Dosarul Revoluției a fost trimis la Curtea de Apel București

Dosarul Revoluției a fost trimis la Curtea de Apel București
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit vineri că nu are competenţa să judece dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Bucureşti.

Deşi este pentru a doua oară când acest dosar se află pe rolul instanţei supreme, magistraţii au decis abia acum că nu au competenţa să soluţioneze această cauză.

Motivul invocat de ÎCCJ este că, la data faptelor reţinute în rechizitoriu, respectiv 22 - 30 decembrie 1989, Ion Iliescu nu era şeful Guvernului, ci doar preşedinte al CFSN. "Un alt inculpat (Gelu Voican Voiculescu - n.r.), în perioada 22 - 27 decembrie 1989, nu a deţinut funcţiile de membru al Guvernului, respectiv, de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organ central de putere distinct de instituţia Guvernului. În consecinţă, faţă de funcţiile deţinute de inculpaţi în perioadele menţionate, în raport cu dispoziţiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti", spune ÎCCJ.

În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit la Parchet peste doi ani de către judecătorii de la ÎCCJ, fiind invocată existenţa unor nereguli în rechizitoriu. În august 2022, procurorul general Gabriela Scutea anunţa retrimiterea la instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, după refacerea rechizitoriului. După alte şase luni, un judecător de cameră preliminară de la instanţa supremă decide că nu este de competenţa acestei instanţe să judece acest dosar.

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate.

Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22 - 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

Citit 585 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2023 19:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.