Maria Stanciu

Maria Stanciu

Corneliu Beda, şlefuitor de diamante culturale

Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în CULTURA
Între cei care îl iubesc necondiţionat pe Mihai Eminescu se regăseşte profesorul  Corneliu Beda, anticar specialist. Născut în sudul Basarabiei, la Chilia Nouă, localitate aflată astăzi în Ucraina, Corneliu Beda a ajuns întâia dată la Galaţi ca refugiat, în 1944, când s-a retras în „Ţara Mamă”. Scriitor şi colecţionarEste profesor cu două facultăţi, grafician, colecţionar şi scriitor (dintre cărţile sale reţinem nuvele istorice „Taina Cetăţii” şi ...

Angela Bâtlan locul I la “Două inimi gemene”

Vineri, 25 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Angela Bâtlan a revenit deunăzi de la Chişinău cu Premiul I, obţinut la Festivalul “Două inimi gemene”. Râvnitul rezultat a fost obţinut după o confruntare de zile mari cu tineri unul mai talentat decât altul, nu numai din Republica Moldova, ţara organizatoare. Angela a adus Galaţiului şi României locul I la categoria de vârstă 9-16 ani, locul III fiind obţinut de Diana Zaharia (9 ani), o altă gălăţeancă, cea mai mică participantă din concurs. Peste Prut, Angela Bât ...

Model al familiei creştine în Parohia "Vovidenia"

Marți, 22 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Ieri, întreaga creştinătate a parcurs Intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, o sărbătoare pe care Biserica Universală Creştină o parcurge de mai bine de un mileniu. „Vovidenia” este zi închinată Maicii Domnului şi ne mărturiseşte despre exemplul de credinţă, de sfinţenie şi deschidere către Dumnezeu a doi Drepţi ai Vechii Legi  - Ioachim şi Ana - părinţii trupeşti ai Maicii Domnului, deveniţi Sfinţi în Bisericile de Răsărit şi Apus. La apusul vieţ ...

Tudor Gheorghe a venit cu „Vremea nemâniei” Stare de suflet din alt tărâm...

Duminică, 20 Noiembrie 2011 17:56 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă seară, câteva sute de gălăţeni au participat la un alt fel de priveghere, la sala Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, acolo unde Bardul tuturor dorurilor noastre - maestru Tudor Gheroghe - a susţinut concertul „Vremea nemâniei”.   Un concert precum o rugă, care a avut ca sursă marea poezie a  românului poet Grigore Vieru (1935-2009). „Un spectacol purificator de suflet, pentru rugina din sufletele noastre”, cum l-a numit însuşi maestrul Tudo ...

Itinerarii europene - Catedrala Sfântul Vit, centrul universului ceh

Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Nu e nicio noutate dacă vă spunem că oriunde mergem în lume, tendinţa oricărui pelerin sau simplu călător este de a ajunge şi a vedea catedrala acelei metropole, indiferent cum se cheamă şi ce hram poartă. În general, o catedrală exprimă esenţa cultural-spirituală a unui neam, a unui popor. Catedrala este un fel de matrice spirituală a faptelor pământeşti şi cereşti ale celor care au reprezentat şi au zidit acel edificiu.  Şi spre deosebire de noi, românii, care a ...

Lucrarea filantropică a Sfântului Spiridon, la Galaţi - Vocaţie şi continuitate

Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În aşteptarea Sfântului Spiridon (270-348), care peste o săptămână va ajunge la Galaţi, prin Sfintele sale Moaşte, am ales să ilustrăm câte ceva despre lucrarea pe care acest prieten al lui Hristos o face de mai bine de şaptesprezece veacuri. Nu numai la Galaţi, ci în tot spaţiul creştin, fiindcă un sfânt are vocaţie universală peste tot unde veşniceşte Hristos. Cum îşi fac simţită prezenţa Sfinţii în vieţile noastre? Prin rugăciune, prin vindecări neaşteptate ...

Pe 26 noiembrie, vor sosi Moaştele Sfântului Spiridon din Grecia la Catedrală

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În 26 noiembrie 2011, Galaţiul va fi gazdă pentru Sfântul Spiridon al Trimitundei care va veni din Grecia. De aceea, Arhiereul locului, Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, ne invită în contextul “Sărbătorilor Andreiene” să devenim  călători pe cărările sfinţilor.  Racla cu Sfintele Moaşte va fi adusă la închinare de o delegaţie din Insula Corfu - Grecia, condusă de Înalt Prea Sfinţitul Nectarie de Kerkira.  “Alături de Moaştele Sfântului ...

Săptămâna Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” - Feerie de toamnă şi creaţie literară

Miercuri, 16 Noiembrie 2011 10:59 | Publicat în EDUCAŢIE
Zilele trecute, elevii Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” din Galaţi au deschis larg uşile şcolii şi ale inimilor, în cadrul „Săptămânii Colegiului”. Între multele manifestări, cei 689 de elevi - coordonaţi de dacălii lor - au participat la activităţi educative din mai toate domeniile: cultural-artistice, literar-istorice şi de cultivare a aptitudinilor  practice. Valori morale, în rimă eminesciană„Valori morale ale tinerilor” a fost manifestarea lans ...

Cantina Seminarului Teologic din Galaţi - O investiţie care s-a înecat la mal

Marți, 15 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
  * Cantina în care s-au băgat deja 2.300.000 de lei nu poate fi inaugurată pentru că i s-au retras fondurile pentru dotare.Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” este în mari pregătiri pentru Sărbătoarea Apostolului şi pe lângă activităţile duhovniceşti, cultural educative şi de caritate, instituţia are de rezolvat şi probleme administrative. În mai puţin de o săptămână trebuie să pună la punct noua clădire ce adăposteşte bucătăria şi şase săli d ...

Luni se lasă sec - Intrăm în Postul Naşterii Domnului

Vineri, 11 Noiembrie 2011 16:09 | Publicat în MAGAZIN
Luni, 14 noiembrie, toată suflarea creştinească va lăsa sec, iar din 15 noiembrie intrăm în perioada de Post a Naşterii Domnului.  Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre ne invită pe ţoţi să schimbăm ceva în mentalitatea şi atitudinea noastră, să nutrim gânduri bune şi să facem fapte bune pentru semeni. Sub aspectul alimentaţiei, perioada din Postul Crăciunului nu e la fel de aspră cu cea din postul Învierii Domnului, însă dincolo de abţinerea de la alimentele „ ...
Pagina 108 din 199

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Creierul e o prioritate. Paturi ATI cu funcții inteligente pentru îngrijirea pacienților cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu 8 paturi pentru terapie i ...

UPDATE. Sanitas anunţă că a suspendat greva, dar nu a închis conflictul de muncă

„Greva din sănătate a fost suspendată, însă conflictul colectiv de muncă nu a încetat” - este mesaju ...

„Cartierul celor 10” devine Almira Urban Village. Cum a evoluat proiectul în doar două săptămâni

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Modernizarea Falezei Dunării înseamnă mai mult verde

Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă prezintă o componentă foarte importantă. ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Asociația Suporter Club Oțelul, aceeași conducere și pentru următorii doi ani

Asociația Suporter Club Oțelul Galați va avea aceeași conducere și în următorii doi ani, după ce pro ...

A păcălit-o Luan Campos pe Oțelul? A marcat deja pentru noua echipă

Brazilianul Luan Campos și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Oțelul, semnând cu Hapoel Ramat ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publi ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...