(remember) Pândesc după biserici: sunt hoţ de cele sfinte, că sunt sărac şi-acasă nu am măcar un sfânt să-mi deie dezlegare la frâu şi la cuvinte, la ură, la iubire, la cer şi la pământ! Pândesc după biserici: e gata, popa pleacă şi toţi falsidioşii se duc la locul lor; îmi fac o cruce mare, reală şi întreagă, şi sparg cu ea misterul bisericii, uşor! Pândesc după biserici: ce lume mă pândeşte să vadă din pomana şi mila lor ce fur, să afle cum se face pâine ...

(figuri de stil) în fiecare zi am întâlnire cu domnul ăsta este un domn sobru şi subtil ne îmbrăţişăm ne şoptim dulcegării ne întrecem în figuri de stil zâmbeşte persuasiv şi stăpân pe sine fumează şi zvârle cercuri lămuritoare fără să ştie că el este începutul mâinilor mele viitoare facă-se voia ta facă-se voia ta îi strig acestui domn nemuritor el se dă foarte mare eu mă dau foarte mic ce figură de stil ce umor îmbrăţişare vreme bună şi timp încetfigu ...

(poem descoperit într-o  prăpastie, victorios în marele război de apărare a poeziei) strâng vreascuri din râpa adâncă o iapă cu mânz paşte bine mă plimb de la stânga la dreapta… şi mânzul se uită la mine fac braţuri le-aşez cu migală să nu mă înţepe vreun spine mă plimb de la dreapta la stânga… şi mânzul se uită la mine mă duc tocma-n partea cealaltă a iepei…sunt vreascuri puţine… iar mânzul pe sub gâtul mă’sii se uită se uită la mine acasă un fel ...

(întru memoria antrenorului de îngeri, poetul Nichita Stănescu) ce frumos duceai pe umeri şi în mâini sacoşe cu privighetori la marginea pădurii aşteptau poeţii lumii deghizaţi în vânători aveai pe haine sărbători de îngeri şi arme cât ai pierde un război nu ştiai şi nu vedeai că sângeri că umbra dorului de mona lisa din ce în ce mai rară rămâne înapoi cu un singur proiectil de 3,14 ai cucerit 50 de primăveri dar rece şi orb un glonte de 13,0 s-a rătăcit în ari ...

(linia întâi) un fel de linişte în linia întâi soldaţii fumează doi câte doi tranşeele sunt pline cu bandaje  şi cutii de conserve scrisorile de acasă întârzie parcă ar fi fost trimise înapoi înfloresc macii în buzunarele vestoanelor bocancii şi armele miros a victorie inutilă nu aplaudaţi strigă luna către spatele frontului atârnând ca o medalie iar corbii vin să termine scrisorile pentru ...

(despre termodinamică şi despre o domnişoară rezistentă la frig) Scriu poezii de mână, dar scriu şi de tipar,le duc la corectură, la domnişoara Iar,iar ea – o cititoare-n păcate şi-n porunci – mă doare: ai prea multe în text picioare lungi! Mă uit la text, la mine, mă dau încet la ea:ooo, scurtă domnişoară, în poezia meanu căuta picioare, nici ritmuri de asalt,pune accent pe sensul cuvintelor, mai cald! Îmi dă o corectură…şi jur că nu mai facasemenea greşeală d ...

(poem găsit pe strada Basarabiei nr. 4, într-o zi, când veneam din Bucovina cu Adormirea Maicii Domnului de mână) Poate nu crede nimeni ce spun: este chiar ea,superbolă şi tristă şi strictă – doamna K;o căprioară neagră, cu ochii amărui;o lebădă sortită să cânte nimănui! O căprioară neagră ca noaptea într-un schitcând am o lumânare, dar nu găsesc chibrit,când Sinele glosează şi mi se pare greacărarea către sensul secret al doamnei K! O lebădă sortită să tac� ...

(către Tincuţa Arfire, in memoriam) Fulgerul – moft al luminii, sclipire din ochiul divin – duce şi-aduce aminte că leagă nimicul de tot ;semn al mirării din care poetul se-nfruptă puţin,pune pe dor o scânteie şi-o flacără pune pe rod. Tunetul – strigăt al celui mai singur pe jos şi pe sus – rupe din osul tăcerii şi scoate poeţi din păcat ;spunere până aude şi surdul ce mutul a spusatunci, mai târziu, când o mamă îşi uită cuvintele-n sat. Ploaia – o sfântă ...

(despre posteritate) Nostalgie pe vale trece o femeie cu moriştipe deal văd un zmeu de carnejucându-se cu un zmeu de hârtie Tata era odată ca niciodatăşi avea mâinile murdare de pâine Flacără verde nimic nu ştiu să spundespre agonia unui fluture Autodafe aprind foculmai departe vorbesc flăcările Nec plus ultra linia dreaptă este un cerc odihnindu-se Ultima dorinţă pregătiţi ghilotinadar lăsaţi-mă să visezcă dorm lângă fântână Fiindcă singurătatea lui unuseamănă ...

(despre Nimic) E greu până la Unu! E greu până la Sine!O fi adevărat? Sau mi se pare?Cumva, naiv, mă pregătesc de Moarte?Sau, negreşit, nimic nu-i nou sub Soare? Nu cred nimic din toate cele spuse?Nici nu mai poate Unu despre mine,îmi suflă-n ceafă, strigă printre lacrimi:să ştii că chiar şi Unu are Sine! Oprire-n Timp? Înţepenire-n Vreme?Nu, şakhti kundalini nu mă lasă!Calc pe Real, Nimic nu-mi pune piedici,alerg spre Unu, parcă mi-i mireasă! Ooo, ce frumos!? Dar ce-i ur� ...