* Repară mingile şi ghetele jucătorilor echipei gălăţene, dar o face pentru orice alt fotbalist din Liga I, unele vedete de la Steaua şi Dinamo apelând de câteva ori la serviciile sale * Marian Galiurov este renumit pentru crampoanele sale speciale – acesta este motivul pentru care 500 de sportivi şi-au recondiţionat încălţările în atelierul gălăţeanului de 42 de ani *
„Am schimbat mulţi preşedinţi şi antrenori”
Responsabilul cu încălţările „oţelarilor”, prezent din 1991 în clubul roş-alb-albaştrilor, râde când este întrebat câtă lume s-a perindat de-a lungul timpului pe la club. „Am schimbat pe mulţi”, afirmă Marian Galiurov.
Şi chiar aşa este. Şase preşedinţi (Marius Stan, Mihai Stoica, Ion Ionică, Igor Pârvu, Nicolai Boghici, Viorel Anghelinei) şi paisprezece antrenori (Ion Moldovan, Aurel Ţicleanu, Ioan Sdrobiş, Vasile Simionaş, Dumitru Dumitriu, Ilie Dumitrescu, Victor Roşca, Marius Lăcătuş, Costel Orac, Sorin Cârţu, Mihai Stoichiţă, Aurel Şunda, Ion Gigi, Petre Grigoraş) au prins cizmarul la gruparea gălăţeană.
Cluburile mari n-au un asemenea meseriaş
Magaziner, femeie de serviciu, bucătăreasă, paznic. Sunt posturi auxiliare acoperite la orice club de Liga I: doar n-o fi obligaţia căpitanului de echipă sau a antrenorului principal să ştie unde se depozitează echipamentul, iar funcţiile de preşedintele şi director sportiv n-au fost „inventate” pentru încingerea cuptorului sau ferecarea porţii stadionului.
La Oţelul există, însă, o slujbă în plus, una pe care grupările mari ale României, Steaua, Dinamo, CFR Cluj sau Rapid, o ignoră: cizmarul! În drumul spre vestiar, orice fotbalist al echipei gălăţene dă cu ochii de Marian, bărbatul corpolent şi cu voce groasă al cărui atelier este plasat chiar lângă uşa mini-hotelului arenei dunărene.
„Aveţi probleme cu încălţările?”, ne-a abordat omul care lucrează la club de 18 ani. Asta spune zi de zi, i-a intrat în sânge, e un fel de salut mult mai practic.
Iată un om care munceşte din plăcere!
Marian Galiurov, 42 de ani, spune că a ajuns cizmarul fotbaliştilor la recomandarea unchiului său, care în 1991 ieşise la pensie chiar din acest loc.
„Trebuia să-i ia cineva locul şi mă ştia de meseriaş. Eu lucram atunci la Cooperativa „Unirea”, eram şef de unitate, şi după Revoluţie am vrut să mă privatizez, dar mi s-au pus beţe-n roate. Aveam 24 de ani, iar acum pot spune că-s unul dintre cei mai vechi oameni din club”, îşi aduce aminte meseriaşul care recondiţionează orice gheată de sport şi orice minge dezumflată.
„Este o meserie pe care o fac din plăcere, alţii cred că ar pleca de la lucru mai devreme decât mine. Repar totul la prima echipă a Oţelului, dar şi la cea de-a doua, la copii şi juniori. Nu voi abandona niciodată această meserie”, spune cu patos individul cu calapod.
„E meserie rară!”
Aspectul care-l face renumit în toată ţara pe Marian este un soi de lucrătură strungaro-cizmărească: montează crampoane speciale pe talpa ghetelor jucătorilor de fotbal, piese care rezistă mai multă vreme.
„Cred că am pus la aproximativ 500 de fotbalişti crampoane şi le-am reparat încălţările. Prin jucătorii care au jucat aici, vin şi alţii la mine, sunt recomandat peste tot. Aşa le-am reparat ghetele lui Ghionea, Dică, Nicoliţă, Cernat, Boştină, jucători de naţională. Nu mai zic de alde Vali Ştefan, Tofan sau Anghelinei. Nu ştiu dacă mai sunt cizmari în Liga I, dar în Galaţi sigur nu mai există unul ca mine”, adaugă cu satisfacţie în glas, cel care poate drege şi sandale, pantofi cu toc sau papuci: „Asta-i meseria mea de bază, una pe cale de dispariţie! Oricum, e diferenţă între cizmăria clasică şi cea aşa-zis sportivă.”
„E greu să găsesc pe cineva să fure meserie”
De când cu criza economică, Marian Galiurov (căsătorit, are o fetiţă) zice că are mai mult de muncă. Tot el recunoaşte că jobul său, destul de migălos, nu este din cale-afară de bănos, dar „sunt mulţumit atunci când omului îi place ce lucrare i-am făcut. N-am primit niciodată vreun reproş”.
Speră să prindă vârsta de pensie în atelierul stadionului din Ţiglina III şi i-ar plăcea să-şi pregătească succesorul, dar bate cu palma în masa pe care este montat strungul.
„Nu cred că voi găsi pe cineva să fure meserie de la mine, să stea, să se chinuiască… Tinerii visează acum la Italia şi Spania, la maşini. Nu mai e ca pe timpul lui Ceauşescu, când trebuia să înveţi o meserie. Au dispărut cizmarii meseriaşi, lumea aruncă pantofii la gunoi şi-şi ia alţii noi, dar nu se ştie ce vremuri vor veni. Criza ar putea face din cizmărie o meserie foarte căutată”, îşi dă cu părerea „expertul în crampoane” al echipei Oţelul.
