Maria Stanciu

Maria Stanciu

Sfântul Ioan Casian, punte de legătură între Răsărit şi Apus

Sâmbătă, 27 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
* Pe 1 septembrie, la Galaţi, va fi sfinţită Biserica „Sfinţii Casian şi Gherman” * Altarul este ridicat în amintirea Aducerii la Galaţi - în 17 octombrie 2002 - a Moaştelor Sfântului Ioan Casian * Alături de Arhiereul locului vor fi prezenţi oaspeţi din Franţa, din Bucureşti şi din Dobrogea Casienilor *La răscrucea dintre milenii, pe malul Dunării, în apropierea Grădinii Botanice, şi-a făcut loc în viaţa noastră, în mod vizibil, Altarul închinat Sfânţilor Ioan C ...

Mintea - făclie care luminează sufletul

Vineri, 26 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Am parcurs conţinutul celor zece porunci, avându-l călăuză pe Moise, însă nu am pătruns toate sensurile pe care le comportă Decalogul. Porunci pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos le concentrează în doar două mari poveţe: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul şi din tot cugetul tău. Aceasta este marea şi cea dintâi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.Observaţi cât de concent ...

„Cântare ţării mele”

Vineri, 26 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
În sentinţa de condamnare a profesorului, criticului literar şi gazetarului Vasile I. Cataramă sunt luate în obiectiv, pe lângă lucrarea „Eminescu zilelor noastre”, şi lucrările „Cântare ţării mele”, cu notă distinctă creaţia „Cocoşul roşu”. Şi nu e greu de intuit cine era „Cocoşul roşu”? Nimeni altcineva decât marele Imperiu Sovietic de la Răsărit ce instalase terorea în ţările dimprejur. Colecţia de poeme „Cântare ţării mele” număra 120 de pag ...

Demonstraţie de curăţat natura la amenajarea piscicolă Maţa-Rădeanu

Joi, 25 August 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* Voluntari şi pescari şi-au dat mâna în proiectul „Let’s do it, România!” * Ieri, voluntari ai proiectului „Let’s do it, România” şi pescari de la amenajarea piscicolă Maţa Rădeanu au făcut o demonstraţie de ce sunt în stare la capitolul curăţenie. La primele ore ale dimineţii, gălăţenii dornici de a-i reda naturii frumuseţea s-au înarmat cu mănuşi şi saci şi au pornit pe unul dintre digurile din interiorul Amenajării piscicole din localitatea Vădeni. „P ...

Colectă pentru Seminarul Teologic

Miercuri, 24 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
„Mai putem dărui cărţi celor de la Seminarul Teologic din Galaţi?”, ne-a întrebat ieri doamna Giuşcă. Răspundem cititoarei noastre şi tuturor celor dornici să ofere dar din darul cărţii că încă e loc liber pe rafturile Bibliotecii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.Cei care doresc să doneze o carte se pot prezenta direct la sediul Seminarului (strada Mihai Bravu, lângă Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi). ...

La 5 ani, în lumea tăcerii

Marți, 23 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Cine îi mai ajută pe bolnavii cu autism? * „Sunt din comuna Fârţăneşti, judeţul Galaţi, şi vin la dumneavostră cu o problemă legată de copilul meu”, ne spune Olimpia Călmuc. „Am doi copii şi necazul meu este că fetiţa - Nicoleta Mihaela Costandache (5 ani) - suferă de autism  şi întârziere mintală, având un coeficient de inteligenţă (QI) de 48. Băiatul are 4 ani şi sunt divorţată de soţ, tatăl copiilor părăsindu-ne exact atunci când aveam cea mai mare ne ...

Miercuri - repetiţie generală la curăţenie

Marți, 23 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* În atenţie, amenajarea piscicolă Maţa-Rădeanu * Miercuri, 24 august, 30 de voluntari implicaţi în proiectul „Let’s do it, România!”, zona Galaţi, vor face repetiţie generală la curăţenie. „Avem semnale că în zona amenajării piscicole Maţa Rădeanu este foarte multă mizerie şi din acest motiv am luat hotărârea ca mâine, 24 august 2011, să ne deplasăm în apropierea localităţii Vădeni, din judeţul Galaţi, unde vom încerca să facem puţină lumină. Am înţ ...

Nu mai au săracii nevoie de sprijin?

Marți, 23 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* S-au prezentat doar 3.000 de gălăţeni din 13.660 beneficiari * „Personalul de la Cantina de Ajutor Social (CAS) din cadrul Primăriei Galaţi încă îi mai aşteaptă pe beneficiarii Hotărârii de Guvern nr. 600/2009, pentru a-şi ridica alimentele distribuite printr-un program guvernamental. Sunt în evidenţele noastre 13.660 persoane şi în primele trei săptămâni s-au prezentat să-şi ridice alimentele aproximativ 3000 de persoane”, ne-a spus Laura Roşca, de la CAS Galaţi.Î ...

