Sabotaj la Divino? - Electrica: „Nu a fost intenţie!”

Sabotaj la Divino? - Electrica: „Nu a fost intenţie!”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Marius Stan a acuzat un eventual sabotaj din partea adversarilor politici, în vreme ce distribuitorul de energie electrică a replicat, printr-un comunicat că „acuzaţiile sunt hilare”

Duminică seară, în Divino, n-a fost chiar totul divin. Ba chiar a semănat a infern în momentul în care luminile s-au stins într-o fracţiune de secundă, microfoanele şi muzica picând şi ele pentru a completa un tablou absurd. În mileniul al treilea, dacă nu ai curent electric, degeaba vorbeşti despre invenţii care mai de care mai năstruşnice. Gala Oţelului era redusă la tăcere, cel mai bine văzut club de noapte de Galaţi confruntându-se cu o premieră.

„Avem două linii de curent, când pică una, intră automat cealaltă. Niciodată n-a fost aşa ceva, cred că sunt cabluri tăiate”, a spus managerul de evenimente din Divino, dar şi Marius Stan, directorul general al campioanei la fotbal, a speculat că este vorba despre un act premeditat. „Mulţumim partidului iubit pentru condiţiile pe care ni le asigură! Dacă acum s-ar isca un incendiu aici, n-am arde ca şobolanii? Este un eveniment caritabil pentru un copilaş nevinovat, jucătorii au şi ei copiii cu ei, cum este posibil să asistăm la aşa ceva? Este sabotaj!”, a acuzat Stan, el considerând că este o şicană din partea adversarilor săi politici.     

„Avaria, din cauza topirii stratului de zăpadă”
Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi a remis ieri un comunicat prin care combate acuzele lui Stan. „Problemele înregistrate în zona Şantierului Naval în seara zilei de duminică au apărut la ora 21.53 la una dintre liniile electrice subterane de 6 kV. Avaria a fost cauzată de topirea stratului gros de zăpadă din jurul punctului de alimentare (PA 28), cantitatea mare de apă pătrunsă în sol afectând cablul LES. Realimentarea clubului care găzduia acţiunea organizată de clubul de fotbal a avut loc la ora 22.24. Conducerea Electrica SDEE Galaţi consideră hilare acuzaţiile directorului general al FC Oţelul. Nu a fost vorba de sabotaj, ci despre o avarie apărută în reţea”, s-a apărat distribuitorul de energie electrică.

Citit 2231 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2012 23:00

6 comentarii

  • postat de cetateanu derutat
    Marți, 28 Februarie 2012 21:36
    marius stan ar fi trebuit sa.l cheme pe tizul sau necula ,posibil contracandidat sa dea zapada jos de pe cabluri la divino.are si numarul de telefon de la comandamentul pentru dezapezirea inzapezitilor.am sunat de curiozzitate si raspunde un cetatean care spune ca am sunat la cursurile de inot pt. pensionari organizate GRATUIT MOTIV PT. CARE M.AM SI INSCRIS..eu am sa.l votez pe d.durbaca ca m inteles ca nu mai are voie sa candideze,din cauz lustrului,nu de la sandale si a varstei trecute de 70 de primaveri de anu asta.
    0
    0
    Raportează
  • postat de daca-i chema la casa sindicatelor nu venea nimeni
    Marți, 28 Februarie 2012 13:10
    bai eu cred intr-un astfel de sabotaj. Nu in totalitate de suta la suta dar cred. Astia ar fi in stare de orice. Se stie ca marile companii sunt dirijate politic
    0
    0
    Raportează
  • postat de ludwik
    Marți, 28 Februarie 2012 11:25
    Se vede ca sunteti castraveti si pe langa subiect; la eveniment a putut intra oricine pe baza abonamentului din retur,a cardului de membru socios sau a unei taxe de 10 lei ,bani care s-au strans pentru a ajuta acel copil bolna.
    Deci a putut sa vina oricine a dorit ,daca avea 10 pentru intrare ,asa ca mai documentati-va inainte sa vorbiti numai prostii
    0
    0
    Raportează
  • postat de miclovan
    Marți, 28 Februarie 2012 11:00
    Dar oare, asa un eveniment nu se putea organiza la Casa de Cultura a Sindicatelor ? De ce musai intr-un club de fite unde numai anumiti "de-ai casei" au acces?
    0
    0
    Raportează
  • postat de hehe
    Marți, 28 Februarie 2012 09:11
    Daca intr-adevar a spus stan asa ceva chiar nu mai e nimic de comentat.
    0
    0
    Raportează
  • postat de petru
    Marți, 28 Februarie 2012 08:58
    Cine trebuia sa indeparteze zapada ???????????
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.