Liviu Dragnea a fost eliberat înainte de termen

Liviu Dragnea a fost eliberat înainte de termen
Foto captură-video
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fostul lider PSD Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare, a decis, joi, Tribunalul Giurgiu, iar decizia este definitivă. Acesta executa o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Completul de judecată a fost format din Adriana Pencea, președintele Tribunalului Giurgiu, și judecătorul Andrei Buliga. 

Reamintim că, încă din luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, "este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă - atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite". Solicitarea a fost respinsă.

Fostul șef al PSD mai are însă și alte dosare. El este urmărit penal în dosarul Tel Drum, vechi de patru ani, în care DNA a anunțat, în noiembrie 2017, că a început urmărirea penală împotriva lui Dragnea și a șefilor companiei Tel Drum pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene.

De asemenea, tot DNA a anunțat, pe 14 ianuarie 2021, începerea urmăririi penale a fostului lider PSD pentru trafic de influență și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul vizitei pe care a făcut-o în Statele Unite în 2017, la ceremoniile de instalare a lui Donald Trump la Casa Albă.

Citit 1035 ori Ultima modificare Joi, 15 Iulie 2021 19:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.