Cristina S. Carp

Cristina S. Carp

Sindicaliştii cer ajutorul părinţilor/ „Nu fondul clasei e problema, ci finanţarea”

Joi, 06 Martie 2014 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Cu toate că nu au fonduri de la minister pentru organizarea programului "Şcoala Altfel", cadrele didactice membre ale FSE „Spiru Haret” nu vor boicota activităţile extraşcolare din luna aprilie Prezent recent la Galaţi, la alegere conducerii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Marius Nistor, preşedintele FSE „Spiru Haret”, a făcut un apel către părinţii elevilor. Aceştia ar trebui să se mobilizeze pentru a susţine, alături de cadrele didactice, finanţare ...

Campania VL „Din inimă”/ Cine o ajută cu o vioară pe fata din casa cu artişti?

Miercuri, 05 Martie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
În timp ce unii tineri îşi doresc un telefon mobil ultimul răcnet sau o haină la modă, o elevă a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi are o singură dorinţă mare: o vioară care să fie doar a ei. Ioana Şelaru a împlinit chiar ieri 18 ani, dar părinţii săi nu i-au putut face un astfel de cadou. Cu toate că îşi doresc din tot sufletul ca grijile cotidiene ale unei familii cu venituri modeste să nu-şi pună amprenta asupra dezvoltării frumoase a copiilor, soţii ...

Un gălăţean cu ingeniozitate/ Tehnologia care inovează izolaţiile frigorifice

Marți, 04 Martie 2014 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Cunoscut pentru Trabantul său electric, gălăţeanul Marin Dobre a găsit recent o soluţie ingenioasă şi pentru afacerea de care se ocupă, cea cu caroserii frigorifice. Este vorba despre tehnologia „SubZero”, care foloseşte poliuretanul în loc de polistiren la izolaţiile de toate tipurile, inclusiv la vanelor şi boxurile frigorifice. Gălăţeanul a aflat despre dispozitivul inovator, folosit pe scară largă în SUA, citind pe internet. A făcut o investiţie de 38.000 de dolari ...

ALARMANT/ Toate chioşcurile din şcolile gălățene vând produse interzise

Marți, 04 Martie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Bomboane, acadele, alune sărate, chipsuri, snacksuri, sandwich-uri, dar şi băuturi răcoritoare carbogazoase. Deşi sunt interzise prin lege a fi vândute în şcoli, toate aceste produse se găsesc de cumpărat la orice chioşc din instituţiile de învăţământ. În lipsa unei educaţii privind principiile unei alimentaţii sănătoase, controalele instituţiilor abilitate par în zadar. Deşi de ani de zile această situaţie trenează în şcoli, autorităţile n-au luat nicio măsură ...

"Calculatoarele", facultatea care-ţi face rost de job

Sâmbătă, 01 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Punctul forte al absolvenţilor îl reprezintă practica din timpul studiilor În ziua de azi, nu e puţin lucru să termini o facultate care să-ţi asigure loc de muncă imediat ce ai ieşit de pe poarta universităţii. La începutul anului, în evidențele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă erau aproape 800 de şomeri cu facultate. Din păcate, puţini dintre tinerii care completează în CV şi capitolul „studii superioare” îşi găsesc de muncă pentru nivelul ...

O altfel de drumeţie/ Frumuseţile necunoscute ale României

Sâmbătă, 01 Martie 2014 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Oameni care au făcut România la pas se bucură întotdeauna să împărtăşească din experienţele lor frumoase cu alţi împătimiţi după călătorii. Pornind de la una dintre cetăţile fortificate din Transilvania, trecând pe la cel mai vechi teatru din ţară, prin Bazoş, unde se află un parc dendrologic, şi ajungând în muzeul cu cea mai mare colecţie de săgeţi otrăvitoare, acest traseu cuprinde o serie de obiective pe care nu le veţi găsi, cu siguranţă, pe multe dintre h ...

La Facultatea de Mecanică, workshop despre un proces inovativ de sudare

Joi, 27 Februarie 2014 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Timp de două zile, de joi şi până vineri inclusiv, la Facultatea de Mecanică a Universităţii „Dunărea de Jos” se desfăşoară workshopul „Realizări şi perspective în dezvoltarea procesului de sudare sub strat de flux multiarc”. La manifestare participă directorul executiv al Asociaţiei de Sudură din România, prof. dr. ing. Dorin Dehelean, fost preşedinte al Asociaţiei Europene de Sudare (European Welding Federation), profesori de elită de la Universitatea “Politehnic ...

Profesori recunoscuţi peste graniţă/ Studenţi Erasmus, cu licenţa documentată la Galaţi

Joi, 27 Februarie 2014 14:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Doi studenţi spanioli n-au studiat degeaba timp de un an la Facultatea de Mecanică a Universităţii „Dunărea de Jos”, ca bursieri Erasmus. Ei s-au întors la Universitatea din Valladolid cu o parte din lucrarea de licenţă documentată, fiind îndrumaţi, în cotutuelă, şi de un cadru didactic gălăţean specialist în ingineria marină. Fost bursier post-doctoral al Institutului Hidrografic al Marinei portugheze, dar şi fost consultant ştiinţific în probleme de inginerie costier ...

Atenţie la şunca feliată din supermarketuri/ Produse retrase şi amenzi de la OPC

Marți, 25 Februarie 2014 10:00 | Publicat în SOCIETATE
* Comisarii au retras mai multe produse de la vânzare Acelaşi tip de produs feliat alterat, găsit vineri de un timişorean într-un supermaket din oraşul său, a fost retras, în weekendul trecut, şi dintr-un hipermaket din municipiul Galaţi. Comisarii de la Protecţia Consumatorului au verificat, la sfârşitul săptămânii, produsele feliate din carne din toate supermaketurile din judeţ. Ei au retras definitiv de la vânzare 4,5 kilograme de „şuncă crudă afumată felii”, în ...

Ambasadorul Republicii Indonezia, în vizită la Universitatea "Dunărea de Jos"

Marți, 25 Februarie 2014 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Vineri, 28 februarie, conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi îi va avea ca oaspeţi pe membrii delegaţiei Excelenţei Sale Marianna Sutadi, Ambasadorul Republicii Indonezia în România. În cadrul întâlnirii va fi discutată în principal oferta de burse de studii oferită studenţilor străini de către universităţile indoneziene, după cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al universităţii, Bogdan Nistor. La evenimentul găzduit de Sala Senatului, începând ...
Pagina 15 din 189