Suporterii fac SCUT ÎN JURUL OŢELULUI: Joi, întâlnire cu donaţii directe pentru deplasarea echipei la Suceava

Suporterii fac SCUT ÎN JURUL OŢELULUI: Joi, întâlnire cu donaţii directe pentru deplasarea echipei la Suceava
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Decizia de miercuri de la Tribunalul Bucureşti, cea de amânare în procesul de insolvenţă a FC Oţelul, a generat nu doar reacţii de bucurie în rândul suporterilor, ci şi gesturi emoţionante, fapte concrete prin care încearcă să-şi ţine echipa în viaţa.

Ţinând cont de situaţia financiară critică existentă la club, managerul sportiv Cristian Munteanu anunţând la sfârşitul săptămânii trecute că echipa nu are banii necesari pentru a face deplasarea la meciul de sâmbătă, cu Rapid CFR Suceava, suporterii adevăraţi ai Oţelului au reacţionat prompt, imediat după verdictul instanţei de judecată, de miercuri. Astfel, sub deviza „Acum, Oţelul suntem noi!”, suporterii gălăţeni au început să facă scut în jurul echipei lor de sufltet şi au pornit o acţiune de strângere de fonduri pentru deplasarea echipei la Suceava. Pe site-ul suporterilor, dunăreabatrana.ro, la puţine minute după vestea bună venită de la Tribunal, trei fani roş-alb-albaştri anunţau că dau câte 100 de lei. Apoi, grupul „Peluza Sud”, care editează o revistă-program de meci la fiecare partidă de acasă pentru ca din încasări să cumpere produse necesare echipei, a anunţat că va contribui cu 600 de lei la colecta publică pentru deplasarea la Suceava, sumă strânsă la ultimul meci de acasă, cel câştigat cu Bucovina Pojorâta, scor 2-1.

Acţiunea începe să capete amploare, „oţelarii” de toată isprava organizând şi o întâlnire unde se vor putea face donaţii directe. Aceasta se va desfăşura astăzi (joi, 24 septembrie) de la ora 18,00, în acelaşi loc unde au protestat public ultima dată, la sfârşitul lunii iulie, faţă de situaţia în care le-a fost adusă echipa: la Casa de Cultură a Sindicatelor. La locul de întâlnire al fanilor va fi prezent şi Cristian Munteanu, managerul sportiv al clubului, care va asista la strângerea de fonduri. Acesta a spus că este nevoie de minimum 6.000 de lei pentru ca echipa să poată ajunge în condiţii normale la Suceava. "Orice leu e binevenit, cate 5 lei, 10 lei de fiecare tot e bine, ii asteptam pe galatenii care au iesit in strada fericiti in 2011 sa-şi tină echipa în viaţă, acum, la greu", au precizat şi cei de la dunareabatrana.ro.

Cei care nu pot veni la intalnirea de joi, pot face donaţii prin intermediul Ligii Suporterilor Gălăţeni, în contul RO19CECEGL0730RON0973645 (CEC Bank Galaţi).   

Citit 1603 ori Ultima modificare Joi, 24 Septembrie 2015 12:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.