Politica fiscală, motiv de dispute în coaliția de guvernare

Politica fiscală, motiv de dispute în coaliția de guvernare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, 20 iunie, că vrea ca prețurile la carburanți să fie plafonate, iar companiile să aibă o marjă de profit.

"Sunt anumite companii prestigioase, legale, corecte, dar, printr-o conjunctură cum este pandemia, au avut niște venituri excepționale. Corect? Nu ar fi avut acele cifre de afaceri dacă n-ar fi fost pandemia sau n-ar fi fost această criză din energie sau din carburanți, unele bazate pe un preț speculativ din punctul meu de vedere. (...) Eu vreau în continuare să ne așezăm la masă, să luăm deciziile cele mai corecte, pe baza cifrelor, să intervenim unde sunt speculații, cum este acum zona de carburanți. Este evident că trebuie venit cu o plafonare clară a prețului în limite și să aibă toate companiile o marjă de profit. Că nimeni nu face muncă voluntară. Nu se poate să rămânem și să avem reacție cum are Consiliul Concurenței, după cinci ani sau trei ani", a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD.

Aceste declarații au fost făcute în contextul unor mai ample modificări ale Codului Fiscal, solicitate de social-democrați. "Am început cu PNL, UDMR și minorități și am ajuns la aproape 5-6 la sută din PIB în șase luni direcționați către mediul de afaceri și zona socială. Este normal? Eu, personal, Marcel Ciolacu, am provocat o discuție în interiorul coaliției, dar și în spațiul public în ceea ce privește Codul Fiscal. De ce? Pentru că în acest moment este o diferență imensă între impozitarea muncii de aproape 45 la sută și impozitarea capitalului. Fiindcă toată pandemia și efortul din pandemie au fost pe umerii celor cu venituri mici și pensionari. Cel mai scump preț l-au plătit cei cu boli cronice și este evident că statul trebuie să intervină.

Avem un Cod Fiscal cu excepții de 64 de miliarde de lei (...) Aceasta a fost baza de la care am plecat să avem discuțiile în ceea ce privește Codul Fiscal, care, din punctul meu de vedere, arată precum în Evul Mediu, când Papa emitea anumite bule unor oameni în urma unor privilegii. Asta este realitatea în acest moment. Sunt excepții peste excepții, jocuri de noroc impozitate cu 1 la sută, companii impozitate cu 1 la sută, alte companii care, dacă au un angajat, au 1 la sută, dacă n-au niciun angajat, au 3 la sută, dacă soarele răsare din sud, nu din nord, au 5 la sută. Nu se poate continua într-un stat normal cu așa ceva", a declarat Ciolacu.

Partidul Social Democrat a propus un nou sistem fiscal, "bazat pe echitate și solidaritate socială".

Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a dat o replică dură propunerilor PSD privind politica fiscală, spunând că astfel de măsuri luate acum ar putea aduce, "într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari". Șeful guvernului arată și că unele propuneri ar putea fi neconstituționale și declară că PNL nu va susține "măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri".

PSD a anunțat săptămâna trecută că în Coaliție s-a convenit aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei și le-a cerut partenerilor de guvernare să accepte și celelalte măsuri propuse, printre care impozitarea salariilor mari din sistemul bugetar și a pensiilor speciale.

Citit 461 ori Ultima modificare Luni, 20 Iunie 2022 15:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.