Bilete de avion la promoție, chiar din luna ianuarie

Bilete de avion la promoție, chiar din luna ianuarie
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Companiile aeriene vor lansa din ce în ce mai multe promoţii pentru anul 2023, astfel că românii vor putea să-şi achiziţioneze bilete de avion pentru destinaţiile cele mai căutate din Europa începând de la 20 de euro/zbor, arată datele statistice publicate, marţi, de o agenţie de turism online din România.

Luna viitoare, vola.ro va readuce în lumina reflectoarelor campania anuală Ieftinuarie, prin care îşi anunţă pasionaţii de călătorii despre toate promoţiile disponibile la companiile aeriene.

"Turiştii nu mai sunt nevoiţi să vâneze preţurile cele mai mici în funcţie de destinaţie sau programul de zbor al liniilor aeriene, deoarece pot achiziţiona bilete de avion mai ieftine pentru majoritatea destinaţiilor din Europa. Cele mai ieftine tarife sunt pentru rutele clasice, cum sunt Bucureşti - Milano, Bucureşti - Viena sau Bucureşti - Madrid, unde românii aleg să-şi facă un scurt city-break, o vacanţă la schi sau să-şi viziteze familia", se menţionează în analiza companiei de rezervări online.

Astfel, cel mai mic preţ pe care românii îl pot plăti pentru o călătorie cu avionul este de 20 de euro/bilet pentru zboruri la Milano, Londra sau Viena. În topul celor mai ieftine bilete de avion se regăseşte şi Veneţia, de la 26 de euro. Pentru Roma sau Bruxelles, preţurile încep de la 30 de euro/zbor, conform Agerpres.

Pe fondul pandemiei de COVID-19, vola.ro a accelerat automatizarea proceselor de business, cu focus pe departamentul de Customer Care. Faţă de anul 2019, numărul de interacţiuni per rezervare a scăzut de la 3 la 1, semn că procesele automatizate şi optimizate în perioada pandemiei au funcţionat.

Citit 1640 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2022 16:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.