* Subsemnatul a jucat în partida de old-boys organizată de antrenorul Oţelului la finalul unui antrenament din Slovenia * A fost un 4-4 spectaculos, cu chifle şi hohote de râs de pe margine, dar şi cu probleme de arbitraj * Echipa lui Dorinel Munteanu, care a marcat trei goluri, n-a câştigat, poate şi pentru că eu am „reuşit” un autogol de senzaţie *
Să joci cu Munti, motiv de laudă
Dacă m-aş fi apucat serios de fotbal, probabil că astăzi n-aş mai fi scris într-o publicaţie despre cel mai iubit sport din România. N-am avut talent, nici n-am fost împins de la spate pentru a practica această disciplină, aşa că mi se potriveşte mult mai bine locul de la masa presei (sper să nu mă fi înşelat!).
Şi totuşi, în stagiul din Slovenia al formaţiei Oţelul Galaţi, am avut ocazia de a juca fotbal (când e în cadru restrâns, i se zice miuţă) cu Dorinel Munteanu, românul cu cele mai multe selecţii în naţională.
Că mai aveam un pic şi mă scoteau pe targă, e altceva, dar pentru cineva care s-ar fi uitat la noi din avion, eram şi eu pe acolo, pe postul de fundaş-mijlocaş-atacant pierdut pe tot terenul. Am avut două viteze la mine, e o vorbă mai veche a fotbaliştilor: încet şi deloc!
Uruguay-Paraguay, o minune de meci
Nu există cantonament în care Dorinel să nu organizeze un asemenea meci, un Uruguay-Paraguay, cum i se spune, datorită acusticii uşor batjocoritoare.
Staff-ul tehnic şi cel auxiliar ştiu că trebuie să se pregătească din timp pentru duelul old-boys care le oferă ocazia fotbaliştilor profesionişti să arate şi ei cu degetul, să fie critici pentru o jumătate de oră.
Duminică după-amiază, după antrenamentul echipei - unul bazat numai pe exerciţii fizice - Munti a tras la sorţi cele două formaţii cu burtă şi a dat drumul la minge pe o temperatură de aproximativ 30 de grade.
Am avut norocul să pic în echipa lui şi i-am mai avut coechipieri pe Relu Călugăru (antrenor de portari), Costel Crăciun (maseur), Gabi (şoferul autocarului) şi pe Zdenko Baotici, portar profesionist.
Dincolo şi-au etalat măiestria secunzii Ion Balaur şi Cătălin Ciorman, maseurii Dragoş Axente şi Liviu Tunariu, magazinerul Gică Stamate şi tânărul goalkeeper Gabriel Abraham.
Ghete blestemate sau picioare tremurânde?
După primele trei-patru minute mi s-a întunecat orizontul, iar tâmplele îmi pulsau de parcă voiau să iasă afară. Noroc de încurajările colegilor şi de ironiile jucătorilor, care râdeau de mama focului pe marginea terenului.
A fost 4-4, s-a ajuns la prelungiri, iar una dintre reuşite îmi aparţine sută la sută: autogol, fireşte, cu ghetele lui Marian Cârjă, care mă prevenise că sunt blestemate (şi el o păţise în primăvară)!
Medicul Mihail Troacă a fost arbitru şi ne-a furat clar o lovitură de la 7 metri, iar la loviturile de departajare ei au marcat de două ori, noi nici măcar o dată.
A, era să uit. Fotograf a fost mijlocaşul stânga Adrian Sălăgeanu, iar Dorinel mi-a strigat de vreo trei-patru ori „Dănuţe, m-ai omorât!”. Eu tindeam spre condiţia de mort, aşa că era o mare performanţă să mai pot „ucide” pe careva…
Explicaţie foto: Iată fotografia de final, cu nişte old-boys fericiţi că au terminat în viaţă o partidă de numai 30 de minute
Foto: Adrian Sălăgeanu
