Poluatoare sau nu, taurinele vor beneficia de bani europeni

Poluatoare sau nu, taurinele vor beneficia de bani europeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aflat la Lacu Sărat (Brăila), social-democratul Petre Daea, ministru al Agriculturii, a declarat că "vaca este specia care trece prin mari greutăți" și că "acest animal trebuie protejat și sprijinit", conform debraila.ro.

Ministrul a făcut din nou referire la un raport Greenpeace care arată faptul că "animalele din fermele UE au fost responsabile pentru producerea a 502 milioane tone de dioxid de carbon pe an, în principal prin metanul pe care îl eliberează, în timp ce autovehiculele au produs 656 milioane tone de dioxid de carbon". În acest context, Daea a precizat, în stilul caracteristic, că "România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, unele cu două țevi".

"Vaca este specia care trece prin mari greutăți, în primul rând de interpretare. Nu vedeți că, acum, vaca a devenit dușmanul planetei? Toate cătările acuzațiilor sunt pe coarnele vacii. Că, acum, vaca este responsabilă când avem atâta poluare. România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, unele cu două țevi. Trebuie să înțelegem acest lucru și să fim atenți la nuanțe, dar atenți și la principii, să acționăm în baza lor. De aceea, am zis și am socotit că este necesar să facem un supliment de sprijin pentru taurine și să introducem bunăstarea la taurine. O să vedeți ce înseamnă ca sumă. Acest animal trebuie protejat și sprijinit. Nu există ecosistem fără animal!", a arătat ministrul PSD.

Petre Daea a participat, vineri, alături de secretarul de stat Sorin Moise, la o întâlnire regională pe tema Planului Național Strategic 2023-2027, fonduri europene de 15,8 miliarde de euro, la care au luat parte zeci de agricultori din regiune, inclusiv din Galați.

Citit 565 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2023 20:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.