În ianuarie vor fi lansate primele ghiduri pentru depunerea de proiecte pe Programul Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027, prin care ar putea fi accesate, o-ho-ho, 1,48 miliarde de euro!
M-am uitat şi eu, ca omu', ca să văz cam ce vrem. Mi-a sărit în ochi, printre altele, Prioritatea nr. 5 - "O regiune educată", care ar putea absorbi, dacă... ar şi putea, nu mai puţin de 88,99 milioane de euro. Oare ne va fi Educaţia într-atât de scumpă încât să tragem bani europeni în ţara doctoratelor plagiate şi a licenţelor politice? Sau Prioritatea nr. 6 - "O regiune atractivă", care ar cere 177,04 milioane de euro! Păi, atracţii avem destule în judeţ, de la cele istorice la cele viticole, dar ne va lăsa lenea să le exploatăm şi invidia să ne asociem pe aceleaşi proiecte?
Vestea bună - şi cea proastă, în acelaşi timp - este că de data aceasta vom rămâne noi şi ai noştri, pentru ai noştri! Căci, în sfârşit, Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est are, în premieră, rolul de Autoritate de Management pentru acest program, ca parte a procesului de descentralizare în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene. Astfel, un rol important în alocarea banilor pe județe și fixarea unor direcții de investiții îl va avea Comitetul de Monitorizare al Regio Sud-Est, din care vor face parte şi reprezentanții administrației publice din județele implicate, precum Consiliul Judeţean sau Primăria Galați, dar și reprezentanți ai societății civile, precum Patronatul IMM-urilor Galați și Universitatea "Dunărea de Jos". Entităţi care ştiu pe propria piele de ce este nevoie şi care s-au dovedit capabile şi până acum să absoarbă fonduri europene pe proiecte de mai mică anvergură. Deci vor fi şi mai mulţi ochi, independenți pe deasupra!
Comisia a avut trei sfaturi pentru județele din Regiunea Sud-Est: "Gândiți în perspectivă!", "Gândiți simplu!" - noi să gândim, simplu, logic?! - şi "Aprofundați descentralizarea la nivelul regiunii!". Păi, de ce nu ne-am inspirat deja din experienţa regiunii Nouvelle Aquitaine, a doua ca mărime şi ca putere economică din Franţa, înfrăţită de altfel cu judeţul Galaţi?
Să ne amintim, însă, şi că, în plină dictatură carlistă, România a izbutit o regionalizare, lucru care pare imposibil astăzi! Astfel, Ţinutul Dunărea de Jos, una dintre cele zece "felii" ale ţării, avea capitala la Galaţi şi conducea nu mai puţin de zece judeţe! Cum regiunile de dezvoltare încropite după Revoluţie au cam dat chix, ar fi acum momentul ca, înainte de a scrie proiecte, să realizăm naibii regionalizarea!