Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Untura l-a adus din nou în spital

Vineri, 25 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean trecut de prima tinereţe care suferise în urmă cu puţin timp o intervenţie destul de sensibilă de îndepărtare a unui hematom de mari dimensiuni situat la nivelul capului, a ajuns, zilele trecute, înapoi la spital. Motivul: intervenţia chirurgicală la care fusese supus necesitase îndepărtarea unor porţiuni importante de piele şi os. Odată externat şi întors acasă, bărbatul şi-a uns leziunea cu untură, crezând că astfel rana se va cicatriza mai uşor. A greş ...

Niciun donator de celule stem la Galaţi

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Deocamdată, niciun gălăţean nu şi-a exprimat dorinţa de a se înscrie în  Registrul naţional al donatorilor de celule stem şi de a deveni, astfel, un potenţial donator, ne-a informat, miercuri, chimistul Camelia Stoichicescu, din cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi. „Este încă devreme ca să vorbim despre aşa ceva, chiar şi cu donatorii care vin de mult timp la Centru. Oamenii nu ştiu încă despre ce este vorba. După data de 1 octombrie, vom organiza o c ...

137 de bugetari de la Protecţia Copilului, în şomaj

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Până la urmă şi sectorul bugetar gălăţean a fost afectat de disponibilizări.   Astfel, de la Direcţia Generală de Asistenţă Generală şi Protecţia Copilului (DGASP) Galaţi au plecat în şomaj, potrivit datelor AJOFM, 137 de angajaţi. „Erau pe posturi diferite. În general, mai mulţi cu studii medii şi mai puţini cu studii superioare. Oricum, această diminuare de personal nu a afectat în mod negativ activitatea Direcţiei”, a precizat directorul DGASP, Manon Cristolove ...

Tot mai e zarvă noaptea, în Centru?

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* „Nu mai putem dormi din pricina gălăgiei!” * Probleme similare au fost şi în zona P-urilor, acum nu foarte mult timp * Doamna G.A., o locatară a blocului L1 din Centru (zona Romarta Veche)  ne-a sesizat la redacţie faptul că pe băncile din faţa scării în care locuieşte îşi petrec timpul liber, până noaptea târziu, mai mulţi tineri. „Fac mare gălăgie, ţipă şi spun cuvinte pe care eu nici nu îndrăznesc să le reproduc. Având probleme mari cu inima, trebuie să ţ ...

Prevenirea îmbolnăvirilor de gripă, în şcoli

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Şi în unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi se vor lua măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripei noi. Astfel, potrivit unui comunicat remis redacţiei de Prefectura Galaţi: „Fiecare director de şcoală trebuie să stabilească un comitet de gripă responsabil cu managementul cazurilor potenţiale de gripă şi care să păstreze legătura zilnică cu DSP. Trebuie, de asemenea, să asigure permanenţa aprovizionării cu apă, săpun şi substanţe dezinfectate ...

Cum scăpăm de bătături şi calusuri

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Calusurile şi bătăturile sunt porţiuni de piele îngroşată şi moartă. Apar în zonele de derm care sunt expuse timp îndelungat la presiune şi frecare. Porţiunile astfel afectate ajung să capete o culoare gălbuie sau cenuşie şi un aspect neregulat, fiind mai puţin sensibile la atingere decât celelalte zone ale pielii. La nivelul picioarelor, atât bătăturile, cât şi calusurile sunt cauzate, de regulă, de portul unor încălţări neadecvate sau de mersul desculţ.La medic sa ...

Atenţie la alergiile alimentare

Joi, 24 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Alergiile la alimente apar în momentul în care sistemul imun al celui care le consumă reacţionează la anumite substanţe ajunse în organism în urma ingerării. Copiii sunt cei mai expuşi alergiilor de acest fel, poate şi din cauză că nici sistemul lor imun, nici cel digestiv nu sunt pe deplin dezvoltate. În genere, se consideră că până la 8 la sută dintre copii şi 2 la sută dintre adulţi pot prezenta o alergie alimentară.Produse cu factor de riscOuăle, grâul, laptele, soia ...

Înecat în vin, în curtea casei

Miercuri, 23 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Acesta este cel mai grav accident din „sezonul fermentaţiei” aflat  în plină desfăşurare * Nu doar adevărul stă în vin, ci şi o doză destul de mare de risc! Un bărbat de 77 de ani şi-a găsit sfârşitul, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.00, după ce s-a înecat într-un butoi de plastic, plin pe trei sferturi cu vin. „Mama l-a găsit pe la 3 şi jumătate noaptea şi a venit să mă trezească, ne spune Paulina Dinu, fiica bărbatului decedat. M-a trezit î ...

Şi şomajul poate fi un lux

Miercuri, 23 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Un gălăţean ridică lunar, de la AJOFM, o indemnizaţie de aproape 2.000 de lei * Încă unul primeşte peste 1.500 de lei lunar * Din nefericire, doar aproximativ 423 de persoane au indemnizaţii mai mari de 600 de lei * E o realitate de necontestat - numărul şomerilor gălăţeni creşte de la o lună la alta şi ajunsese, la finele lui august, la 21.848, dintre care 8.474 indemnizaţi.  Nu vă gândiţi, însă, că toţi cei ajunşi în şomaj sunt nevoiţi să îşi întindă banii ...

Pregătiri pentru bursa locurilor de muncă

Miercuri, 23 Septembrie 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Agenţii economici interesaţi sunt în continuare invitaţi să se înscrie * 26 de agenţi economici îşi anunţaseră până ieri la prânz participarea la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţii de învăţământ”, care va avea loc vineri, 25 septembrie, cu începere de la ora 9.00, în Galaţi şi Tecuci, ne-a informat directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Elena Grosu (foto). Din numărul total, 18 agenţi economici v ...
Pagina 375 din 423

Galațiul, sub Cod galben de caniculă până marți. Trei județe sub Cod roșu

Galațiul a intrat, începând de astăzi, sub Cod galben de caniculă. Avertizarea emisă de Administrați ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul Casa Cuza V ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația Inimă de Copil a organizat trei serii de tabără în ju ...

Șofer cu permisul suspendat, oprit la frontieră

Joi după-amiază, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea actelor ...

Inteligența artificială, tot mai des folosită în escrocherii online. Avertismentul DNSC

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că, odată cu dezvoltarea rapid ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Accesul pe Faleza Dunării, restricţionat. De când se aplică măsura

Începând de luni, 3 august 2026, pentru siguranța tuturor, accesul pe Faleza Inferioară a Dunării va ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Analiza financiară. Euro a crescut cu un ban

Leul a pierdut toate câștigurile din ședințele precedente, după creșterea cererii de valută ceea ce ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Din sportul gălăţean. Încă un voleibalist sloven la CSM Arcada

VOLEI. CSM Arcada și-a înregimentat al zecelea jucător (al patrulea străin) în lotul ce va evolua în ...

Oțelul - Dinamo 1-1. Patrick și Pedro Nuno continuă startul excelent de sezon

Oțelul a rămas neînvinsă și după etapa a treia a Superligii, remizând, scor 1-1, pe teren propriu, c ...

Viorel Tănase, un antrenor mulțumit. Cantonamentul montan și-a atins scopul pentru gălățenii de la Oțelul II

Conducerea clubului Oțelul s-a dovedit a fi inspirată când a ales localitatea Tărlungeni ca loc de p ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...