
Dănuţ Lungu
Virgula lu’ Caligula
Joi, 15 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Statul român îşi face griji pentru fiecare dintre noi. Ca să nu umflăm numărul votanţilor din judeţul lui Dragnea, ar trebui să mergem o dată la trei ani la medicul de familie. Asta, în funcţie de vârstă. Adică vom sta la coadă ca nebunii, ne vom certa că X-ulescu se bagă-n faţă, ne vom întoarce acasă mai acri decât plecaserăm. Şi, implicit, ne vom îmbolnăvi puţin. Oare de ce-mi miroase a marketing spitalicesc acest proiect de hotărâre? * Dosarul silicoanelor l-a ...
Spiderman, strânge câinii ăia!
Miercuri, 14 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Abia ieri am aflat că Gigi Becali, în oceanul de sinceritate din cimitir, a admis că a purtat la mişto gulerul cervical... Voia să impresioneze judecătorul, nimic altceva. În vreme ce unii îl plângeau pe la televizor, latifundiarul făcut la apelul bocancilor juca teatru şi, mai mult decât atât, s-a dat şi de gol. Ce-ar fi ca, în loc de o nouă zi de permisie, să se lipească la nişte sectoare? Cum adică până când? Până la terminarea „mandatului”. * Băsescu şi Rogoz ...
Limba împleticită e universală
Marți, 13 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Pentru că Europa o arde cu părul în ochi. D-aia a câştigat austriaca cu Wurst concursul Eurovision, cel mai prost banc pe care ni-l spunem în fiecare lună mai. N-am nimic cu minorităţile senzuale, e dreptul meu să nu fiu de acord cu ele, iar crăiasa de la Salzburg mi-a stârnit un cutremur esofagian. Cel mai mult m-a deranjat luciul buzelor sale... * De fapt, n-avem voie să ne oripilăm. Nu noi trimiseserăm anul trecut bărbatul cu sindrom premenstrual în aceeaşi competiţie cu ...
Opinăm sau „sărmălim” în păr?
Luni, 12 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Nu frecventez subsolul virtual al rubricii pe care o şlefuiesc cu bucurie de ani buni în şuviţa prezentei publicaţii. S-a întâmplat totuşi să-mi arunc o privire vineri seară, aveam impresia c-am scăpat d-aiurea o virgulă. Se putea întâmpla, poate chiar m-a salvat corectura, habar n-am... Ideea e că am avut surpriza de a întâmpina un comentariu de tipul lichidului prost de parbriz care-ţi murdăreşte maşina la semafor. Ştiţi situaţia: e roşu, iar cetăţeanul din faţă se ...
Crimă, nu gripă
Sâmbătă, 10 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Mielul întors de la ţâţa Prefecturii (şi, mai nou, a Serviciului de Evidenţă a Populaţiei - acolo a fost încadrat ultima dată) e priceput din cale-afară. Se aude că l-ar fi tocmit pe interlopul „bun creştin” lăudat în numărul de ieri al ziarului cu fix 500 de lei. Adică cinci milioane de lei vechi, pentru crimă. Crimă, nene, nu gripă! Oricât de mult mi-aş dori s-o cotesc spre alte subiecte, căci avem şi Eurovision, şi parada militară din Piaţa Roşie, şi Lenuţa U ...
Berbecul cu faţă de miel
Vineri, 09 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Cinstit, nu mă aşteptam ca Jean Valjean, fost la Prefectura Judeţului Galaţi, să aibă sânge atât de rece. Chiar dacă şi-l tot clătise la jeturile duşului pentru care fusese închis în noiembrie... Dar să fii cercetat în libertate, să ai interdicţia de a părăsi oraşul, iar tu să mergi la Brăila pentru a pregăti „mierlirea ciripoiului”, mi se pare prea mult. L-am văzut pe acest Bocănilă acum câteva săptămâni. Am trecut pe lângă el în Ţiglina II, deşi mai degr ...
Veceu ecologic cu E-uri
Joi, 08 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am stabilit ieri, în emisiunea pe care o realizez la radio, că izul unei noi trosneli mondiale n-ar trebui să ne sperie. Pe mine, cel puţin, mă păstrează apretat - nicio lacrimă, nici măcar un strop de transpiraţie. Sau, dacă vreţi, şto ţî vî no mi se nai de (vezi în celebra serie de filme B.D.). Mă şi justific, nu fac precum politicienii - pe front ar dispărea foarte mulţi cocalari, cei mai mulţi se încadrează în segmentul de vârstă 20-35 de ani care a primit deja ...
Bombonica şi Lenuţa
Miercuri, 07 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Soţia domnului Dragnea (e acel individ ţanţoş care s-a plimbat cu barca pe uliţă, alături de domnul premier Viorel) scapă de dosarul de evaziune fiscală. Mai important mi se pare numele doamnei Dragnea, Bombonica... Regret că mi-a scăpat până acum, ba chiar am crezut că-i vorba despre amanta lui Livişor, atunci când mi-a fost vânturat numele Bombonicăi. Aşadar, dragă Cătălina, îmi cert iertare! * Preşedintele României se implică în campania electorală pentru europar ...
Ia liubliu ti bea, Serghei!
Marți, 06 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ne întrebăm cu toţii, va fi sau nu va fi? La război mă refer. Băsescu şi Ponta se jură că România nu va fi implicată în nicio conflagraţie, dar nu înainte de a-şi da palme reciproc, pe motiv că n-au şapcă. Mai degrabă am încredere în Tom şi Jerry, mi se par nişte entităţi ceva mai serioase, suflete care şi atunci când se iau la bătaie se ghidează după anumite reguli. Ultima dată când preşedintele a spus că este exclus ca ţara să aibă de suferit se întâmpl ...
Chifteluţe electorale
Luni, 05 Mai 2014 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Doamne, câte chipuri cioplite electoral am văzut iarăşi pe toate gardurile! Toţi intelectualii neamului ne zâmbesc, ne arată degetul (nu-i mijlociul, cel puţin nu-l zărim în campanie), ne vorbesc despre mândria de a privatiza fabrici şi uzine, fac apologia regenerării din punct de vedere moral, au gulerul cămăşii absolut impecabil, mustaţa le stă precum cloşca pe ouă, au şi pe alţii în poză, cu precădere mutre care au trecut deja proba notorietăţii. Ca să înţeleagă ...