Marius Ţuca

Marius Ţuca

Un spectacol despre probleme contemporane

Sâmbătă, 10 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Iubitorii de teatru de calitate au astăzi şi mâine posibilitatea de a vedea cea mai nouă piesă pusă în scenă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Este vorba despre „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, un text de Matei Vişniec, cu Irina Ungureanu şi Ionuţ Kivu, regia fiind semnată de Andrei Narcis Grosu. „E un spectacol în două personaje, despre probleme contemporane, probleme pe care noi le avem, nu doar pent ...

OK, Dobrea! Dar marii răpitori?

Vineri, 09 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Să începem pozitiv. Lucrurile se mişcă. Suntem datori să spunem asta, aşa cum ne revine sarcina de a striga atunci când o anchetă trenează sau, mai rău, se încearcă muşamalizări. Lucrurile se mişcă în Justiţie, iar dovada e faptul că dosarul consistent al Marinelei Dobrea a ajuns pe masa judecătorilor. Nu e suficient, drumul nu se sfârşeşte aici. Dar, aşa cum fosta şefă de la „Protecţia Copilului” beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, la fel şi judecătorii ...

Clanul Dobrea, trimis în judecată

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* După mai bine de o sută de articole publicate în „Viaţa liberă” şi o anchetă riguroasă a procurorilor DNA Galaţi, fosta directoare de la „Protecţia Copilului” a fost trimisă în judecată * „Pantofii Gulliver”, care au stârnit mânia cititorilor noştri, au reprezentat una dintre pistele principale ale procurorilor * Aproape toate minunile de vitejie ale Marinelei Dobrea publicate de noi apar în rechizitoriul procurorilor * Prima înfăţişare, pe 15 mai * Marinela Do ...

Fără probleme la burse

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea „Dunărea de Jos” informează că nu există niciun fel de probleme în ce priveşte bursele studenţilor. La sfârşitul lunii trecute, acestea au fost plătite integral, după actualizarea listei cu studenţii bursieri pentru semestrul al doilea. În acest an, la „Dunărea de Jos”, 1719 studenţi primesc bursă. Dintre aceştia, 1074 primesc bursă de studiu, în cuantum lunar de 300 de lei, 264 beneficiază de bursă de merit în valoare de 400 de lei pe lună, iar 18 st ...

Poveste cu „urşi panda” de import

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” vă oferă în week-end cea de-a cincea premieră a stagiunii. Este vorba despre un spectacol cu regizor şi actori „de împrumut”. Andrei Narcis Grosu, regizor care nu se află la prima colaborare cu Dramaticul gălăţean, pune în scenă o piesă a lui Matei Vişniec, „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”. Distribuţia este alcătuită de doi tineri actori ale căror CV-uri impresioneaz ...

Studenţii, nemulţumiţi de noua lege

Vineri, 02 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), structură din care face parte şi Liga Studenţilor Gălăţeni, îşi manifestă nemulţumirea faţă de excluderea unor articole importante din actuala propunere legislativă, articole care vizau reprezentarea studenţilor în instituţiile de învăţământ superior. „ANOSR consideră că este crucială definirea şi asumarea faptului că toţi cei care studiază, în speţă studenţii, reprezintă practic 80 la s ...

„Vrem cât mai multe adopţii”

Joi, 01 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Interviu cu Bogdan Adrian Panait (FOTO), secretar de stat în cadrul Oficiului Român pentru Adopţie * Reporter: Care este situaţia adopţiilor în Galaţi comparativ cu celelalte judeţe şi cu media pe ţară?Bogdan Adrian Panait: Galaţiul nu face excepţie nici pozitivă, nici negativă faţă de media din România. De altfel, de asta ne şi aflăm aici, am început o acţiune prin care dorim să ne consultăm cu specialiştii din ţară, pentru a vedea care sunt problemele lor şi pentr ...

Studenţii au postul lor de televiziune

Joi, 01 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Student TV a emis, ieri, în jurul prânzului, pentru prima dată după doi ani de când Universitatea „Dunărea de Jos” a demarat procedurile de înfiinţare a unui post de televiziune. Prima transmisie a fost chiar ceremonia de tăiere a panglicii de către rectorul Viorel Mînzu. „Ne bucurăm că după doi ani am reuşit să deschidem acest studio care va funcţiona ca un laborator pentru studenţii de la Jurnalism şi nu numai”. „Ei vor avea parte de o simulare foarte apropiată de ...

Şcoala gălăţeană de peste hotare

Miercuri, 31 Martie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Valoarea şcolii superioare gălăţene se cunoaşte mai ales prin ceea ce fac în prezent absolvenţii ei. Faptul că cercetători şcoliţi la Galaţi lucrează în universităţi şi în institute celebre din toată lumea nu mai e de multă vreme o noutate. Recent, unul dintre produsele şcolii mecanice gălăţene ne-a acordat un interviu. Liviu Iulian Palade a plecat din ţară acum 20 de ani şi a ajuns un cercetător şi un cadru didactic remarcabil în Franţa. El vorbeşte despre valoar ...

STUDENT TV, televiziune cu circuit închis

Miercuri, 31 Martie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Universitatea „Dunărea de Jos” va avea, începând de astăzi, un studio de televiziune. STUDENT TV este un laborator audio-video creat, iniţial, pentru practica studenţilor de la Jurnalism, specializare a Facultăţii de Litere, şi transformat, ulterior, în studio de televiziune ce va emite în circuit închis în campusul studenţesc. „Pentru noi, deschiderea acestul laborator înseamnă o dorinţă împlinită după o lungă aşteptare. Sigur, această formulă este puţin diferit ...
Pagina 87 din 137