PNL negociază și cu PSD, și cu USR

PNL negociază și cu PSD, și cu USR
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul interimar Florin Cîţu, preşedinte al PNL, a declarat că negocierile pentru susţinerea în Parlament a noului guvern se poartă în continuare, atât cu PSD, cât şi cu USR, exprimându-şi speranţa ca să mai aibă loc o întrevedere cu liderii Uniunii Salvaţi România, pentru a vedea în ce formă s-ar putea reface coaliţia de guvernare.

"Încă se negociază, cu ambele, şi cu PSD, şi cu USR, se negociază pentru o susţinere în Parlamentul României. Eu sper să mai avem o discuţie azi cu USR, dacă se poate, eu ştiu că domnul Nicolae Ciucă a avut discuţii telefonice şi cu liderii USR, şi cu liderii PSD, în funcţie de ce au convenit, PNL este în spatele domnului Ciucă, sută la sută, vedem care este concluzia", a declarat Florin Cîţu, miercuri.

Întrebat dacă s-a discutat cu PSD despre "împărţirea" unor ministere cu aceştia, el a infirmat: "Nu, PSD a spus... Nici nu ştiu de câte ori au spus anul acesta că ei nu vor la guvernare. O refacere a USL nu se poate, nu este un proiect în acest moment", a completat Florin Cîțu și a adăugat că nu înţelege "pretenţiile" PSD, în contextul în care "acum o săptămână spuneau că nu vor la guvernare, că vor face opoziţie".

Citit 797 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Octombrie 2021 17:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.