Anca Spânu

Anca Spânu

Campania şi pandemia

Vineri, 14 August 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pandemia de coronavirus, care pentru moment nu dă semne că ne va slăbi curând, ne aduce, dincolo de tragismul vieţilor pierdute şi de dramele slujbelor dispărute, într-un moment inedit din punct de vedere politic. Practic, autorităţile vor trebui să organizeze alegerile ţinând cont de pericolul de îmbolnăvire, astfel încât să protejeze şi membrii comisiilor, dar şi alegătorii care vor dori să îşi exprime votul. Ţinând cont de lipsa de organizare prin care s-au făcut r ...

Măsurile anti-pandemie, o frecţie tardivă la picior de lemn

Marți, 04 August 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"O criză sanitară de proporţii", "o situaţie fără precedent", "o criză socio-umană", pandemia de COVID-19 ne-a cam lăsat pe noi, jurnaliştii, în pană de termeni şi sintagme pentru a o descrie. Din fericire pentru mine, fac parte din generaţia care nu se ascunde după cuvinte şi fraze sforăitoare. În consecinţă, nu am să mă ascund nici eu după cuvinte: măsurile anti-pandemie luate recent de Guvern sunt tardive, sau mai pe şleau sunt cam frecţie la picior de lemn, şi aia ...

Lipsa de educaţie ucide

Joi, 30 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În toată nebunia declanşată de pandemia de coronavirus, devine din ce în ce mai clar care sunt categoriile de cetăţeni care nu respectă nicio regulă, nicio lege, nicio impoziţie, indiferent de ce natură ar fi ea. Să nu ne facem iluzii, lipsa de educaţie ucide. Dacă, în condiţii obişnuite, incapacitatea concetăţenilor noştri de a respecta regulile de bună convieţuire este iritantă, dar nu fatală, în condiţiile actuale, este dureros de clar, needucatul are libertatea să ...

O grădină din pământ sterp, în trei luni (FOTO)

Sâmbătă, 25 Iulie 2020 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Gabriela și Florin Dănilă din Galați sunt, amândoi, oameni ocupați, cu cariere care, de regulă, nu le lasă prea mult timp liber, pentru hobby-uri, marea lor pasiune fiind călătoriile, pentru care, an de an, fac planificări minuțioase, atât financiare, cât și logistice. În pandemie însă, amândoi, dar mai ales Gabriela, care este profesoară, a trebuit să găsească lucruri frumoase cu care să-și ocupe în mod constructiv timpul. Așa s-a născut Gabriela's Garden, cum îi sp ...

Prea puţin, prea târziu...

Sâmbătă, 25 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Au trecut aproape cinci ani de când am pierdut-o pe mama. S-a întâmplat brusc, nedrept de rapid şi, printre toate suferinţele inimaginabile pe care boala le presupune, mama a trebuit să se confrunte şi cu furtul tuturor documentelor. Era internată la Spitalul Militar, mă condusese până la uşa exterioară a secţiei, iar în timpul respectiv, cât colega ei de salon era în toaletă, un individ s-a strecurat şi i-a furat de sub pernă portofelul şi telefonul. Telefonul furat a înse ...

Grădina cu minuni a lui Aurelian Marin

Vineri, 10 Iulie 2020 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Ne bucură foarte mult toate mesajele primite de la dumneavoastră. Astăzi, vă prezentăm grădina minunată a domnului Aurelian Marin, din Micro 17, de la blocul I2A, de pe strada Argeșului. Vă așteptăm în continuare mesajele și fotografiile pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak6bf9e2df538bd15e3638e1eb96c021fc').innerHTML = ''; var prefix = 'ma' + 'il' + '&# ...

Nu credeţi tot ce citiţi, sursa contează!

Vineri, 10 Iulie 2020 00:02 | Publicat în EVENIMENT
Trăim vremuri complicate și suntem supuși unei cascade de informații. Informația falsă ajunge la noi toți și ne afectează pe toți. În primul articol din această serie aminteam că există două categorii de informații false: cele cauzate de ignoranță sau de verificarea insuficientă a informației înainte de publicare şi cele fabricate cu intenția de a induce în eroare. Despre prima categorie am scris recent.  A doua categorie de știri false este cea a conținutului fals li ...

Dacă informația nu se verifică, nu o dați mai departe!

Miercuri, 08 Iulie 2020 00:01 | Publicat în Regional
Spuneam, într-un articol recent pe tema ştirilor false, că acestea sunt de două tipuri: dezinformări voite şi informaţii false transmise din neştiinţă sau insuficientă verificare. Mă voi opri astăzi asupra ştirilor false născute din neştiinţă, fără intenţia de a induce în eroare. Cu ceva ani în urmă, când oamenii din redacţie erau mai mulţi şi timpul mi-o permitea, obişnuiam să le dau începătorilor o informaţie falsă sau parţial eronată, numai ca să văd c ...

COVID-ul, presa şi oculta mondială

Miercuri, 08 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cred că nimic nu mă supără mai mult, în ultima vreme, decât teoriile conform cărora COVID-19 este o făcătură, invenția Guvernului ca să ne țină sub control sau mai știu eu ce alte prăpăstii, care mai de care mai incredibil de naive, ca să nu spun stupide. Ni se reproșează, nouă, jurnaliștilor, că mințim, că ascundem adevărul (acesta fiind că virusul nu există), că avem ceva împotriva întreprinzătorilor care pierd bani din cauza pandemiei, că suntem uneltele guver ...

Jocul ”de-a covidu” şi informaţia pe înţelesul copiilor. De ce este important să știm care sunt știrile false

Vineri, 03 Iulie 2020 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Fenomenul știrilor false ia o asemenea amploare, atât la nivel global, cât şi în România, încât ne punem din ce în ce mai mult problema cum facem distincția între informația falsă și cea adevărată. Și, până la livrarea informației către public, există niște pași pe care noi, în redacție, îi urmăm de fiecare dată: verificarea din cât mai multe surse independente, plasarea informației în context și oferirea de date spre comparație. Informația oficială și aflar ...
Pagina 249 din 318

CHESTIONAR. Curtea de Apel Galați evaluează satisfacția... clienților

Curtea de Apel Galați informează că, începând din 7 august, pe portalul său poate fi completată form ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi: „Votul acordat proiectului de modernizare a Falezei nu reprezintă un cec în alb”

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării – aflat deja în execuţie cu fonduri europene atrase de Pr ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Posibile întârzieri în circulația mijloacelor de transport public

Societatea Transurb îşi informează călătorii despre posibile întârzieri temporare în circulaţia mijl ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...