Moş Sexos şi porno crăciuniţa

Moş Sexos şi porno crăciuniţa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cuceritorul Nasty

De când am aflat că Ilie Năstase este pe locul şase în rândul sexoşilor planetei nu mai am linişte. De fapt, cred că de mai devreme, de la reclama aceea cu secretara care îi sare ca o căpriţă dornică pe birou mi se trage. Oricum, un gând lăuntric îmi muncea ieri seară neuronul şi imaginaţia: oare ce-o face Nasty cel cuceritor de Crăciun? Uf, bine că am aflat de la Kanal D: mănâncă şi apoi face sex, evident, cu Brigitte Sfăt. Mai rămâne doar să aflu că Iliuţă suferă de priapism aşa cum se laudă că au păţit cam toţi „trecuţii” fotbalului băştinaş. Te şi miri cum naiba au mai putut fugări chişca pe teren, şi nu se împiedicau în propria bărbăţie.

* Urlu, deci exist!

Păcătosul Dan Capatos a aliniat ieri seară toată „fauna” care i-a trezit ratingul un sezon întreg şi a premiat cele mai reuşite exemplare din menajeria personală de vedete de mucava. Cruduţa, în ochii căreia tribunul Vadim vede toată echipa Steaua (cu sau fără Gigi Becali?!), s-a ales cu trofeul „Ah, ce-mi place ţuica!”. Eu aş zice că-i plac banii şi amorul (în ordinea asta!), dar e părerea mea. Categoria „Urlu, deci exist” o are ca purtătoare de fanion pe Mariana Moculescu. Habar nu am la ce categorie, cert este că a fost premiat şi  incomparabilul Serghei Mizil. În semn de aleasă preţuire şi profund respect, personajul pitoresc şi-a coborât pantalonii şi a prezentat onor fundul lui păros. Noi, telespectatorii, am scăpat de imagine în ultima clipă, dar spectatorii, din păcate, nu. Cu un premiu s-a ales şi proaspăt sexy-crăciuniţa Simona Traşcă, mai cunoscută ca Pamela de România. Nu ştiu care a fost legătura subiectului cu predicatul, dar Trăşcuţa a prestat un vioi dans din buric şi silicoane în cinstea momentului festiv. 

* Nici moşul nu mai e ce-a fost

Ştiu ce-o să-mi reproşaţi: că întinez lumina „sfintelor sărbători” din suflet cu mizerii şi pornăciuni. Regret, dar de când mă uit la televizor parcă am uitat de moşul acela sfătos, plin de poveşti şi de haruri, şi mă înghesuie moşălăi cu porniri dubioase, lubrice sau pedofile, cu vorbe şi gesturi obscene şi crăciuniţe dezmăţate, cu efect de viagra şi airbaguri în decolteu! Nici Crăciunul nu mai e ce-a fost!

La mulţi ani!

Citit 3411 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Ianuarie 2024 22:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.