te-am căutat cu Carul Mare,/ dar tu fugeai cu Carul Mic – erai frumoasă şi răbdare/ – eu te strigam, şi te mai strig!!! doamne, şi ce îndepărtare,/ ce cai pursânge, şi ce roţi mai mari decât la carul mare/ te ajutau să fugi de toţi!!! ce mici erau roţile mele/ – mai mici decât la carul mic – nicicând să nu te pot ajunge,/ să fiu nimic supra nimic!!! şi, dacă nu va fi să fie/ tot ce mă bântuie prin gând, în carul meu pun păpădie/ şi umblu singur pe pământ! ...

Ce mă mai scormoneşte Maria asta! Ce mă mai provoacă! Îmi umblă destul de mult prin inimă şi prin creier, mă cotrobăieşte meticulos, dar destul de elegant! Iar această eleganţă mă determină să n-o pot refuza! Are-un fel de pedanterie plăcută, deloc sâcâitoare! Un fel de a mă împinge-n uşor-uşor în flăcări...şi apoi de striga „fii atent să nu te frigi”!...Sigur că-mi aduc aminte cele două versuri memorabile, formidabile, răscolitoare ale Maicii Teodosia Zorica ...

cuvântul a venit cu vântul/ şi s-a oprit pentru hodină în lutul meu fără suflare,/ fără ferestre, fără frică – apoi – în jurul lui, cu grijă,/ cu drag şi lacrimi şi lumină – maica mi-a dat viu, chip şi nume/ – să văd, s-aud, să ştiu ce strigă şi să pricep că-n astă viaţă/ sunt rodul ei până la moarte, că până când şi până unde/ nu-i nici aproape, nici departe   din când în când, din unde-n unde,/ din dor în dor, din frică-n frică – sunt ...

Bineînţeles, cine l-a citit pe rusul Serghei, mai mult ca sigur poate să-l priceapă şi pe O. Pitulice în toată superbia textelor pe care le-aţi văzut şi le-aţi analizat în această rubrică din gazeta de ieri! Parol, chiar o rog pe Maria să-mi acorde puţin răgaz pentru ca să-mi copiez şi eu (în Caietul pentru Acasă, nu doar pentru ziar) aceste poezii regale şi binecuvântate, aceste pe/treceri pe sub Arcul de Triumf al Deşertăciunii! Plătesc, sigur că plătesc! Toţi plă ...

naiv...am intrat în oglindă, demult/ – era lună nouă şi numai tăcere, morminte şi cruci/ şi greieri şi rouă şi-o presură-n zbor – poate ultimul zbor/ spre locuri mai calde – şi eu întrebându-mă unde or fi/ rămas celelalte!!!   am stat...şi am stat năucit şi stingher/ – era lună plină şi numai găteală de nuntă şi dor.../ şi-o tristă lumină pe deal şi pe vale şi-n suflet şi-n gând/ şi-n visuri şi-n toate acestea şi-acelea ce-au vrut loc de veci/ în s ...

Şi parcă nu-mi vine să cred cât de mulţi prieteni şi cunoscuţi şi vrăjmaşi văd pe pereţii acestui lăcaş al sentimentelor regăsite ori pierdute, al sufletelor vii, dar şi moarte, al amăgiţilor şi dezamăgiţilor sorţii, al (ne)norociţilor (ne)căsătoriţi, al haihuilor şi al serioşilor, al aventurierilor şi al curioşilor, al căutătorilor de alean şi de alint, de dulceaţă şi de amărăciune! Iată, chiar în mijlocul peretelui dinspre apus, cu faţa spre răsărit, ...

alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp – unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb   gata să-mi (s)pună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic – un fel de ne/văzută contra/stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig   şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput   ce frumuseţe singură şi lungă/ până la capăt ...

Frumos! Formidabil!...Care va să zică, stimabila mea Maria, contabila mea mult mai mult decât misterioasă, cu asta se ocupă! Ce muzeu e-n stare să întreţină şi să contabilizeze! Un muzeu al celor care nu prea au avut şi nu au unde să-şi lase sufletul, să-şi descrie şi să-şi dăruiască/vândă veşniciei imediate, dacă nu totale, aceste formidabile păreri/epitafuri, explicaţii/madrigale, amăgiri/dezamăgiri! O nemaipomenită sumă de vieţi des/compuse în câteva rânduri ...

Şi uită-te n-urmă ş-aşteaptă şi taci:/ sunt umbrele noastre uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre! Sunt zilele tale rămase pe drum,/ cu zilele mele murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele! Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă! Şi uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre! Şi unde-am văzut ce frumoasă erai – � ...

Şi, din vorbă-n vorbă, din cafea în cafea, din aducere-aminte în aducere aminte, aflu de la Maria că taman aici, la subsolul acestei clădiri, pe vremuri mai vechi şi mai noi, a fost cel mai sigur şi cel mai discret loc de întâlnire (şi de flirt şi de aventură şi de înamorare) a mai marilor şi a mai micilor cestei urbe! Şi-mi arată, pe colţul sud-estic al peretelui dinspre răsărit, portretul celui mai renumit fante al anilor ’70, tovarăşul N. Tândală, fost director de ...