Conducere nouă și proiect de educație pentru consumatori

Conducere nouă și proiect de educație pentru consumatori
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Două obiective clare a avut vizita președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, prezent miercuri dimineață la Galați. Vorbim, în primul rând, despre instalarea noului conducător al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor din Regiunea Sud-Est, în persoana fostului prefect Eugen Hristache. Acesta a fost descris ca un om ”cu experiență în administrația publică și în relaționarea cu agenții economici”, a cărui menire este să schimbe imaginea ANPC în zonă, printr-o politică de consiliere și prevenție, urmând ca amenzile și alte măsuri coercitive să fie aplicate abia ulterior și doar atunci când este efectiv nevoie.

În al doilea rând, Claudiu Dolot a menționat că are ”un proiect de suflet” și anume realizarea unui institut al consumatorilor, în parteneriat cu Universitatea ”Dunărea de Jos”, având, tot în cursul dimineții de miercuri, o întâlnire în acest sens cu conducerea instituției de învățământ superior. ”Este prima universitate din țară pe partea de chimie alimentară și consumatorii trebuie educați. Așa cum există educație bancară, așa trebuie să facem și în zona de protecție a consumatorilor”, a precizat Dolot, făcând referire la aspecte precum citirea etichetelor, sau la conținutul produselor, în materie de gluten și alergeni. Proiectul a fost agreat, urmând a se constitui un grup de lucru, în primă fază la Galați, urmând a fi contactate și alte instituții de învățământ superior.

Cât privește relaționarea instituției cu publicul în pandemie, președintele ANPC a declarat că este mulțumit de ceea ce s-a întâmplat, în special în zona HoReCa, făcând trimitere la ultimele trei luni, practic perioada de când este la conducerea autorității. Totodată, Claudiu Dolot a făcut referire la creșterea vânzărilor on-line cu 400 la sută în ultimul an și a menționat constituirea unui alt parteneriat, de această dată cu Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică (ICI). Recomandarea este achiziționarea de produse on-line de pe site-uri din zona domenii.ro, unde situația este supravegheată și reglementată la nivel național. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește transparentizarea activității din punct de vedere instituțional, președintele ANPC ne-a asigurat că aceasta va fi totală, dar verificată de la nivel central, pentru a nu se ajunge la declarații politice sau la abordări în afara activității curente.

Citit 2215 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Iunie 2021 22:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.