Victor Cilincă

Victor Cilincă

Nica, vicepreşedinte

Luni, 22 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Acesta a fost principalul scop al delegaţiei PSD Galaţi * Dar şi stingerea flăcării violete… * Demisii… * Un senator PD-L îl felicită pe prietenul Ponta * Preşedintele PNL Galaţi crede că o să se schimbe câte ceva * Urmărirea lui Diaconescu şi ofiţerii lui Geoană * Un congres cu sufletul la gură, cu rezultatul cert abia târziu în noapte, doi candidaţi destul de apropiaţi la „scor”, un tânăr - câştigător al funcţiei de preşedinte PSD. După ce înainte de c ...

Demografia, în groapă

Luni, 22 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PC Bogdan Ciucă (FOTO) a depus la Senat, alături de preşedintele partidului, Dan Voiculescu şi de senatorul PSD Mircea Geoană, un proiect de lege care vizează îmbunătăţirea natalităţii. Spre deosebire de prevederile legislaţiei ceauşiste care fabrica „decreţei”, viitoarea lege prevede stimularea materială a familiilor cu peste trei copii. În zece ani, începând cu 1997, populaţia ţării a scăzut cu 4,5 la sută, a atras atenţia deputatul. Ori aceasta înseamn ...

Cine paşte pe cine?

Luni, 22 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Înainte de război, majoritatea parlamentarilor erau avocaţi! Se iţeau legi noi, se făceau, ca şi acum, paşi timizi pentru a intra în pas cu lumea civilizată în legislaţie… Răsfoind pagini vechi, colbuite, din presa altor vremuri, am tras concluzia că un alt lucru conta mai mult decât faptul că nişte specialişti în Drept se ocupau de drepturile noastre: oamenii aceia aveau tot retorismul necesar ca să câştige orice la „bara” Camerei! Gură mare, stil, talent actoricesc, ...

154 de ani de libertate

Sâmbătă, 20 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Şi sărăcie… * Cine ştie istorie? Abolirea sclaviei? „La americani…”Sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini” a fost vineri gazda întâlnirii Grupului judeţean de lucru mixt pentru romi, cu prilejul aniversării a 154 de ani (… fără o zi) de la ceea ce se numeşte în istorie „Dezrobirea Ţiganilor”. Preşedinta Partidei Romilor, Viorica Gotu, şefă a biroului pentru problemele romilor din cadrul Prefecturii, a mediat un scurt spectacol de muzică lăutărească şi dans ...

Ciucă „presează” ştergerea penalităţilor

Sâmbătă, 20 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Semnăturile ar ajuta să treacă legea iniţiată de conservator * Deputatul PC Bogdan Ciucă a declarat că va cere săptămâna viitoare Biroului Executiv al partidului său  să declanşeze o campanie de semnături în favoarea ştergerii penalităţilor datornicilor la întreţinere precum şi a asociaţiilor de proprietari către furnizorii de apă şi agent termic. Deputatul doreşte să introducă acest lucru şi într-o rezoluţie la apropiatul congres al PC. Ciucă a depus a doua oa ...

Un proiect social pentru persoane cu handicap

Vineri, 19 Februarie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Peste 1,6 milioane lei câştigaţi de CJ * Faza a doua, de voluntariat, va permite accesul celor din oraş * Fostul Centru de Plasament nr. 1 de pe strada Sadoveanu, Ţiglina III,  transformat de Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în Centru de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Adulte nr. 1, va fi extins, dotat şi modernizat cu ajutorul unui proiect cu finanţare europeană câştigat de Consiliu. Proiectul a fost lansat oficial ieri, la sediul CJ şi a fost prezentat de ...

„Mircea Geoană are şanse”

Vineri, 19 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Marea majoritate înclină spre un vot pe echipă” * Modalitatea de vot propusă de Geoană * Congresul de pe… hol * „Până în ultimul moment, sunt mai mulţi candidaţi cu şanse” * Am încercat să aflăm chiar din sânul partidului care este atmosfera înainte de Congresul PSD. Amănunte interesante ne-a oferit joi deputatul PSD gălăţean Florin Pâslaru: „Ca în orice partid democratic, este normal să existe şi divergenţe de opinii… Întotdeauna când am avut un congr ...

