Declarații belicoase în PNL

Declarații belicoase în PNL
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, îi cere și el lui Ludovic Orban să plece de la conducerea partidului, susținând că "PNL are nevoie de dialog și de democrație" și că "sunt lucruri care trebuie spuse, pentru că au fost ținute prea mult timp în birourile unora". Sighiartău, alături de Rareș Bogdan și Florin Roman, este unul dintre contestatarii lui Ludovic Orban încă de după alegerile parlamentare, cei trei acuzându-l pe liderul partidului și pentru modul în care a purtat negocierile pentru formarea noului guvern, potrivit Hotnews.ro.

El a susținut că au existat mai multe greșeli în timpul guvernării Orban legate de gestionarea pandemiei, dar și de modul în care au fost promovate în funcții anumite persoane: "Am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice".

Duminică seară, prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, a lansat un atac dur la adresa liderului liberal, Ludovic Orban, pe care îl acuză că a condus și conduce dictatorial PNL, impunând decizii și ignorându-i pe ceilalți din conducerea partidului. "Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. La toți li se pare că fără ei universul nu mai funcționează, că sunt mesianici pentru România și pentru omenire și, cu excepția lui Emil Boc, restul s-au stricat la cap", a precizat Rareș Bogdan.

Citit 614 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.