SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Antal, omul-sinceritate

Scris de Marți, 13 Aprilie 2010
Mijlocaşul dreapta al Oţelului a fost omul meciului cu Gloria Bistriţa, de sâmbătă, prin golul marcat şi pasa oferită lui Viglianti pentru 2-0. În plus, blondinul transferat în vara anului trecut de la FCM Tg. Mureş a şi recuperat baloane foarte importante. După meci, însă, Antal a făcut o demonstraţie…

Oţelul a scăpat de emoţiile rostogolirii la matineu

Scris de Marți, 13 Aprilie 2010
* Chiar dacă n-ar mai obţine nici măcar un punct până la vară, echipa lui Dorinel Munteanu nu s-ar mai putea prăbuşi în Liga a II-a * Echipele aflate sub Oţelul în clasament au multe meciuri directe, dar întâlnesc şi formaţiile implicate în lupta la titlu * „Mai avem de…

Oţelul, mai tânăr ca niciodată, a batjocorit Bistriţa: 3-0

Scris de Luni, 12 Aprilie 2010
* Jucătorii titularizaţi de Dorinel Munteanu în partida cu Gloria, cu o medie de vârstă sub 23 de ani, au scos sâmbătă trei puncte importante pe fondul unui meci foarte bun * Din primul „unsprezece” au lipsit veteranii Paraschiv, Costin şi Viglianti, doar ultimul prinzând jumătate de oră din repriza…

Viglianti i-a dedicat golul lui Dumnezeu!

Scris de Luni, 12 Aprilie 2010
Mijlocaşul argentinian Alejandro Viglianti, marcatorul celui de-al doilea gol al Oţelului, era epuizat la finalul jocului cu Gloria Bistriţa. Părea nemulţumit la începutul partidei că este iarăşi rezervă, iar reuşita sa de 2-0 şi contribuţia de la golul cu numărul al treilea l-au copleşit. „Sunt foarte fericit că am putut…

Mufa Mondială, în România

Scris de Luni, 12 Aprilie 2010
* La OTV trebuia să mai ajungă (dacă n-o fi dus-o şi acolo, chiar n-am avut timp să urmăresc!) trofeul care va fi disputat în vară, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal. Ştirea conform căreia „Cupa Mondială” se află în România a stârnit o febră de nedescris, de ca şi…

Victorie mare la futsal

Scris de Luni, 12 Aprilie 2010
* United Galaţi – ACS Odorheiu Secuiesc 10-6 (7-1) * Sâmbătă după-amiază, la Galaţi, în Sala „Siderurgistul”, s-a disputat primul meci din turneul play-off al Diviziei A de futsal (fotbal în sală) al actualului sezon. S-au întâlnit echipa locală United şi fosta campioană ACS Odorheiu Secuiesc. Chiar dacă elevii antrenorului…

Viorel Tănase: "Ne-am bătut singuri"

Scris de Luni, 12 Aprilie 2010
* Dunărea Giurgiu - FCM Dunărea Galaţi 1-0 (0-0) * Sâmbătă, echipa a doua a fotbalului gălăţean a evoluat în deplasare - la Dunărea Giurgiu. Un derbi dunărean de tradiţie, încheiat, adesea cu scoruri strânse. De data aceasta succesul a revenit giurgiuvenilor - la scorul de 1-0 (autorul golului… gălăţeanul…

Marius Stan: „Postul de vice e liber!”

Scris de Luni, 12 Aprilie 2010
* Şeful Oţelului a făcut o glumă atunci când a fost întrebat de ce managerul Unirii Urziceni s-a aflat pe Stadionul „Oţelul”, la jocul cu Gloria Bistriţa * Cu cinci minute înaintea partidei de sâmbătă, era forfotă în curtea stadionului. Se auzise că vine Meme Stoica, fostul conducător al Oţelului,…

„Vine nocturna!”

Scris de Sâmbătă, 10 Aprilie 2010
* Partida de astăzi, cu Gloria Bistriţa, ar putea fi ultima înaintea demarării lucrărilor de montare a instalaţiei de nocturnă * „Analizăm ofertele şi-i dăm drumul la treabă!”, anunţă directorul general al Oţelului, Marius Stan * Jocul cu formaţia lui Jean Pădureanu va începe la ora 15.00 * OŢELUL GALAŢI…

Oţelul cere iertarea lui Axente

Scris de Sâmbătă, 10 Aprilie 2010
Suspendarea pe trei etape a atacantului „oţelar” Mircea Axente i-a iritat pe conducătorii echipei gălăţene de Liga I. „Ne este greu fără el”, a spus antrenorul Dorinel Munteanu, în timp ce directorul general, Marius Stan, a înfierat decizia Comisiei de Disciplină a LPF. „A fost judecat luni, de Paşte, fără…

Derbiul dunărenilor…

Scris de Sâmbătă, 10 Aprilie 2010
Etapa de astăzi (a 23-a) a Ligii a II-a de fotbal programează o partidă de tradiţie: Dunărea Giurgiu – FCM Dunărea Galaţi. Cele două formaţii dunărene s-au întâlnit de nenumărate ori, victoriile fiind împărţite. Şi meciul de astăzi se anunţă a fi deschis oricărui rezultat, echipele fiind de forţe sensibil…

S-a semnat contractul cu ArcelorMittal

Scris de Vineri, 09 Aprilie 2010
Oţelul a semnat contractul de reclamă cu Combinatul ArcelorMittal Galaţi pentru anul 2010.„Este vorba despre 2,5 milioane de euro, dar 500.000 ne-au fost acordaţi la finele lui 2009, în avans”. „Deci va trebui să ne descurcăm cu numai două milioane, sumă din care trebuie să montăm şi instalaţia de nocturnă”.…