Drumul expres Galaţi – Brăila se schimbă ca acceleratul

Joi, 18 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Drumul rapid se transformă (pe hârtie) în şosea *  Din mai rapid, în mai lat… * Senatorul PD-L Marius Necula, membru al Comisiei Senatului  pentru Administraţie Publică şi Organizarea Teritoriului, a anunţat săptămâna trecută că viitorul drum rapid Galaţi – Brăila se va transforma… „Chiar sâmbăta trecută am vorbit cu dl ministru Radu Berceanu. Avem o mică dispută... să-i spunem polemică, cordială… A fost de faţă şi Mircea Toader. Eu am spus că noi gălă ...

Dezbateri pe statut, la PNL

Joi, 18 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Cea mai mare dezbatere în momentul de faţă o reprezintă problema statutului PNL”, a declarat preşedintele filialei judeţene a partidului, deputatul Victor Paul Dobre, care a fost ales membru al comisiei centrale pentru statut a partidului. „Dezbaterea este dacă conducerea partidului va fi aleasă prin vot pe listă, odată cu candidatul la preşedinte, sau va fi sistemul uninominal, cum a fost la ultimul congres, de anul trecut. În momentul de faţă, Crin Antonescu, preşedintele ...

Cupidon… Express

Joi, 18 Februarie 2010 02:00 | Publicat în MAGAZIN
De Valentine`s Day, cinci perechi tinere de gălăţeni, finalistele unui interesant concurs, şi-au disputat trofeele unei incitante competiţii: „Finala îndrăgostiţilor”! Căci nu numai la fotbal există finale! Sloganul „Express TV te lipeşte!” pare să fi pus bazele măcar pentru câteva mari prietenii, dacă nu pentru dragostea veşnică…Ca de fiecare dată, susţinător al sărbătorilor dragostei, cea „naţională” a Dragobetelui, dar şi cea atât de entuziast primită, ...
Pagina 424 din 499

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Cod galben de vânt în rafale, vineri, în Galați

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vânt puternic ce viz ...

Anchetă „Recorder”: Trecutul ascuns al generalului Pahonțu, şeful SPP

Potrivit unei investigaţii publicate de „Recorder”, generalul Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de P ...

Trei parcuri eoliene din județul Galați au obținut avizele tehnice de racordare

Eurowind Energy România anunță că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de ...

Când vor fi puse în funcţiune semafoarele de pe strada Oţelarilor

Aceasta este întrebarea pe care am primit-o din partea gălăţenilor după evenimentul rutier – cerceta ...

Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi

„Primul elicopter va ateriza aici când Ministerul Sănătății ne va emite avizul. Dacă atunci când am ...

Care vor fi tarifele de închiriere a Sălii Sporturilor (abia) renovate

Renovarea Sălii Sporturilor a ajuns la final. Au dispărut schelele de şantier, iar pe zidul clădirii ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

Siderurgiștii din Liberty intră, curând, în a cincea lună fără salarii. Mesajul conducerii: „Perioadă de o dificultate fără precedent”

Pe 1 septembrie, cei aproximativ 2.200 de salariați care au mai rămas în Combinatul siderurgic Liber ...

ANALIZĂ. Leul a pierdut peste 3,1% de la începutul anului

Euro a atins în data de 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei, la scurt timp după votarea în Parlamen ...

Prețul mediu al carburanților în Galați, în marja mediei naționale

Conform datelor publicate de site-ul PretCarburant.ro, media prețurilor carburanților în Galați era, ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

Rugbiștii pregătesc sezonul de toamnă

RUGBY. Sportul cu balonul oval se apropie de startul returului Diviziei Naționale de seniori (eșalon ...

Din sportul gălățean. S-a dat startul pregătirilor la Clubul Arcada

VOLEI. Luni s-au întrunit jucătorii CSM Arcada, la primul antrenament din acest sezon, sub îndrumare ...

Oțelul a câștigat cu FC Argeș și privește cu încredere spre următoarele meciuri

Oțelul Galați și-a confirmat forma bună de pe teren propriu, după ce a învins-o, luni seară, pe FC A ...

Fotbal gălăţean. Sporting Liești, primul meci cu Dinamo

Sporting Lieşti şi-a aflat adversarii din grupa pentru Cupa României. În primul joc va întâlni Dinam ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Început de an școlar cu unități de învățământ fără autorizație de funcționare, la Galaţi

Așa cum se întâmplă la începutul fiecărui an școlar, mai multe unități de învățământ din municipiu ș ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilian ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...