Persoanele cu dizabilităţi au MANIFESTAT în faţa Ministerului Muncii

Persoanele cu dizabilităţi au MANIFESTAT în faţa Ministerului Muncii
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Peste 200 de persoane cu dizabilităţi au protestat, marţi, 22 august, în faţa Ministerului Muncii, nemulţumite fiind de faptul că Unităţile Protejate Autorizate vor fi desfiinţate, de la 1 septembrie, din cauza OUG 60/2017, iar firmele nu vor mai achita taxa de handicap către ONG-uri. 

„Guvernul a adoptat OUG 60/2017, prin care activitatea Unităţilor Protejate Autorizate este profund afectată. De la 1 septembrie, 2.000 de persoane îşi vor pierde locurile de muncă fiindcă firmele nu vor mai achita taxa de handicap către ONG-uri, ci vor fi obligate să vireze banii direct statului. Aceste persoane cu handicap nu îşi pot găsi un loc de muncă, tocmai acesta era rolul UPA, să le ofere persoanelor cu dizabilităţi şansa de a fi productive, de a munci. Din septembrie, majoritatea acestor organizaţii se vor închide, iar angajaţii vor deveni asistaţi social şi vor trebui să se întreţină cu un ajutor de handicap de câteva sute de lei. Deci, prin această Ordonanţă, Guvernul şi Ministerul Muncii nu au avut altă intenţie decât să facă rost de mai mulţi bani la buget. Noi solicităm să se renunţe la această Ordonanţă, pentru că oamenii cu dizabilităţi nu vor să fie asistaţi social”, a explicat directorul Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Diana Chiriacescu. 

Explicaţia Guvernului

„Menirea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 60/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, este tocmai aceea de a stimula angajarea a cât mai multe persoane cu handicap, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, prin creşterea obligaţiei de plată, de la 50 la sută la 100 la sută din salariul minim brut pe ţară, pentru fiecare persoană cu handicap neangajată, de către angajatorii care au mai mult de 50 de angajaţi, în cazul în care aceştia nu angajează cel puţin 4 la sută persoane cu dizabilităţi din numărul total de lucrători”, au explicat reprezentanţii ministerului muncii.

Citit 1432 ori Ultima modificare Miercuri, 23 August 2017 00:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.