Maria Fabian

Maria Fabian

CSM şi-a dat girul: Gheorghe Ivan, încă trei ani în fruntea DNA Galaţi

Vineri, 01 Martie 2013 09:00 | Publicat în JURIDIC
Procurorul Gheorghe Ivan a fost reînvestit ieri în funcţia de şef al Serviciului Teritorial Anticorupţie Galaţi.După cum se ştie, acesta ocupa fotoliul de conducere al serviciului în baza unei delegări ce ar fi trebuit să expire anul acesta în mai. În vara lui 2012, Gheorghe Ivan a mai participat la un interviu de reînvestire, dar a fost singurul procuror din ţară căruia Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu i-a dat girul. La acea vreme, unul dintre membrii Secţiei de Pr ...

Dosarul "Tăgârţă": Trafic de influenţă şi tarife diferite în funcţie de numărul intervenţiilor

Marți, 26 Februarie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Ultimul dintre arestaţii din „dosarul Tăgîrţă”, Gabriel Salman, a făcut recurs împotriva deciziei Tribunalului, iar Curtea de Apel i l-a respins. Salman este individul care s-a dat drept judecător la una dintre întâlnirile organizate de Sorina Gabriela Tăgîrţă cu cei care aveau să o denunţe. Din informaţiile pe care le deţinem, se pare că pretinsul magistrat a fost găsit de concubinul Gabrielei, Ionel Avram, închis şi el în acelaşi dosar. Cea care a deschis calea ares ...

Viorel Gheorghiţă s-a plâns la Curtea Constituţională, în dosarul instrumentat de DNA

Marți, 26 Februarie 2013 12:00 | Publicat în JURIDIC
După ce omul de afaceri Dumitru Neculai, prin soţia sa, le-a făcut o plângere penală procurorilor de la Direcţia Naţională Antocorupţie (DNA), în acelaşi dosar de corupţie a mai apărut o sesizare, care a fost soluţionată chiar de Curtea Constituţională. Mai exact, fostul şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Viorel Gheorghiţă, s-a plâns că interceptările nu ar fi fost legale şi că ar fi adus atingere vieţii sale intime. El a mai ar ...

Cum se plimbă de trei ani un dosar de corupţie cu protagonişti din "lumea bună"

Marți, 26 Februarie 2013 13:00 | Publicat în JURIDIC
Trimis în judecată în urmă cu aproape trei ani, dosarul care l-a avut ca protagonist pe fostul şef al Parchetului gălăţean, Dinu Gâlcă, bate pasul pe loc. Interesant este că nici până acum nu a început cercetarea judecătorească, inculpaţii fiind tot la stadiul de invocare a excepţiilor. Ultima pe care au pus-o la bătaie, fiind aceeaşi pe care au utilizat-o şi la Înalta Curte, excepţii care au fost respinse de ambele instanţe şi care se refereau la restituirea dosarului l ...

Filmul morţii taximetristului Andrieş. Procesul asasinilor va începe în aprilie

Marți, 26 Februarie 2013 13:00 | Publicat în JURIDIC
Procurorii au făcut public rechizitoriul cazului care a şocat Galaţiul la sfârşitului anului trecut Asasinii taximetristului Valentin Andrieş au avut un plan prin care să-şi atragă victima în cursă pentru a-i fura maşina, dar lucrurile au luat-o razna şi au ajuns să-l omoare în chinuri.În cele 20 de pagini ale rechizitoriului, procurorii arată chinurile la care a fost supus Valentin Andrieş înainte de a fi ucis. Nu numai că l-au legat cu sârmă de mâini, băgându-l în ...

Fosta şefă de la Protecţia Consumatorilor, acuzată penal pentru luare de mită

Joi, 21 Februarie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Dosarul fostului şef al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV), Viorel Gheorghiţă, a făcut victime colaterale. Este vorba de fosta şefă a Protecţiei Consumatorilor, Viorica Colgiu şi firma care aparţine soţului acesteia, Colviraz SRL Galaţi. Colgiu este acuzată de luare de mită, iar societatea, de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu. Procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin, în rechizitoriu, că pe 19 februarie, Viorica Colgiu, ca şef al ...

