului când a marcat formaţia oaspete
· i s-a spus Max din cauza discotecii gălăţene cu acelaşi nume: „Mi-a plăcut mereu dansul, iar Mihai Stoica m-a poreclit astfel.”
A vrut să ne facă schimbul de ulei
N-a luat în greutate în cei aproape 2 ani de când a uitat de minge, ba chiar trage de fiare ca să se menţină în formă, însă şi-a pus ochelari de vedere.
E patron de Service auto în Galaţi şi chiar s-a oferit să ne facă un schimb de ulei ca să demonstreze că e profesionist în orice domeniu.
Max, copilul-rebel al Oţelului, care în 1999 pleca în celălalt capăt al lumii - în Coreea de Sud, a ajuns să vorbească despre sportul-rege la trecut.
„După ce m-am lăsat, timp de un an de zile nici nu m-am mai uitat la vreun meci. Pur şi simplu, nu suportam ideea că nu mai joc”, povesteşte Arhire (34 de ani), obligat de o problemă medicală să renunţe la gazon.
Are şi un mare „prieten” din lumea fotbalului, pe care zice că nu-l va uita vreodată: Meme Stoica!
Ghinionist în momente-cheie
Rămas în memoria fanilor gălăţeni ca extrema dreaptă care oferea pase decisive de maximă calitate (în 1996 şi 1997, din centrările sale a fost răpus Rapidul), Iulian, acum plin de motorină pe mâini, pentru a intra în jocul nostru, consideră că mai mereu a fost urmărit de ghinion.
„În situaţii de maxim interes, mi s-a întâmplat câte ceva. Poate că aş fi ajuns sus de tot dacă nu dădeam mereu de bucluc”, mărturiseşte cel poreclit Max.
Concret, în ’99 a ratat plecarea într-un turneu cu echipa naţională din cauza unei accidentări banale suferite la un antrenament, dar şi-a amânat şi debutul, prin 1996, din cauza unei băi făcute în Lacul Vânători:
„M-am tăiat într-o sticlă de pe fundul apei. Degetul mare fusese secţionat aproape în totalitate şi am vrut să joc chiar şi aşa. Din păcate, m-a văzut antrenorul că şchiopătez.”
Îi poartă pică lui Meme!
Şi nu e totul! În 2007, aflat la Unirea Urziceni, gălăţeanul s-a accidentat şi a trebuit să stea opt luni pe tuşă, iar în momentul în care a redevenit apt, i s-a arătat uşa.
Cine o făcea? Chiar Mihai Stoica, cel care îl vindea în 1999 de la Oţelul la coreeni, DNA-ul analizând şi în prezent acest transfer despre care se crede că s-a realizat la un preţ mult mai mare decât cel oficial.
„Da, ştiu şi eu că s-au dat mai mulţi bani, dar nu vreau să mai dezgrop morţii. Cert este că nu mă aşteptam ca Meme să-mi facă un asemenea rău”.
„Bătusem palma cu patronul de la Urziceni pentru încă un an şi voiam ca în perioada de pregătire să demonstrez ce pot”.
„Stoica, recent numit la club, mi-a spus că nu-mi dă nicio şansă! Cu banii pe care urma să-i încasez mi-aş fi extins afacerea”.
„Am în proiect şi un motel, dar şi o secţie de tinichigerie-vopsitorie”, mai spune Max.
„Să nu mi se spună Şefu’!”
Afacerea o are de acum 5 ani, unchiul său, mecanic de meserie, ridicând un service din banii pe care fotbalistul îi strânsese după experienţele din Coreea, Rusia şi Moldova.
„N-o fac pe şeful, la mine maximul respect este unul: angajaţii să-şi vadă de treabă, iar eu să-i plătesc la timp!”.
„Şi am mai învăţat ceva de când m-am apucat de afaceri: nu contează cât de bine îţi merge, important e să te menţii pe piaţă”, zice specialistul pe care unii salariaţi de-ai săi îl tratau ca pe un client.
„Nu făcusem eu angajările şi la început credeau că am probleme la maşină de vin pe acolo”, se amuză Iulian, el mutându-se de jumătate de an deasupra halei în care afacerea sa încearcă să producă.
Doarme peste maşinile din service
„Prin octombrie îmi mergea foarte greu şi trebuia să fiu foarte aproape de acest job. Am venit o dată şi am urcat în podul halei, m-am uitat de sus şi am zis că aici îmi fac dormitorul şi că voi locui la locul de muncă”.
„Din dormitor îi văd pe băieţi cum repară maşinile, am băieţi meseriaşi”, îşi laudă fostul fotbalist materialul uman de care dispune.
Nu este însurat, însă cam din aceeaşi perioadă în care s-a decis să doarmă peste maşinile din propriul service, are o relaţie cu Violeta.
Despre fotbal nu vrea să mai vorbească, dar îşi dă cu părerea despre recesiunea mondială.
„Poate vor începe să se mai mişte treburile, abia aştept să se mai dezmorţească”, comentează Max Arhire, unul dintre puţinii fotbalişti care-şi trăiesc viaţa la maxim şi după ce au lăsat în urmă gazonul.
Explicaţie foto: Iulian „Max” Arhire, fotbalistul care a devenit patron de service auto
