A venit pământul şi mi-a dat/ a-nţelege cum (ce) mai înseamnă, cum (ce) se mai spune despre om:/ omul fără ieri şi fără toamnă !!!Mi-a mai dat o dată, însă n-am/ fost atent, n-am priceput nimica ş-am rămas perfect, neştiutor,/ să învăţ grindeiul şi cotiga, boul cel din brazdă, bobul sfânt,/ boul dinspre om, (a)semănarea printre plus şi minus infinit,/ învârtirea vremilor prin care-a fost (ne)hotărâtă soarta mea/ de-nsămânţător şi de sămânţă pe-un picior ...

Contabila îşi şterge o lacrimă imaginară, îmi trimite o miliardime de surâs şi-mi toarnă încă un lichior de cireşe amare! Sunt la limita răbdării şi rezistenţei fizice şi sufleteşti! Dacă în următoarele trei virgulă paisprezece secunde nu-mi spune măcar unde mi-a pus portretul, ori, dacă nu mi l-a pus, de ce nu mi l-a pus, cred c-o părăsesc literalmente, o las baltă şi dispar din acest Muzeu ispititor şi serios  mult mai abitir decât celebrul Cimitir Vesel din Săp ...

mi-i dor de MAMA cum nu mi-a mai fost, ori cum mi-a fost din/totdeauna, poate-i mai bine să-nvăţ moartea pe de rost şi să mă duc plângând, să-i spun şi TATEI că ŢĂRNA lor CURATĂ a rămas ACOLO, pe un DEAL şi pe o VALE, într-un CĂTUN tăcut şi într-un CEAS încremenit în LUTURI CATEDRALE – mi-i dor de AMÂNDOI, în fiecare TRECUT PREZENT AL CLIPEI VIITOARE   mi-i dor de CEI care m-au dat la DRUM, care mi-au zis că moartea NU EXISTĂ, că-i doar un trist ATUNCI ajuns ACUM ...

Parafrazându-l pe poetul George Bacovia, eu stau şi mă duc şi mă întorc şi mă întreb: până la urma urmei, oare ce mai vrea de la mine Maria acestei Societăţi cu Răspundere Nelimitată, Maria acestei contabilităţi ciudate, această Marie din Prezentul Timpului (meu şi al ei) Trecut, această Marie din Trecutul Timpului (meu şi al ei) Prezent? Iată, s-a scurs atâta nisip în clepsidra-i de pe birou, atâta vreme s-a scurs (nevăzută) pe lângă noi, atâţia vizitatori au intr ...

Te rog să-mi aduci o scrisoare acum,/ de-acolo, de-atuncea, de când mă jucam cu şotronul pe drum,/ cu zmeul şi crucea!!!   Te rog să-mi aduci o scrisoare, te rog,/ de-atunci, de la MAMA, să văd cât mai am şi mai dau (ne)noroc,/ şi poate-mi iau sama ce mult am pierdut prin plecare aici,/ n-acest strâmb departe, în care nu-s greieri, nu-s nici licurici,/ iar viile-s moarte şi viii sunt morţi – şi toţi parcă sunt daţi/ să sfarme pământul, să zvârle-n uitare şi MAME și T ...

Da, sigur că da! Ea este femeia din portret! Care va să zică...şi ea a fost pe aici! Care va să zică, aici venea când zicea că are treabă, că nu poate să-mi răspundă la rugămintea mea de a ne întâlni şi de a trăncăni la o cană cu apă aşezată lângă o chisea cu dulceaţă de cireşe amare! Care va să zică, nu-n zadar bănuiam eu că nu-i în regulă comportamentul său! Şi doar îmi spusese gazda mea, tanti Maria lui nea Ion Grigoraş, că domnişoara de atunci era un c ...

Motto: „şi vine cerşetorul de fântâni:/ daţi-mi, vă rog, şi mie, o fântână, să beau puţin şi să mă spăl pe mâni/ – vin de departe, tocmai de la stână!!! am un izvor în buzunarul stâng/ – vi-l las oricând, să nu vă fie sete – mi-i sete, însă pot să vă mai ning/ cu MIORIŢA – Opere Secrete!!! vă las un fluier ostenit de dor,/ mă duc departe, ca să dau la câni – ca un lipan mă pregătesc să mor/ – şi pleacă cerşetorul de fântâni”!!!     � ...

Într-o tăcere sepulcrală, ne întoarcem în biroul contabilei! Maria-mi toarnă încă o cafea şi încă un lichior de cireşe amare! Şi nu articulează nici o glasnică! Nici măcar nu se mai uită la mine! Nici nu mai zâmbeşte ispititor! Nu-mi mai dă nici măcar un semn că ar vrea să mă scoată din nedumerire! Femeia din portret este ea ori nu este ea? Şi oare ea să fi scris acele versuri atât de...masculine? Şi dacă mi-a vârât în suflet încă o amăgire/dezamăgire, numai ...

dacă nu mai vine toamna,/ am s-o strig şi am s-o caut în adâncul unei lacrimi/ din mâhnirea unui flaut !!! a venit întotdeauna/ şi a stat cât stă o toamnă, m-a-nvăţat cum cade frunza/ şi plecarea ce înseamnă !!! m-anvăţat cum bate vântul/ printre păsări călătoare, cum începe-ndepărtarea/ şi tăcerea ta cum doare !!! m-a-nvăţat despre vecia/ aşteptării într-o gară, unde nu mai vine trenul/ nici măcar ultima oară !!! dacă nu mai vine toamna,/ am să-mi iau crucea- ...

De ce ai lăcrămat şi de ce încă mai eşti tristă, Marie? – o întreb în timp ce ea-mi toarnă cafea şi lichior de cireşe amare. Nu-mi răspunde imediat! Cred că vrea să mă surprindă! Cred că vrea să mă ţină în şah, cum se spune! Şi cred că are ceva de ascuns! Mereu are ceva de ascuns! Dar nu mă deranjează! E chiar interesant! E frumos! Cum să nu fie ademenitoare imprevizibilitatea? Cum să nu-mi placă şi să nu râvnesc... orizontul? Mai ales că Maria, această cont ...