Victor Cilincă

Victor Cilincă

Mânuţe şi poponeţe... artistice!

Vineri, 13 Ianuarie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Actorul" Victor Dorobanţu a acordat un interviu în prestigioasa revistă americană dedicată spectacolului "Vanity Fair", pentru că va juca rolul "personajului" Mânuţă în savuroasa comedie horror pentru puştani "Familia Addams". Ştiţi, acea mână tăiată, foarte sprintenă, care joacă fără replici în rolul Thing, adică... Lucrul! Şi serialul ăsta are deja peste 341 milioane de ore de vizionare, în toată lumea! Desigur, numai o mână excelent antrenată, precum cea a pres ...

„Cazul” uriaşului domn Urechia (III)

Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 13:10 | Publicat în CULTURA
3. Savantul, istoria românilor şi pledoaria pentru drumul de fier ”Ia-mi poftiţi aci la papuci cu meşi, cizme galbine turcesci, caftane, orzulu pentru hanuri, alte mărfuri la baniţă, la oca, la bucată ori la şirag...” Formidabila lucrare enciclopedică „Istoria româniloru”, publicată de savantul nostru în nu mai puţin de 14 tomuri, a fost de fapt un curs predat studenţilor la Istorie din Bucureşti. Este o culegere de documente comentate, cu unghiuri de privire înţelept ...

Istoricul Tudose Tatu, premiat de Clubul Amiralilor

Joi, 29 Decembrie 2022 08:00 | Publicat în CULTURA
"Consecvent cercetător al istoriei porturilor Dunării maritime, autorul dedică comunității cosmopolite a Sulinei un tablou fascinant al relațiilor comerciale și instituțiilor de navigație, precum și portrete de diplomați, lupi de mare, pirați și oameni politici, care au la bază documente inedite în limbile turcă, greacă, rusă, dar și numeroase mărturii din presa străină", a spus contraamiralul de flotilă (r) Ion Custură în al său Laudatio la adresa scriitorului şi cer ...

Doar o singură mână?!

Miercuri, 21 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Iată, avem, şi nu degeaba, un Consiliu Judeţean al Elevilor, iar în Senatul universităţilor sunt reprezentaţi şi studenţii. În septembrie chiar, la Universitatea "Dunărea de Jos", ei şi-au cerut drepturile! Membrii Consiliului Judeţean al Elevilor s-au apucat, de pildă, fapt notabil, concret, să scrie un proiect în cadrul programului "Erasmus+", intitulat "Implicare pentru schimbare". Ar fi însă şi de datoria asociaţiilor noastre de voluntari ca să îi stârnească pe elevii ...

Vin bani europeni, dar cine naiba suntem noi?

Vineri, 09 Decembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În ianuarie vor fi lansate primele ghiduri pentru depunerea de proiecte pe Programul Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027, prin care ar putea fi accesate, o-ho-ho, 1,48 miliarde de euro! M-am uitat şi eu, ca omu', ca să văz cam ce vrem. Mi-a sărit în ochi, printre altele, Prioritatea nr. 5 - "O regiune educată", care ar putea absorbi, dacă... ar şi putea, nu mai puţin de 88,99 milioane de euro. Oare ne va fi Educaţia într-atât de scumpă încât să tragem bani europeni în ţara doc ...

O mare de oameni, inclusiv gălăţeni, la Alba Iulia de 1 Decembrie

Sâmbătă, 10 Decembrie 2022 19:30 | Publicat în CULTURA
Nu vă pot descrie cu adevărat emoţia pe care am trăit-o din plin noi, doar o mână de gălăţeni sufletişti, care am fost iarăşi, acum de 1 Decembrie, chiar în inima Capitalei Marii Uniri de la Alba Iulia, alături de mii de români din ţară şi din străinătate ce au ţinut morţiş să fie alături unul altuia, notabilităţi şi oameni foarte simpli, şi să evoce un moment unic din istoria noastră! Un număr record de vizitatori ai Muzeului Naţional al Unirii pentru Ziua Naţi ...

De ce nu ar avea (şi) Galaţiul (măcar) o enciclopedie?

Duminică, 04 Decembrie 2022 06:00 | Publicat în CULTURA
Prof. dr. Gheorghe Felea ne-a făcut onoarea, decenii la rând, ca specialist în Ministerele Educaţiei care… nu i-au supravieţuit, acestea sucombând cu tot cu reformele doar începute... Acum, cercetătorul istoriei Educaţiei Galaţilor vine cu o lucrare uimitoare, cu titlu explicit în sine: „Enciclopediile Dunării şi ale Galaţilor - un imperativ şi un reper”, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi 2022, lucrare scoasă - bravo! - chiar sub egida Filialei S-E a ...

Recunoştinţă mimată, fecale... istorice, limbă de lemn!

Luni, 28 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Şi iar vine, ca... obligaţie pentru mulţi, sărbătoarea de 1 Decembrie, însă cum nu sunt mici şi nici bere... Se tot repetă pe la sindrofii... patriotice elogii în limba de lemn! Am încercat să promovez la astfel de manifestări obosite că este în realitate greşit să vorbeşti, papagaliceşte, numai despre salvarea Galaţilor de o mână de oameni, împotriva unei armate uriaşe, superior înzestrate, chiar şi cu artilerie grea... americană! Nu, în realitate, gălăţenii au î ...

