Perspectiva creditării în România este una pozitivă, dat fiind faptul că România va beneficia de o serie de facilităţi europene, fonduri rambursabile şi nerambursabile, iar anii viitori vom avea în continuare creştere pe această zonă, a declarat, miercuri, Radu Graţian Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor.
În ceea ce privește creditarea persoanelor fizice, Radu Ghețea a menționat că "încă persistă sentimentul proprietăţii şi lumea îşi doreşte să-şi facă o casă, să-şi schimbe casa, să aibă o casă mai bună, deci cred că va mai dura încă cinci până în zece ani această tendinţă". În ceea ce priveşte sursele de finanţare, el a menţionat economiile populaţiei, dar şi fondurile băncilor, proprii sau atrase.
Pe de altă parte, din perspectiva creditării antreprenorilor români, Codin Negovan, head of Sales Network, Business Banking, ING Bank România, a subliniat că primele nouă luni "cu siguranţă au fost fost bune" şi datorită faptului că economia şi-a revenit mai repede decât se aştepta multă lume, dar şi pentru că zona antreprenorială a rămas una efervescentă. "Creditarea a crescut susţinut, bineînţeles sprijinită şi de programul IMM Invest", a explicat el.