Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Sculpturile în metal de pe Faleza Dunării, iluminate noaptea
Joi, 15 August 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
S-a aşternut tăcerea peste planul urbanistic dedicat Falezei Dunării, care s-a aflat, până de curând, la consultare publică, plan care propunea amenajarea unui muzeu în aer liber pentru a promova sculpturile în metal. Cel care a readus în atenţia administraţiei locale acest preţios obiectiv turistic este preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local, dr. Gheorghe Bugeag. Consilierul PC a atras atenţia că oraşul are acolo o avere inestimabilă din punct de vedere artistic ...
GALERIE FOTO / În goană, cu mic cu mare de Ziua Marinei. Câştigătorii la Crosul tuturor vârstelor
Joi, 15 August 2013 12:25 | Publicat în EVENIMENT
* Larisa Mihaela Nicodim, de doar cinci anişori şi şapte luni, a alergat doi kilometri alături de nanul ei, Valeriu Cosma, campion naţional la veterani
Aproximativ 200 de gălăţeni au aşteptat nerăbdători startul crosului tuturor vârstelor organizat de Primăria Municipiului Galaţi, în această dimineaţă, pe Faleza Inferioară. E drept, unii alergători au mai furat startul, alţii s-au alăturat alergătorilor de prin tufişurile de pe margine, dar important a fost că la fini ...
Gălăţeni care au uimit lumea - Moise Pacu
Joi, 15 August 2013 12:00 | Publicat în GĂLĂŢENI CARE AU UIMIT LUMEA
Istoric, profesor, publicist şi politician, Moise Pacu este autorul primelor monografii ale judeţului Covurlui, documente indispensabile astăzi cercetărilor de orice fel despre aceste meleaguri.
Moise N. Pacu s-a născut pe 11 octombrie 1853, în satul Babele, din judeţul Ismail (astăzi, în Ucraina). A făcut cursurile gimnaziale şi Seminarul teologic la Ismail, apoi Seminarul teologic Socola din Iaşi (1870-1872). A studiat ulterior la Bruxelles, unde a obţinut titlul de doctor în Dr ...
UPDATE / Sediul RDS din Micro 20 a fost spart! Hoţii au fugit cu seiful
Joi, 15 August 2013 11:04 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE ORA 12.45 - Sediul firmei RDS-RCS din Micro 20 a fost împânzit de poliţişti în această dimineaţă. Oamenii legii au fost alertaţi de firma de pază a societăţii, care a intervenit imediat ce a pornit alarma sediului. Alarma a pornit însă atunci când una dintre casierele firmei a venit la serviciu şi nu în timpul nopţii, când a avut loc jaful. Hoţii au tăiat lacătul de la spaţiul comercial ce se învecinează cu sediul RDS. Astfel au intrat în imobil şi au decupat pe ...
Absurd de Galaţi - Brăila îşi dă festivalurile la TVR, noi - în fundul Rizerului
Joi, 15 August 2013 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Începând de astăzi, Galaţiul devine capitala folclorului de pretutindeni. Numai că, de această dată, ritmurile pline de veselie şi antren nu vor mai răsuna aşa cum au fost obişnuiţi gălăţenii, pe esplanada de la Sindicate, ci tocmai în Parcul Rizer, ispravă de care organizatorii sunt foarte mândri că nu vor mai deranja pe nimeni. Desigur, des ...
"Festin" pentru cei 700 de asistaţi ai Cantinei de Ajutor Social
Joi, 15 August 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei 700 de asistaţi ai Cantinei de Ajutor Social vor simţi astăzi că e sărbătoare nu doar în calendar, ci şi pe mesele lor. Potrivit Primăriei, de Sfânta Maria au primit pachete cu: un baton de parizer, un pui grill, ficat de pui, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, câte o cutie de pastă de tomate, mazăre, margarină şi brânză, cartofi, roşii, ardei gras, mălai, suc, ciocolată şi apă minerală. ...
Cine sunt singurii angajatori din mediul rural gălăţean
Joi, 15 August 2013 09:00 | Publicat în SATUL
Dacă n-ai din ce trăi, n-ai nici puterea să sfinţeşti locul şi să faci ca satul sau comuna natală să se dezvolte. Nimic nu se mişcă fără bani, iar banii, la ţară, n-au de unde să mai vină, de vreme ce singurii angajatori permanenţi au rămas bătrânii cu pensii, care le mai dau tinerilor câte un ban, ca să-i ajute prin gospodărie sau la câmp.„Transformarea sistemului de administraţie, în agricultură, a atras desfiinţarea multor locuri de muncă. Înainte existau CAP- ...
Fundaţia Andreiana Juventus oferă filme de top în Grădina ”Leonard” (P)
Joi, 15 August 2013 06:00 | Publicat în CULTURA
Grădina de vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard” îşi deschide porţile, în perioada 15 – 18 august, pentru cinefili, în cadrul proiectului „Cinema în stradă”. În cadrul proiectului, derulat de Fundaţia Andreiana Juventus în parteneriat cu Primăria Galaţi şi Arcelor Mittal, gălăţenii vor putea urmări patru filme apreciate la nivel internaţional: joi - „Ursul”, vineri – „Despre oameni şi melci”, sâmbătă - „Poziţia Copilului” şi duminică „Condamn ...
Campanie VL "Eu vara nu dorm": Pe Dunăre la Cazane, în judeţul Mehedinţi
Joi, 15 August 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Itinerariul de astăzi urmează firul Dunării la Cazane, la Drobeta Turnu Severin, reşedinţa judeţului Mehedinţi. Este un loc încărcat de istorie despre care avem astăzi mărturii la Muzeul Regiunii Porţile de Fier, înfiinţat în 1912. Sunt peste 100.000 de obiecte despre existenţa noastră milenară. În acest judeţ găsim cea mai veche aşezare monahală din România - Mănăstirea Vodiţa - întemeiată de Sfântul Nicodim de la Tismana, primul călugăr din Ţara Românească. T ...
Tot ce trebuie să ştiţi despre programul distracţiei de Ziua Marinei
Joi, 15 August 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Iată, oră cu oră, programul pregătit de Primăria Galaţi de Ziua Marinei. Ora 9,00: crosul tuturor vârstelor, pe faleza inferioară, la Bac. Ora 9,30: crosul persoanelor cu dizabilităţi, de la Parcul Viva. Ora 10,00: demonstraţii de baschet ale Clubului Phoenix Galaţi, la panourile de baschet de la Elice. La Foişor, tot de la ora 10,00 artiştii Teatrul de Păpuşi Gulliver spun povestea celor trei purceluşi. Ora 11,30: încep înscrierile pentru cursele de sprint în canotci şi ins ...