Ionuţ Badea a fost prezentat oficial la Oţelul
Foto: Foto: Sorin Pană

Ionuţ Badea a fost prezentat oficial la Oţelul
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Una dintre problemele Oțelului, cea a conducerii tehnice, a fost rezolvată prin numirea lui Ionuț Badea pe postul de antrenor principal.

"E o perioadă un pic confuză, dar poate fi traversată cu oameni competenți. N-am venit la Galați pentru un obiectiv mediocru. Există potențial la nivelul lotului și sunt convins că ne vom îndrepta către performanță. Momentan timpul este cel mai mare inamic al nostru, dar sperăm să se rezolve problemele din jurul clubului", a spus Ionuț Badea.
 
Staff-ul tehnic a fost completat cu secundul Dragoș Radu, Marius Popa (antrenor de portari) și Luigi Maione (preparator fizic). De asemenea, la echipa a doua va fi numit ca principal Constantin Schumacher, fost fotbalist al Rapidului.

„Anunt cu plăcere că avem un antrenor nou. Am reușit să aducem un tehnician de mare perspectivă. Am fost corect cu el, i-am prezentat exact situația actuală de la club. E nevoie de oameni curajoși în astfel de momente dificile și Ionuț Badea n-a refuzat să lucreze pentru Otelul”, a spus Narcis Răducan, managerul general al FC Oțelul. 

Citit 2419 ori Ultima modificare Vineri, 28 Iunie 2013 19:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.