Remus Basalic

Remus Basalic

Află cum îţi poţi schimba medicul de familie

Luni, 14 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Fie că te muţi într-o altă localitate, fie că nu îţi place modul în care eşti tratat de actualul doctor, trebuie să ştii că poţi opta oricând pentru un nou medic de familie. Transferul nu este deloc dificil şi nici nu-ţi va cauza prea multe bătăi de cap.Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să depui o cerere de înscriere prin transfer la medicul de familie pe lista căruia vrei să fii. În cerere este musai să precizezi şi numele medicului de la care vrei să plec ...

Laboratorul Spitalului Judeţean nu va fi acreditat nici anul acesta. Gălăţenii, nevoiţi să meargă "peste drum" pentru analize

Luni, 14 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
* În timp ce lucrările se află încă în faza de proiect, peste drum de spital au apărut deja trei laboratoare private * Unii pacienţi spun că au fost trimişi pentru analize la „privat”, chiar şi în timp ce erau spitalizaţi * Cel mai mare spital din judeţul vecin, Brăila, a găsit o măsură de compromis prin care a reuşit să obţină profit de pe urma analizelor Cu un număr de aproape 1.200 de paturi şi 50.000 de pacienţi internaţi în fiecare an, te-ai aştepta ca pen ...

Cum recunoşti abuzul emoţional asupra copiilor

Vineri, 11 Aprilie 2014 09:30 | Publicat în SOCIETATE
* În vreme ce în alte ţări abuzul emoţional asupra copiilor este sancţionat prin lege, în ţara noastră manipularea şi jignirile la care apelează unii dintre părinţi nu sunt nici măcar considerate comportamente excesive Chiar dacă este greu de spus în ce măsură se întâlneşte abuzul psihologic asupra copiilor în familiile din România, psihologii sunt de acord că un astfel de comportament reprezintă o realitate. Părinţii nu sunt întotdeauna conştienţi de consecinţe ...

Bolnavii de SIDA din Galaţi riscă din nou să rămână fără tratament

Vineri, 11 Aprilie 2014 09:00 | Publicat în SOCIETATE
La doar o lună şi jumătatea după ce tratamentul pacienţilor gălăţeni cu HIV-SIDA a fost întrerupt din lipsa banilor, aceştia riscă din nou să rămână fără apărare în faţa cumplitei boli. După ce facturile la medicamente pe primele trei luni ale anului au fost achitate, autorităţile medicale locale au rămas doar cu jumătate din suma necesară pentru luna aprilie. Singura rezolvare în timp util a acestei probleme ar consta în trimiterea restului de bani de la Ministerul S ...

Campania VL "Lada de zestre"/ Ultimul tâmplar din Vânători se "bate" cu termopanele

Vineri, 11 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Gardurile de beton şi mai ales termopanele au transformat tâmplăria într-un meşteşug nu foarte căutat * Pentru că este riscantă şi nici nu aduce mari profituri, tinerii evită să înveţe meseria Atunci când Gheorghe Misăilă, sau nea Ghiţă, aşa cum îi spun consătenii, a obţinut autorizaţia de tâmplar, în comuna Vânători mai erau alţi patru meşteri în lemn, care munceau zi-lumină. Era anul 1972 şi se construia casă lângă casă. Comenzile curgeau, pentru că t ...

Două eleve gălăţence, în lotul naţional lărgit pentru Olimpiada internaţională de germană

Vineri, 11 Aprilie 2014 13:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Două eleve gălăţence de clasa a XI-a au fost incluse în lotul lărgit al României pentru Olimpiada internaţională de limbă germană modernă, eveniment care se va desfăşura la Frankfurt, peste patru luni. Irina Gabriela Roşu, de la Colegiul „Vasile Alecsandri” (CNVA), şi Iulia Bejan, de la Colegiul „Al. I Cuza” (CNAIC), au fost selecţionate în urma rezultatelor obţinute la Olimpiada naţională, care a avut loc la Galaţi, în perioada 3 - 9 aprilie a.c. Cele două olimpi ...

Elevii gălăţeni au obţinut trei premii şi trei menţiuni la Olimpiada naţională de limba germană modernă

Miercuri, 09 Aprilie 2014 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Patru elevi gălăţeni au obţinut premii şi menţiuni la Olimpiada naţională de limbă germană modernă, desfăşurată la Galaţi în perioada 3-9 aprilie. Irina Gabriela Roşu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul "Vasile Alecsandri", a obţinut premiul al treilea la proba scrisă a competiţiei şi menţiune la proba de proiect. Şerban Gabriel Bratu, elev tot în clasa a XI-a la acelaşi colegiu, a fost recompensat de juriu cu premiul al treilea la proba de proiect şi cu menţiune la p ...

DSP Galaţi nu are director interimar de peste o săptămână

Miercuri, 09 Aprilie 2014 17:12 | Publicat în SOCIETATE
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi trece printr-o perioadă cel puţin neobişnuită, după ce niciun angajat al instituţiei nu mai are drept de semnătură. Situaţia a apărut de pe 1 aprilie, după ce fostul director executiv, dr. Valentin Boldea, a fost trecut, la cerere, într-o funcţie de execuţie din cadrul compartimentului de asistenţă medicală. Cum instituţia nu are nici director economic, multe acte şi decizii stagnează, pentru că nu pot fi semnate sau aprobate. D ...

Bătrânii de la "Sfântul Spiridon" au întinerit pentru două ore (GALERIE FOTO)

Miercuri, 09 Aprilie 2014 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 100 de copii, însoţiţi de părinţi şi dascăli, le-au făcut, ieri dimineaţă, o vizită celor 140 de seniori de la Căminul pentru persoane vârstnice "Sf. Spiridon". Ei nu au venit cu mâinile goale, ci au adus fructe, dulciuri şi haine pentru persoanele din cămin. Au pregătit, de asemenea, şi scurte momente artistice, prin care au reuşit să le descreţească frunţile bătrânilor."Copiii au fost de nota zece. Ne-au făcut să ne amintim de perioada în care eram şi noi ele ...

Salvat de la moarte în ultimul moment

Miercuri, 09 Aprilie 2014 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Un bărbat de 41 de ani din comuna Iveşti a încercat să se spânzure luni seară. Din fericire, el a fost găsit la timp de o rudă, care a reuşit să taie frânghia şi să sune la 112. În ajutorul bărbatului a venit un echipaj al Ambulanţei de la Iveşti. Pentru că starea de sănătate i se agrava, pacientul a fost apoi preluat de o ambulanţă de la Galaţi şi adus la Spitalul Judeţean. "După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie", a declarat d ...
Pagina 556 din 692