Absenţe mari pentru meciul cu Bistriţa

Scris de Vineri, 09 Aprilie 2010
* Costin şi Perendija vor sta în tribună din cauza cartonaşelor, iar la marcaj va intra, cel mai probabil, bosniacul de 19 ani - Sipovici, debutant în Liga I * Alte soluţii pentru postul de stoper ar mai fi Râpă şi Ilie * Paraschiv este incert pentru partida de mâine…

Înfrângere caustică a Oţelului: 0-3 sub Tâmpa

Scris de Joi, 08 Aprilie 2010
* Startul excelent de 2010 al „oţelarilor” a pâlpâit o perioadă şi s-a stins la Braşov: gol încă din minutul 2 şi iarăşi o jumătate de oră cu un om în minus * Şansele de a mai prinde vreo competiţie continentală sunt aproape nule, iar principala grijă redevine salvarea de…

Neamţul, copleşit de înfrângere

Scris de Joi, 08 Aprilie 2010
Antrenorul Oţelului nu-şi poate explica înfrângerea la scor de la Braşov, însă dă vina pe ziua proastă prinsă de echipa sa. „Am încheiat meciul exact aşa cum l-am început, adică groggy. Am făcut greşeli nepermise şi, oricât am încercat să controlăm jocul, nu ne-a ieşit nimic”. „Am sperat să revenim,…

O gălăţeancă la lotul naţional de junioare

Scris de Joi, 08 Aprilie 2010
În Franţa au debutat, ieri, meciurile unei importante competiţii pentru voleiul feminin juvenil din ţara noastră. În oraşul St. Die Des Vosges se dispută în aceste zile turneul de calificare pentru Campionatul European de volei pentru echipele de junioare. La întreceri iau parte şase selecţionate naţionale: Franţa, România, Azerbaidjan, Belarus,…

Galaţiul îl aşteaptă pe Bădulescu!

Scris de Joi, 08 Aprilie 2010
În weekendul viitor se încheie scurta vacanţă competiţională a handbalului feminin, ocazionată de participarea mai multor jucătoare la pregătirile loturilor naţionale. Echipa gălăţeană Oţelul – locul IX în Liga Naţională, cu 16 puncte (golaveraj 529 - 559) – a valorificat din plin această perioadă pentru pregătirile curente. Antrenorul Liviu Paraschiv…

Axente, suspendat trei etape!

Scris de Miercuri, 07 Aprilie 2010
Atacantul „oţelar” Mircea Axente, eliminat în partida cu Pandurii Tg. Jiu, pentru lovitura dură aplicată unui adversar, a fost suspendat pentru trei etape de către Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal! Golgeterul formaţiei antrenate de Dorinel Munteanu, absent ieriseară din jocul cu FC Braşov, va lipsi şi la…

Dar cu Ciorile ce-aţi avut?

Scris de Miercuri, 07 Aprilie 2010
* Unul dintre cei mai agramaţi investitori din fotbalul românesc – nu vă miraţi, mulţi dintre ei pun cu graţie virgula între subiect şi predicat! – ameninţă că pleacă din bârlogul actual. A nu avea carte nu este cel mai mare păcat de pe faţa pământului, însă individul la care…

Lucian Bute – pe „Cowboys Stadium”?

Scris de Miercuri, 07 Aprilie 2010
Campionul mondial al categoriei supermijlocii, versiunea IBF, Lucian Bute, l-ar putea întâlni pe americanul Kelly Pavlik, campion la categoria mijlocie, în versiunea WBO şi WBC, într-un meci care se va disputa pe „Cowboys Stadium” din statul american Texas, informează site-ul eastsideboxing.com. Conform sursei citate, meciul are mari şanse să se…

FCM Dunărea - Gloria Buzău 0-0

Scris de Miercuri, 07 Aprilie 2010
* Putea fi şi mai rău *„Este un meci de şase puncte, trebuie să-l câştigăm” - ne declara antrenorul Viorel Tănase înainte de confruntarea cu Gloria Buzău. Meci de şase puncte. Într-adevăr aşa a fost întâlnirea cu Gloria Buzău - fostă prim-divizionară. Cu acest 0-0, dunărenii şi-au şifonat "adevărul" şi…

Oţelul a petrecut Paştele în cantonament

Scris de Miercuri, 07 Aprilie 2010
* Jucătorii lui Dorinel Munteanu au muncit asiduu de Sărbătorile Pascale, ieriseară, după închiderea ediţiei noastre, ei susţinând o nouă partidă oficială din Liga I * „Cât timp am jucat fotbal, nu s-a întrerupt niciodată campionatul pe motiv de Paşte”, a explicat antrenorul Oţelului motivul pentru care elevii săi nu…

„Electrocutaţi” sub Tâmpa

Scris de Miercuri, 07 Aprilie 2010
Fotbaliştii lui Dorinel Munteanu au avut o deplasare ca un vis urât la Braşov în etapa a 26-a a Ligii I. Roş-alb-albaştrii au fost învinşi la scor marţi seară, cu 3-0 (2-0), golurile fiind marcate de Abrudan (minutul 2), Sburlea (minutul 19) şi Roman (minutul 81), toate survenind în urma…

Când fotbalul e-n post negru…

Scris de Sâmbătă, 03 Aprilie 2010
* Un gol şi o ocazie de gol, atât a produs Oţelul în partida de ieri, cu Pandurii Tg. Jiu, enervându-şi proprii suporteri * Singura scuză ar fi că tabăra lui Dorinel Munteanu a jucat aproape 70 de minute cu un om în minus * „Să ne dăm palme!”, a…
Pagina 487 din 526