Pași către finalizarea programului de guvernare

Pași către finalizarea programului de guvernare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Precizări

Stadiul negocierilor purtate cu PNL pentru formarea noului Guvern a fost prezentat, luni, în Consiliul Politic Naţional al PSD, a declarat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Radu Oprea, care a precizat că discuţiile sunt finalizate în proporţie de 90%, majoritatea capitolelor fiind încheiate în principiu, excepţie făcând capitolele Muncă, Justiţie, Fiscalitate.

El a subliniat că social-democraţii ţin foarte mult la "pachetul de măsuri sociale: creşterea pensiilor, a alocaţiilor și a salariului minim”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, în cadrul negocierilor, "foarte multe" măsuri au fost preluate din programul PSD, printre care, la capitolul Economie, schemele de ajutor pentru IMM-uri, susţinerea economiei care vine cu valoare adăugată, Programul ”Fabricat în România”. La capitolul Agricultură, a menţionat el, s-au preluat măsuri privind creşterea producţiei şi a consumului de produse româneşti, stimularea asocierii producătorilor, dezvoltarea centrelor de depozitare.

"La Sănătate, de asemenea, măsurile pe care le-am tot discutat în spaţiul public ca fiind acelea care pot permite o scădere imediată a numărului de îmbolnăviri (de COVID-19), cum este accesul la medicaţie antivirală sau asigurarea de teste rapide de calitate, toate acestea sunt astăzi, de principiu, convenite în programul de guvernare", a mai explicat Radu Oprea.

La rândul său, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că în programul de guvernare, care este negociat cu PSD, trebuie să se ţină cont că România este în procedură de deficit excesiv, reiterând că liberalii ţin foarte mult la o reformă a aparatului administrativ şi nu sunt de acord cu "taxa pe lux".

Citit 618 ori Ultima modificare Luni, 15 Noiembrie 2021 21:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.