* Un viitor inginer se caţără cu eficienţa mamiferului considerat strămoşul omului, saltul peste obstacole fiindu-i mult mai prietenos decât banala promenadă pe trotuar * Este gălăţean, are 22 de ani şi practică parkour, disciplină care te ajută să treci peste orice obstacol doar prin mijloacele propriului corp * Pe 27 septembrie, povestea sa va fi difuzată pe canalul de televiziune Discovery *
„Mersul pe jos, mai periculos”
Îl cunoaşte multă lume, Internetul este plin de filmuleţe în care Florin Mârza ignoră gravitaţia, lui fiindu-i închinat şi un monument pe Faleza Superioară.
Nu degeaba i se spune, printre altele, „Omul-maimuţă”: găseşte mereu o liană imaginară pentru a sări de la stânga la dreapta şi de jos în sus cu o agilitate desprinsă din desenele animate. I se mai spune Skypici, adică „piciul cerului”, zborul peste obstacole fiind mai mult decât un hobby, e chiar modul său de viaţă, după cum el însuşi povesteşte.
„Parkour nu e sport extrem, poate doar pentru sedentari. Cred că probabilitatea să fii lovit de o maşină pe trotuar e mai mare decât aceea de a te accidenta în această disciplină”, decide gălăţeanul de 22 de ani, un tip la locul lui până când îi apare în faţă un obstacol.
„Nu e sport, ci o întreagă filozofie”
Una este să-l vezi pe Youtube sau pe Discovery Channel - care-i va prezenta povestea pe 27 septembrie, la ora 22.00 - şi alta e să se desfăşoare „pe viu”: are o privire ageră, de uliu, apreciază cu mare atenţie distanţele şi se arcuieşte de ca şi cum n-ar avea deloc oase.
Stând în mâini sau în cap, Florin găseşte oricum o poziţie comodă şi cade precum pisicile:
„Ca să faci parkour, în primul rând trebuie să ştii să cazi, altfel te poţi accidenta foarte grav. Nu e un simplu sport, e o întreagă filozofie, sport complet, pentru că te antrenează atât fizic, cât şi psihic. Aici trebuie să ştii mereu când îţi poţi depăşi limitele. E şi un sport al minţii. Dacă nu apreciezi riscurile, nu mai există o a doua oară.”
Skypici, care practică de şase ani disciplina inventată de un francez, e la fel de sigur şi-n vorbire (n.r. – e student în anul IV la ingineria mediului).
Poliţiştii îl trimit în sală. Iartă-i, Doamne!
Mârza nu se dă în spectacol, n-are pe cine să mai impresioneze (are o iubită, şi-a creionat nişte planuri), dar se loveşte de ignoranţa spaţiului în care este nevoit să respire.
Nu o dată a fost batjocorit de trecători în timp ce se antrena pe zidurile din Galaţi care-i stimulează capacităţile de „Spiderman”, iar poliţiştii comunitari îl iau mai de fiecare dată la întrebări.
„Îmi zic să nu stric ceva şi să merg într-o sală. Dacă m-ai închide undeva, m-aş simţi ca un leu în cuşcă. E aberant!” povesteşte bravul traceur (aşa sunt numiţi oficial practicanţii acestei discipline).
Culmea, într-un oraş care nu dispune de Sală Polivalentă (în definitiv, de mai nimic în materie de baze sportive), oamenii în uniformă visează la săli pentru parkour. Grotesc, nu-i aşa?
Vrea să plece din ţară. Definitiv
Cum era de aşteptat, „Omul-maimuţă”, ca orice individ valoros, îşi vede viitorul peste hotare.
„Vreau să-mi termin studiile şi vreau să devin cascador. Evident, pentru asta aş pleca şi din ţară, afară aş avea alte oportunităţi”, mărturiseşte unul dintre cei mai respectaţi practicanţi de parkour din România, el vizitând deja oraşul francez în care s-a născut mişcarea, dar şi Londra, acolo unde traceur-ii sunt întâmpinaţi cu parcuri special amenajate şi cu aplauze, nu cu chitanţierul de amenzi sau cu miştouri de genul „băi, vezi să nu-ţi rupi capul!”…
Baftă, Pici al Cerului!
