Peste 80 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore au fost găsiți infectați cu noul coronavirus. Nu a mai fost raportat niciun deces în rândul pacienților infectați și aflați în stare gravă. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 745 de…
Consumatorii fac confuzie între medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi suplimente alimentare, după cum s-a observat în cadrul unui studiu derulat pe aceste pieţe de Consiliul Concurenţei, care recomandă reglementări suplimentare pentru a elimina aceste situaţii. De asemenea, autoritatea recomandă definirea unor elemente de diferenţiere vizuală specifice suplimentelor alimentare. În…
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.712 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 391 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În total, până duminică, 9 ianuarie, pe teritoriul României au…
Vineri și sâmbătă, în intervalul 7-8 ianuarie, în județ au avut loc 1.239 de imunizări împotriva noului coronavirus. Marea majoritate a vaccinărilor au fost cu a treia doză de ser, mai exact 739, în timp ce câte 250 de gălățeni au beneficiat de prima doză, respectiv, de cea de a…

Gutuile ajută în curele de slăbire

Scris de Duminică, 09 Ianuarie 2022

Gutuile sunt delicioase și parfumate. Le mâncăm în compot, în dulceață, dar sunt foarte bune și în stare naturală. Specialiștii spun că, pe lângă gustul deosebit, au şi multe beneficii pentru sănătate. Ajută în curele de slăbire, contribuie la reglarea tensiunii arteriale și chiar la combaterea anxietății. Pentru că au…

Planta care ajută la scăderea colesterolului

Scris de Duminică, 09 Ianuarie 2022

Planta "minune" care este recomandată de medici datorită beneficiilor sale extraordinare asupra organismului, dar în special pentru efectele sale pozitive asupra inimii este păducelul. Ajută în lupta cu bolile de inimă, precum insuficienţa cardiacă congestivă, dar reduce şi durerile în piept şi reglează bătăile neregulate ale inimii. De foarte mult…
Îngrijirile medicale la domiciliu, servicii de a căror bună desfășurare depinde calitatea vieții a numeroși gălățeni cu probleme medicale grave, par să aibă loc mai mult pe hârtie, în județul Galați. Nota de plată pentru tot acest jaf în formă continuată este una uriașă, chiar dacă greu de stabilit cu…
Una dintre cele mai importante modificări aduse de prelungirea stării de alertă este impunerea purtării de măști chirurgicale ori profesionale, tip FFP2. Fără măști textile, așadar, de săptămâna viitoare. Studiile recente arată că o mască medicală profesională asigură protecție mult mai bună în cazul în care intrăm în contact cu…
Unu din 24 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore a fost găsit infectat cu noul coronavirus. A fost raportat încă un deces în rândul persoanelor infectate și, pentru a doua zi consecutiv, niciun pacient vindecat. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19,…
Joi, de Bobotează, în județ au avut loc 872 de imunizări împotriva noului coronavirus. Mai exact, 222 de gălățeni au fost beneficiari ai primei doze, 151 au efectuat doza a doua de ser antiviral, în timp ce majoritatea, 499, doza a treia, astfel: 231 la centrele de la Patinoar (24…
În ultimele 24 de ore de dinaintea celei mai recente raportări, au fost înregistrate 5.922 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 528 dintre cazurile noi din acest interval sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.…
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis, vineri, schimbarea regulilor privind carantina în cazul persoanelor infectate cu COVID-19. Astfel, va fi redusă perioada de carantină, care acum este de 14 zile, diferențiat pentru cei vaccinați și nevaccinați. Urmare a ședinței CNSU, decizia adoptată va fi validată, apoi, prin…
Compania farmaceutică germană BioNTech şi partenerul ei american Pfizer vor dezvolta împreună un vaccin împotriva zonei zoster, informează DPA, potrivit Agerpres. Acesta va fi primul vaccin împotriva zonei zoster care va avea la bază tehnologia ARN mesager, utilizată deja în cazul unor vaccinuri anti-COVID-19, au anunţat cele două companii, într-un…
România va atinge, cel mai probabil până în luna mai, nivelul de imunitate de grup prin vaccinare și prin imunizare naturală, la cât de infecțioasă este tulpina Omicron, ceea ce înseamnă că ne-am putea relua viața de dinainte de pandemie, în cazul în care nu apare o tulpină nouă, afirmă…

Noi medicamente compensate și gratuite

Scris de Vineri, 07 Ianuarie 2022

Lista de medicamente compensate și gratuite a fost actualizată joi, 5 ianuarie, prin introducerea a 20 de noi molecule inovative destinate pacienților cu afecțiuni neurologice, afecțiuni oncologice- leucemii și limfoame, mucoviscidoză, hipertensiune arterială, afecțiuni pulmonare cronice, hemofilie și talasemie, boli rare, hepatite cronice, Parkinson, psoriazis cronic sever, poliartrită reumatoidă. Lista…
În ultimele 24 de ore, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut cu peste 20% față de ziua anterioară, ajungându-se la 6.018 îmbolnăviri, în urma a 62.842 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de peste 9%. De asemenea, au decedat 44 de pacienți cu COVID-19, iar 400 de…
În contextul creșterii numărului de infectări din ultimele zile, miercuri, 5 ianuarie, au avut loc ceva mai multe imunizări anti-COVID cu prima doză de vaccin, mai exact, 249. În total, au fost centralizate 919 vaccinări, 160 de persoane beneficiind de doza a doua, iar alte 510 de doza 3, astfel:…
Pacienții infectați cu SARS-CoV-2 vor fi investigați și vor beneficia de tratament în centre de evaluare ambulatorie, în încercarea de a se evita supraaglomerarea spitalelor. Ideal este ca pacienții COVID-19 să ajungă într-un astfel de centru în ziua în care au primit rezultatul testului pozitiv, pentru a primi cât mai…
Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Capitală, a explicat pentru news.ro că încep să apară tot mai multe cazuri de infectare cu varianta Omicron şi că în spital va exista o secţie de terapie acută cu 21 de paturi. Aceasta va ajuta enorm gestionarea pacienţilor…

O nouă tulpină a SARS-CoV-2

Scris de Joi, 06 Ianuarie 2022

O nouă tulpină a SARS-CoV-2, numită provizoriu B.1.640.2, ar fi de origine cameruneză și a fost descoperită în sudul Franței. Douăsprezece persoane din regiune au fost infectate cu această variantă, identificată în urma unui studiu susținut de guvernul francez, studiu care încă nu a fost evaluat de comunitatea științifică. Tulpina…
În România, redevine obligatorie purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, iar aceasta trebuie să fie doar de tip medical sau FFP2. Decizia a fost luată miercuri de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care a stabilit prelungirea stării de alertă și noi restricții care…
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.893 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 993 mai multe decât în ziua anterioară. 276 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile…
Luni, 3 ianuarie 2022, în județ au avut loc 750 de imunizări împotriva noului coronavirus. Astfel, 220 de persoane s-au decis să efectueze prima doză, 150 au beneficiat de doza a doua, în timp ce alte 380 au fost inoculate cu doza de booster, după cum urmează: 202 la centrele…
Peste 40 de gălățeni testați în ultimele 24 de ore au fost găsiți infectați cu noul coronavirus. A mai fost raportat încă un deces în rândul pacienților infectați și aflați în stare gravă. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.472 de…
Pagina 25 din 132