O tranzacţie de miliarde între Boldea şi Marosy, ginerele lui Durbacă, a ajuns la DNA

Marți, 19 Februarie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul parlamentar Mihail Boldea s-a judecat, din puşcărie, cu Mircea Marosy (ginerele senatorului Eugen Durbacă) pentru o presupusă datorie de 439.530 de lei şi 20.000 de euro, sumă pe care primul i-ar fi împrumutat-o celuilalt pe 12 decembrie 2007 şi care ar fi trebuit să-i fie restituită pe 12 decembrie 2011. Boldea a adus la dosar o copie a convenţiei care ar fi trebuit să ateste împrumutul, obligându-se în faţa judecătorilor să depună şi originalul, dar nu a mai apucat s ...

Drama unei copile de 13 ani. Violată de propriul tată şi umilită de directoarea şcolii

Marți, 19 Februarie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Ginel Chiriac, tatăl care şi-a violat fiica în vârstă de 13 ani, a fost trimis în judecată de procurori. Din dosarul, aflat la instanţă, reiese povestea terifiantă a unei copile care a avut de înfruntat nu doar teroarea din partea celui care-şi spunea tată, ci şi neîncrederea unor fiinţe care ar fi trebuit să o protejeze, mama şi bunica, dar mai ales curiozitatea unor oameni care ar fi trebuit să-i fie aproape prin felul de a se manifesta. Din rechizitoriul Parchetului reiese ...

La propunerea DNA Galaţi a fost arestat un "judecător"

Vineri, 15 Februarie 2013 03:00 | Publicat în JURIDIC
A fost găsit şi „judecătorul” Simonei Gabriela Tăgîrţă, care ieri a fost arestat la propunerea procurorilor gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Se poate spune că s-a închis cercul acestei fapte de corupţie. Potrivit anchetatorilor, Tăgîrţă a apărut la o întâlnire cu un tip care se dădea drept judecător pentru a-i convinge pe oameni să le dea 30.000 de euro. Gabriel Salman este cel care s-a „deghizat” în magistrat al Curţii Supreme. El a fost b ...

Asasinii taximetristului Valentin Andrieş au fost trimişi în judecată

Vineri, 15 Februarie 2013 04:00 | Publicat în JURIDIC
Asasinii taximetristului găsit mort într-o fântână au fost trimişi în judecată. Costache Guzgă şi Gelu Chiriac vor avea primul termen de judecată pe 3 aprilie. Cei doi l-au asasinat pe Valentin Andrieş pentru a-i fura maşina. Pentru că se cunoscuseră cu ocazia unei curse în afara oraşului, pentru care-i plătiseră 150 de lei, cei doi l-au ademenit sub pretextul altei călătorii. Asta după ce în prealabil hotărâseră să-i fure maşina. L-au legat de mâini şi de picioare ...
Pagina 73 din 133

Bariera Traian: Incendiu din cauza unei ţigări aruncate la întâmplare

În această după-amiază de marţi, 1 septembrie, pompierii gălăţeni au intervenit pentru stingerea unu ...

ANALIZĂ. Leul s-a apreciat la început de lună

Leul s-a decuplat de celelalte monede din regiune și s-a apreciat față de euro, care continuă să tes ...

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați lansează proiectul „WINGS”

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați, în calitate de lider de proie ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarife de cazare de la 39 de lei de persoană pe noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru toți” debutează marți și se derulează p ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor d ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

Modernizarea semnalizării feroviare din Regionalele Iași și Galați poate începe

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a anunțat un pas important pentru proiectul de modernizar ...

România e în criză energetică, dar capacități noi de producție și stocare sunt blocate. BNS cere convocarea de urgență a conducerii ANRE

Blocul Național Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace, de urgență, conducerea Autorități ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...