Legea privind dublarea alocaţiilor, promulgată

Legea privind dublarea alocaţiilor, promulgată
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că Guvernul îşi doreşte creşterea alocaţiilor şi că soluţia ar fi ca resursele financiare să fie asigurate la rectificarea bugetară din iulie.

Administraţia prezidenţială a anunţat că şeful statului a semnat ”Decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 124/13.03.2019)".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat încă de săptămâna trecută că nu are de gând să refuze promulgarea legii care dublează alocaţiile pentru copii, precizând că aşteaptă soluţii de la Guvern, pentru că este vorba despre nişte sume care nu sunt prevăzute în buget.

"La acest moment, nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, dar încă se află în analiză, în aşteptarea unor lămuriri suplimentare din partea Guvernului. Sunt nişte sume care nu sunt prinse în buget şi Guvernul va trebui să vină cu soluţii", a declarat Iohannis, întrebat dacă va promulga legea care dublează alocaţiile pentru copii.

Premierul Ludovic Orban a declarat că, cel mai probabil, soluţia va fi aceea de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vor putea fi asigurate asigura resurse financiare în bugetul de stat.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că Guvernul îşi doreşte creşterea alocaţiilor şi că soluţia ar fi ca resursele financiare să fie asigurate la rectificarea bugetară din iulie. ”Să nu avem niciun dubiu cu privire la înţelegerea totală pe care o avem cu privire la necesitatea creşterii alocaţiilor. Avem datoria să găsim resurse în buget cu care să reuşi să acoperim aceste fonduri. În acest moment, nu sunt, pentru că legea a apărut după ce bugetul a fost promulgat. Cred că soluţia înţeleaptă este ca resursele să fie găsite de urgenţă la momentul rectificării bugetare. Din vară, în a doua parte a anului. E toată disponibilitatea ca legea să se aplice, însă nu se poate face peste noapte. Nu se pune problema să nu ne dorim creşterea alocaţiilor. Dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea aplica la rectificarea bugetară din iulie”, a declarat Violeta Alexandru.

Citit 1913 ori Ultima modificare Marți, 14 Ianuarie 2020 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.