Raluca Ichim

Raluca Ichim

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem

Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 07:55 | Publicat în SOCIETATE
În cea de-a treia sâmbătă din luna septembrie se celebrează, la nivel mondial, Ziua Donatorilor Voluntari de Celule Stem. Cu această ocazie, angajații Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi s-au alăturat donatorilor din întreaga țară. Conform statisticilor, nu mai puţin de 4.532 de donatori români s-au înscris în anul 2023 în Registrul donatorilor, ridicând astfel la 96.921 numărul celor înregistrați ca potențiali donatori în România. Din aprilie 2013, când Re ...

Pompierii militari și-au dat mâna, de ziua lor

Vineri, 15 Septembrie 2023 10:25 | Publicat în SOCIETATE
Miercuri, 13 septembrie, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) "General Eremia Grigorescu" al judeţului Galați a fost sărbătoare, pentru că 13 septembrie este Ziua Națională a Pompierilor.Cu ocazia aniversării, ISU Galaţi a organizat un ceremonial militar și religios, la care au participat reprezentanți ai administraţiei publice județene, ai instituţiilor şi serviciilor publice deconcentrate, foști comandanți ai instituției, cadre militare în activitate şi în ...

Un pompier a predat poliției un portofel găsit

Vineri, 15 Septembrie 2023 07:02 | Publicat în SOCIETATE
Un portofel cu acte și bani a ajuns înapoi la proprietarul care îl pierduse, grație unui om cu suflet mare Un angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a făcut un gest de normalitate, care este însă din ce în ce mai rar în societatea în care trăim. Bărbatul a găsit, miercuri seara, în zona Bisericii Catolice din oraș, un portofel, care fusese scăpat de cineva în iarba din zonă. Angajatul ISU Galați a analizat obiectul, a constatat că acesta conț ...

„Galatzi Bremen Country Band” - invitație la distracție

Vineri, 15 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Ritmuri country îi cheamă pe gălățenii mari și mici la noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” din Galați, intitulată ”Galatzi Bremen Country Band”, un spectacol pus în scenă de Traian Savinescu. Astfel, duminică, 17 septembrie, de la ora 10,30, trupa de artiști talentați aduce în scenă o inedită adaptare după cunoscuta poveste a Fraților Grimm, ”Muzicanții din Bremen”, ce se adresează copiilor cu vârsta de peste șapte ani. Viziunea regi ...

Astăzi începe ”Danube Rock Sounds” la Plaja „Dunărea”

Vineri, 15 Septembrie 2023 08:02 | Publicat în EVENIMENT
Iubitorii rockului sunt așteptați la Galați, la ”Danube Rock Sounds 2023”, astăzi, 15 septembrie, mâine, 16 septembrie și duminică, 17 septembrie. Trupe îndrăgite precum Cargo, VAMA, Subcarpaţi, Dog Eat Dog, COMA, Byron, The Mono Jacks, E-an-na, Luna Amară, Basska, Stema și Melting Dice vor urca pe scena de la Plaja „Dunărea”. Concertele de astăzi și mâine vor începe la ora 19,00, iar duminică prima trupă va urca pe scenă la ora 18.30. După concerte, vor fi organiz ...

"Muzica în culorile toamnei", la "Leonard"

Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 08:21 | Publicat în UNDE MERGEM
Duminică, 17 septembrie 2023, începând cu ora 19:00, Parcul Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos va găzdui un concert vocal-simfonic, susținut de artiștii Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" Galați. Evenimentul, intitulat "Muzica în culorile toamnei", prezintă, timp de o oră și jumătate, muzică simfonică, sub bagheta dirijorului Dan Drăgoi. Gălățenii îi vor audia cu emoție pe soliștii Ana Băcanu, Lorena Mărg ...

