Marian Săvăstru

Marian Săvăstru

Criză la Oţelul! - Cea mai neagră serie de rezultate din ultimii şapte ani

Marți, 25 Septembrie 2012 10:00 | Publicat în SPORT
Formaţia antrenată de Viorel Tănase a înregistrat cea de-a opta partidă consecutivă fără succes în acest sezon, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2005, atunci când Aurel Şunda era pe banca roş-alb-albaştrilor şi gălăţenii încheiau turul de campionat cu doar 9 puncte acumulate. La fel ca şi atunci, singura victorie a fost obţinută în deplasare, la Iaşi. „Suntem în zona nisipurilor mişcătoare, trebuie să ieşim cât mai repede de acolo, nu mă aşteptam să fim într- ...

Biletul zilei - Să piardă Măciuca!

Marți, 25 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Ce bilet frumos am avut în weekend şi cât de aproape am fost să-l şi fructificăm. La OFK Belgrad - Vojvodina n-am avut nicio grijă, s-a încheiat 0-0, iar noi am mizat pe mai puţin de trei goluri înscrise. Campioana Poloniei şi-a făcut treaba cu ultima clasată, Belchatow, impunându-se cu 2-1. Totul a fost dat peste cap de arbitrul partidei Teplice - Plzen, care a eliminat un om de la formaţia oaspete. Astfel că liderul la zi din Cehia a avut de suferit şi a remizat, scor 1-1. La ...

Ne facem găzdari

Luni, 24 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
La biletul de vineri am fost într-o continuă urmărire de a reveni în joc cu unele echipe pe care am mizat. După primul meci jucat, în care Viborg a învins cu 2-1 aşa cum am pronosticat, a fost din ce în ce mai rău. Standard a deschis scorul cu Gent, dar după ce a avut un om eliminat a pierdut (1-2), iar Slovan Liberec a început foarte prost meciul cu Banik Ostrava şi a revenit de la 0-2, dar a scos doar un punct. Cea mai mare surpriză s-a produs în Germania, acolo unde Nurnberg nu ...

Condamnaţi să câştige! Oţelul joacă sâmbătă seară la Turnu Severin

Sâmbătă, 22 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
Trupa antrenată de Viorel Tănase are mare nevoie de cele trei puncte în meciul din această seară, pentru a scăpa de locul retrogradabil ocupat în acest moment Gălăţenii au ajuns în postura delicată de a fi clasaţi pe locul 15, cu tot cu cele două puncte luate în calcul, deşi nu s-a luat încă o decizie oficială cu privire la sancţiunea cu depunctare primită înaintea startului de sezon. Antrenorul Viorel Tănase a declarat că echipa sa are nevoie de o victorie pentru ...

Biletul zilei - Câştig la Europa League

Sâmbătă, 22 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Am câştigat! Cât de frumos ar fi să se joace 24 de meciuri din Europa League în fiecare seară, cu siguranţă ar da casele de pariuri faliment. Joi, spre exemplu, am ţintit o cotă de 6,55 foarte uşor. Genk s-a ferit de surprize cu Videoton, a câştigat cu 3-0, Viktoria Plzen a învins cu 3-1 pe Academica, Lyon a câştigat cu 2-1 în faţa cehilor de la Sparta Praga, după ce a condus cu 2-0, iar Newcastle a plecat neînvinsă din Portugalia, scor 0-0 cu Maritimo. Chiar înainte de a s ...

Biletul zilei-Lille, ce dezastru...

Vineri, 21 Septembrie 2012 12:51 | Publicat în PONTO-FRANCO
Pe cât de bine am ales cele trei meciuri bifate corect în cea de-a doua seară de Liga Campionilor, pe atât de catastrofală a fost alegerea francezilor de la Lille pentru biletul zilei. Au pierdut fără drept de apel pe teren propriu contra celor de la BATE Borisov şi încă din prima etapă şi-au compromis şansele chiar şi la locul trei în grupă. În rest, Şahtior a învins la cel puţin două goluri diferenţă, 2-0 cu Nordsjaelland, Man.United a trecut cu 1-0 de Galatasaray, iar B ...

Probleme de efectiv în atacul Oţelului - Lipsesc Pena, Paraschiv şi Punosevac

Vineri, 21 Septembrie 2012 06:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Viorel Tănase se confruntă cu mari dificultăţi în compartimentul ofensiv, toţi cei trei atacanţi din lot fiind indisponibili Aflată pe loc retrograbdabil, echipa gălăţeană are mari probleme în atac înaintea jocului de sâmbătă, de la Turnu Severin, din etapa a 9-a din Liga I. Cei trei atacanţi din lotul lui Tănase sunt indisponibili, astfel că cel mai probabil slovenul Jaka Stromajer va fi folosit pe postul de vârf împins etapa viitoare. Pena a fost eliminat î ...

Biletul zilei - „Febra” Europa League

Joi, 20 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
La biletul de marţi, totul a decurs bine în ceea ce priveşte Liga Campionilor. Partidele alese de acolo, PSG - Dinamo Kiev şi Dortmund - Ajax, au ieşit aşa cum am pronosticat. Francezii au câştigat cu 4-1, după ce conduceau cu 3-0 de la pauză, iar Borussia a învins cu 1-0, gol marcat în minutul 87, dar după multe ocazii ratate, printre care şi un penalti. Ne-a distrus biletul meciul din liga a treia britanică dintre Carlise şi Crewe, acolo unde am mizat pe cel puţin două goluri ...

Politica financiară rămâne neschimbată: Viitorul Oţelului, fără transferuri scumpe

Miercuri, 19 Septembrie 2012 17:00 | Publicat în SPORT
Cel desemnat să conducă clubul gălăţean, Narcis Răducan, a făcut unele precizări cu privire la finanţarea Oţelului, odată cu intrarea sub tutela noului acţionariat. Răducan a spus că se va menţine filosofia clubului de a creşte jucători din propria pepinieră şi că se va pune accent pe Centrul de Copii şi Juniori. „Noii acţionari vor asigura acelaşi nivel de finanţare pe care l-am avut şi până acum. Nu va fi schimbat profilul clubului, care s-a dovedit a fi de succes, ...

Biletul zilei - Am câştigat în ultimul minut

Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Cine ar fi crezut că emoţiile la biletul de luni vor veni de la partida FC Vaslui - Turnu Severin, acolo unde gazdele s-au impus cu un gol marcat în ultimul minut de joc. În rest, n-am avut griji deloc, Tromso a defilat acasă cu Lillestrom, scor 5-1, iar Lech Poznan şi-a păstrat invincibilitatea şi după victoria 1-0 pe terenul celor de la Belchatow (cotă 2,10!). La duelul din Cehia dintre Jihlava şi Banik Ostrava ne era de ajuns şi un egal, dar gazdele ne-au eliminat orice emoţie od ...
Pagina 105 din 131