Programul „Alege Şcoala” nu a intrat în vacanţă!

Sâmbătă, 20 August 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* În această vară, pe rugăciunile şi cu sprijinul Sfinţilor, 600 de copii din Galaţi şi Brăila ajung în taberele de la Buşteni şi Durău Duminică, în jurul prânzului, 70 de elevi din şcolile Arhiepiscopiei Dunării de Jos vor porni înspre nordul Moldovei.  „Este a treia serie de copii care - cu binecuvântare arhierească - face parte din Programul educaţional ˝Alege Şcoala˝ al Patriarhiei Ortodoxe Române, ne-a spus părintele Lucian Petroaia, consilier al Eparhiei Dună ...

„Cetatea lui Dumnezeu”

Sâmbătă, 20 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Noua biserică din Galaţi închinată Sfinţilor Martiri Brâncoveni se ridică semeţ la capătul municipiului Galaţi. Aparent, locaşul - la fel ca orice Casă a Domnului - delimitează două lumi. În realitate, biserica aceasta armonizează, echilibrează, integrează două lumi: zarva şi larma  aglomeratei Cetăţi gălăţene şi pacea şi liniştea din Cimitirul „Sfântul Lazăr”. Zilele acestea, în zi de hram, ne-am alăturat cu rugăciunea noastră slabă creştinilor din Ţigl ...
Pagina 192 din 199

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Din sportul gălăţean. Sezon cu 10 medalii pentru Rebecca Ciocan

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a participat cu regularitate la întrecerile Campionatului Național – ...

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publi ...

Deșeuri colectate în sistem talmeș-balmeș

Un operator economic din satul Umbrărești-Deal, din comuna gălățeană Umbrărești, care desfășoară act ...

ANALIZĂ. În ultimele ședințe, euro a pierdut un ban

La sfârșitul acestei săptămâni, agenția de evaluare Fitch urmează să anunțe dacă păstrează ratingul ...

Cu permisul suspendat, a încercat să treacă frontiera cu un automarfar

Recent, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați - Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalit ...

Poliția și cetățenii, față în față la Barcea. Discuții despre siguranța în comunitate

Locuitorii din comuna Barcea au avut ocazia, la sfârșit de săptămână, să stea de vorbă față în față ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Facilităţi pentru elevi, studenţi şi pensionari, la Plaja „Dunărea”

Administratorii Plajei „Dunărea” anunţă că luni, 27 iulie, baza de agrement va fi deschisă. Iar ziua ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele d ...

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

Explicațiile lui Tomas după egalul dramatic de la Arad: „L-am lăsat pe secund să fie în față și să susțină echipa”

Oțelul a fost foarte aproape să obțină a doua victorie consecutivă din actualul sezon al Superligii, ...

Luptători pe nisip din Tecuci, medaliați la Costinești. Din sportul gălăţean

LUPTE. Stațiunea Costinești a găzduit Campionatul Național de lupte pe nisip pentru juniorii Under 1 ...

Pregătiri pentru noul sezon. „Satelitul“ Oțelului, în cantonament la munte

Echipele gălățene din Liga a III-a se află în plină perioadă de pregătire pentru startul noului sezo ...

UTA - Oțelul 2-2. Gălățenii au scăpat victoria printre degete în prelungiri

Oțelul a obținut un punct dintr-o deplasare dificilă, scor 2-2, cu UTA Arad, însă gălățenii au toate ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit

Durere fără margini într-o familie din Ionășești, comuna Nicorești. Un copil de un an și două luni a ...

Nu ești acasă când vine poștașul cu pensia? Ce trebuie să faci ca să îți primești banii

Pensionarii care nu sunt găsiți acasă în ziua în care poștașul aduce pensia nu pierd banii care li s ...

Modificări în programul de circulaţie pe un traseu aglomerat

Transurb, compania publică de transport local, a anunţat modificări în programul de circulaţie al un ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

Loverboy ridicat de mascați după ce a obligat o minoră cu handicap să se prostitueze

Un tânăr de 23 de ani este acuzat că ar fi manipulat o adolescentă de 16 ani, aflată într-o situație ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Concerte și stand-up comedy în aer liber, la Shopping City Galați

Gălățenii sunt așteptați, în zilele următoare, la două evenimente organizate pe terasa Shopping City ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...

Antrenament tactic autentic și airsoftul — cum se antrenează profesioniștii în timpul liber

Există o diferență fundamentală între a ști cum să reacționezi și a reacționa corect în mod instinct ...

Cumpărături online fără regrete: ce verifică mai întâi cumpărătorii inteligenți de divertisment

O abordare atentă a achizițiilor online de divertisment a devenit parte din viața de zi cu zi. Oamen ...