"Soacra cu trei nurori", la "Fani Tardini"

Vineri, 15 Septembrie 2023 13:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" invită publicul la spectacol și în acest weekend. Pentru duminică, 17 septembrie, actorii gălățeni au pregătit, începând cu ora 19,00, spectacolul "Soacra cu trei nurori", o comedie după textul lui Ion Creangă. Regia spectacolului îi aparține lui Dan Mirea, iar scenografia este semnată de Daniel Divrician.În distribuție, pot fi aplaudați actorii Carmen Albu (Aftimia), Svetlana Friptu (Maranda), Mihaela Lecca-Gorea (Anica), Aureliu Bâtcă (Const ...

Preșcolari forțați să traverseze pentru a ajunge la locul de joacă

Miercuri, 13 Septembrie 2023 20:00 | Publicat în SOCIETATE
O situație cel puţin ciudată de pe o stradă din Galați le-a atras atenția unor locuitori din zona centrală a orașului. Este vorba despre reabilitarea unui imobil de pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24, unde Primăria Galaţi intenţionează să înființeze o creșă.Exact peste drum de clădirea aflată în plină reabilitare au fost desființate câteva garaje, iar pe spațiul rămas viran se va construi un loc de joacă, destinat atât copiilor din zona respectivă, cât și preșcol ...

Cocktailuri savuroase. Piña Colada

Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 21:21 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 60 ml rom alb, 100 ml suc de ananas, 40 ml lapte de cocos, gheață pisată sau fulgi de gheață,  felii de ananas sau cireșe Maraschino.Preparare: În shaker-ul cu gheață se toarnă romul, laptele de nucă de cocos și sucul proaspăt de ananas. Se agită energic timp de cel puțin 30 de secunde. Se toarnă băutura în paharul răcit în prealabil și se garnisește cu o felie de ananas sau cireașa Maraschino.Piña Colada, unul dintre cele ma ...

Biscuiți cu ciocolată

Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 16:30 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 120 g unt la temperatura camerei, 75 g zahăr brun, 75 g zahăr alb, un ou, o linguriță de extract de vanilie, 180 gr făină albă, ½ linguriță bicarbonat de sodiu, 150 g ciocolată neagră, ¼ linguriță de sare pentru aluat, ½ linguriță de sare pentru topping (fulgi de sare) Preparare: Preîncălzește cuptorul la 180 de grade (căldură sus-jos). Mărunțește ciocolata cu un cuțit. Amestecă untul cu zahărul alb și zahărul brun, cu un mixer, timp de 5 minute, pân ...
Pagina 259 din 325

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Primul primar din judeţul Galaţi care anunţă măsuri de economisire a energiei electrice

Primarul municipiului Tecuci, liberalul Lucian Costin, a anunţat, în această seară, măsuri de econom ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Trei alerte aeriene în județul Tulcea, în mai puțin de 24 de ore. Spania vine la Baza 86 Borcea cu avioane F-18 pentru misiunea NATO

Trei alerte aeriene au fost gestionate de autorități în mai puțin de 24 de ore în zona graniței fluv ...

Creierul e o prioritate. Paturi ATI cu funcții inteligente pentru îngrijirea pacienților cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu 8 paturi pentru terapie i ...

UPDATE. Sanitas anunţă că a suspendat greva, dar nu a închis conflictul de muncă

„Greva din sănătate a fost suspendată, însă conflictul colectiv de muncă nu a încetat” - este mesaju ...

„Cartierul celor 10” devine Almira Urban Village. Cum a evoluat proiectul în doar două săptămâni

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Modernizarea Falezei Dunării înseamnă mai mult verde

Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă prezintă o componentă foarte importantă. ...

Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, pe masa aleşilor locali

„Diferențele de tarif dintre zilele lucrătoare şi zilele de weekend descurajează vizita la Plaja «Du ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Asociația Suporter Club Oțelul, aceeași conducere și pentru următorii doi ani

Asociația Suporter Club Oțelul Galați va avea aceeași conducere și în următorii doi ani, după ce pro ...

A păcălit-o Luan Campos pe Oțelul? A marcat deja pentru noua echipă

Brazilianul Luan Campos și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Oțelul, semnând cu Hapoel Ramat ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publi ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...