Din nou, gălăţenii nu v-au făcut de râs în Capitală!

Duminică, 27 Noiembrie 2022 05:42 | Publicat în CULTURA
Chiar în inima Capitalei, la Muzeul Ţăranului Român, vineri 18, sâmbătă, 19 şi duminică, 20 noiembrie, pe durata întregii zile, vizitatorii au avut parte din plin de istorie şi tradiţii! Pentru pagina de Istorie... jucată, a prezentat cu căldura sa obişnuită şi la modul atractiv col. (r) Adrian Tăbăcaru, vicepreşedintele Filialei gălăţene a Asociaţiei Culturale Tomis (ACT) – Constanţa, care a vorbit publicului despre importanţa „predării” unei „Istorii 3D”, u ...

Vrem know how, nu… hau-hau!

Miercuri, 16 Noiembrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Universitatea ”Dunărea de Jos” cumpără fostul sediu al Primăriei Galaţi - clădirea de patrimoniu, în superb stil clasic şi baroc, de pe strada Domnească nr. 38! Senatul Universitar a aprobat astfel deblocarea, în acest an, a nu mai puţin de 12,5 milioane de lei, cu intenţia de a o destina pentru start-upuri, huburi de dezvoltare în zona de IT – dacă pricepem şi ce ar putea însemna aceasta în limba română… În sfârşit, aud şi o veste excelentă, una chiar de bun-sim ...
Pagina 1 din 499

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Detectoare de fum gratuite montate de pompierii gălățeni în 500 de case din județ

Detectoarele de fum și monoxid de carbon reprezintă un mijloc simplu, dar extrem de important de pro ...

Arşiţa se intensifică, dar Galaţiul rămâne sub Cod galben de caniculă

Deşi valul de căldură se intensifică, ne putem considera norocoşi că rămânem încă o zi sub Cod galbe ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

MOL România, primele două benzinării pe Autostrada Moldovei

MOL România Petroleum Products SRL a fost desemnat câștigătorul pentru concesionarea primelor două b ...

Oțelul Galați, „partea leului” de la bugetul local. Bani pentru cluburile sportive de seniori

Din cele 5 milioane de lei alocate de la bugetul local pentru finanţarea cluburilor sportive de seni ...

Pozele zilei. Parcării din Micro 21 i se apropie… „sorocul”

Dacă nu intervin surprize sau prelungiri, în această toamnă ar trebui să fie gata construcţia parcăr ...

Galaţiul nu face economie la iluminat. Licitaţie pentru luminiţe de sărbători

În timp ce unele administraţii locale au luat decizia de a reduce intensitatea iluminatului public, ...

Garda de Mediu Galați, în control neplanificat pe Faleză, în urma a peste 30 de sesizări primite

Garda de Mediu Galați anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției, cele șapte măsur ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

ANALIZĂ. Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată la începutul acestei săptămâni de re ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Trei echipe gălățene, în aceeași serie din Liga a III-a

Fotbalul gălățean va avea trei reprezentante în aceeași serie a Ligii a III-a în noul sezon. Unirea ...

Competiţii naţionale. Patru zile de gimnastică la Sala Sporturilor din Galaţi

Două competiţii naţionale de gimnastică vor fi găzduite de Sala Sporturilor din Galați, în perioada ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Gălățeanul Rareș-Andrei Neculau, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Un gălățean scrie istorie pentru România la una dintre cele mai importante competiții internaționale ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Carnet cultural gălăţean. „Meridianul Brâncuşi”, vernisat la Muzeul de Artă Vizuală

Expoziţia „Meridianul Brâncuși” va fi vernisată la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, miercuri, 19 a ...

„Fotografia, între memoria clipei și exprimarea artistică”, vernisaj la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" invită publicul iubitor de fotografie, vineri, 21 august, începând ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal într-o parcare din Galați. Un bărbat a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge

Un șofer de 40 de ani, din Brăila, este cercetat penal după ce a fost găsit la volan, într-o parcare ...

Gălățeancă răpită, sechestrată și amenințată cu moartea de fostul iubit. Bărbatul a ajuns în arest

Un bărbat de 40 de ani, din Tulcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi ameninț ...

Scandalagii sancționați de jandarmii gălățeni, în minivacanța de Sf. Maria și Ziua Marinei

În perioada minivacanței de Adormirea Maicii Domnului și Ziua Marinei Române, jandarmii gălățeni au ...

UPDATE: Accidentul de pe Oțelarilor, anchetat ca tentativă de omor. Șoferul care și-ar fi lovit soția cu mașina a fost reținut

UPDATE: Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit soția cu mașina, a fost reținut pentru 24 de ore. ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...

Prețul motorinei a scăzut după reducerea accizei. Unde găsești cel mai ieftin combustibil

Șoferii au parte de o ieftinire importantă la pompă. Prețul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei ...