* Nu mai este o noutate că autorităţile locale nu ajută mai deloc sportul, cei 700.000 de euro oferiţi cluburilor locale în 2010 fiind o bătaie de joc * Tg. Mureş, de exemplu, a alocat 3 milioane de euro * Şi totuşi, factorii decizionali gălăţeni fac ceva: aplaudă uluitoarele performanţe din domeniu *
Medalii în loc de violuri
Lucian Bute, Ana Porgras, Valeriu Calancea, Gabriel Gheoca, Victor Mihalachi şi fotbaliştii de la Oţelul. Nu trebuie însă uitate voleibalistele de la CSU Metal care până în vară, când s-a desfiinţat clubul (n.r. – o gafă uriaşă, inegalabilă!), au adunat o mulţime de trofee.
Datorită lor se vorbeşte mai mult ca niciodată despre Galaţi, performanţele acestor oameni reducând/acoperind parcă şi numărul nenorocirilor cu care ne obişnuiserăm (accidente rutiere, bătăi conjugale, violuri, omucideri).
Bute e multiplu campion mondial la box profesionist, Porgras a devenit vedeta gimnasticii româneşti după aurul mondial de la Rotterdam, Calancea a impresionat la ultimele „Mondiale” de haltere, iar kaiaciştii Gheoca şi Mihalachi au luat medalii importante la turneul mondial de la Poznan.
Notabilă este şi performanţa fotbaliştilor Oţelului care sunt lideri în Liga I după 12 etape. Toate în 2010!
Un buchet de flori, singura recompensă
Celebra placă, aceea că sportul este cel mai bun ambasador, a devenit enervantă rău, deoarece vorbim despre „reprezentanţi diplomatici” care, dacă s-ar lăsa în baza oraşului, ar munci pe stomacul gol.
În anul 2010, Primăria, prin Consiliul Local Galaţi, i-a oferit sportului de la Mila 80 a Dunării, la grămadă, doar 3 milioane de lei (aproximativ 700.000 de euro), un flecuşteţ din care nu poate trăi nici măcar o echipă de fotbal de Liga a II-a!
Sportivii enumeraţi mai sus n-au încasat în ultimul an niciun leu din partea autorităţilor locale, existând însă scuza că oficial ei nu mai reprezintă cluburi gălăţene.
Totuşi, absolut toţi au părăsit oraşul tocmai din cauza indolenţei cu care au fost trataţi.
Recunoştinţa materială oferită de municipalitate pentru performanţele acestui an s-a rezumat la un singur buchet de flori! L-a „încasat”, cu emoţie, kaiacistul Gheoca, acum aproape două luni!…
Bazele, vai de mama lor!
Cât priveşte bazele sportive, situaţia este şi mai dramatică. Poate şi de aceea medaliaţii din această poveste au ajuns campioni abia după ce au plecat din Galaţi.
Sala Sporturilor „Dunărea” face umbră pământului de mai bine de zece ani (Ana Porgras era la grădiniţă când colosul de lângă Spitalul Judeţean ieşea din circuit), sala gimnastei de aur n-a mai fost îmbunătăţită de aproape 40 de ani, iar Stadionul „Dunărea” - cu tot cu pista lui de atletism, deja renumită pentru gura de canal care desparte culoarele de alergare - este o relicvă.
Ca să-l duci acum pe Bute la „Arena de Box” pentru un antrenament, ar însemna să-l iei în râs, iar bazinele de înot se găsesc doar în mediul privat.
Aşa cum şi turul de campionat de excepţie al Oţelului n-are nicio legătură cu factorii locali, stadionul din Ţiglina III fiind proprietatea Combinatului ArcelorMittal.
