Anca Melinte

Anca Melinte

Pensionarii, cu jalba la Consiliul Europei

Miercuri, 04 Februarie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Preşedintele Uniunii Judeţene a Pensionarilor Galaţi, Costică Chihaia, a participat luni, la Bucureşti, la prima reuniune din acest an a Comitetului Director al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor (FNSPR). Chihaia, care este şi vicepreşedinte al federaţiei, ne-a declarat că în cadrul întâlnirii la care a participat şi Marius Lazăr, secretar de stat la Ministerul Muncii, s-a analizat stadiul îndeplinirii de către Guvernul României a solicitărilor înaintate acest ...

Podul nimănui

Marți, 03 Februarie 2009 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Raliul Dakar ar trebui să includă şi podul peste Siret dintre Vrancea şi Galaţi. Odată ajuns în dreptul lui, şoferului îi vine să-şi ia maşina în braţe şi să treacă podul pe jos. Este atât de ciuruit, încât pe alocuri, pe partea carosabilă se vede structura metalică de la bază. Ai putea să juri că podul de la Lungoci a fost ţinta unor proiectile sau obuze, aşa de mari şi de adânci sunt craterele. Din păcate, n-ai cum să-l eviţi dacă vrei să ajungi în Vrancea ş ...

PD-L, cu biciul pe membrii săi

Marți, 03 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul Mircea Toader, liderul grupului PD-L din Camera Deputaţilor, vrea să se impună în faţa colegilor săi nu numai prin declaraţii, ci şi prin severitate. Deputatul a anunţat că va supune aprobării Biroului Permanent Naţional al partidului noul regulament de funcţionare a grupului PD-L. Documentul este plin de sancţiuni pentru abaterile aleşilor PD-L: votul contrar deciziei partidului, absenţele, şi în general iniţiativele contrare programului de guvernare. Sancţiunile m ...

Nămoloasa îşi aşteaptă investitorii

Luni, 02 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce, în mandatul trecut, Nămoloasa a fost condusă din scaun rulant de primarul Valerian Todiţă, localitatea are, graţie alegerilor din vară, un primar tânăr, pe social-democratul Adrian Răsmeriţă (foto). De profesie învăţător, cu 18 ani de activitate la catedră, noul primar are experienţă administrativă, dar şi ambiţii mari. A fost consilier local şi se mândreşte că e fiu al satului: „Vreau să fac din Nămoloasa o comună europeană, chiar dacă este aşezată l ...

Liderul PD-L Galaţi bate şaua ca să priceapă… PSD-ul

Luni, 02 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liderul PD-L Galaţi, Mircea Toader, aşteaptă invitaţia PSD de a forma o nouă majoritate la nivel local, dar nu e dispus să pretindă ajutor de la Bucureşti. Potrivit protocolului încheiat între PSD şi PD-L, dacă la nivel local nu se ajunge la o înţelegere privind stabilirea unei noi majorităţi, problemele vor fi discutate la nivel central, în comisia de coordonare naţională. „Mie mi se pare corect, dacă suntem într-o formă de coaliţie de guvernare, să avem corespondent ...

Prefect nou de Galaţi până pe 15 februarie?

Luni, 02 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În câteva judeţe din ţară au fost numiţi de către Guvernul Emil Boc noi prefecţi şi subprefecţi. Nu se ştie când va veni rândul Galaţiului, cert este că PD-L şi-a propus ca până pe 15 februarie să rezolve problema prefecţilor. Data nu este un termen limită, ci doar un reper. Schimbarea prefecţilor şi a subprefecţilor poate dura mult mai mult. ...

Regiile de monopol rămân fără profituri

Luni, 02 Februarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Liderul PD-L Galaţi, deputatul Mircea Toader, a anunţat că noua lege a  bugetului aduce modificări în vistieria regiilor, societăţilor cu capital de stat cu activitate de monopol. Acestea vor deveni dependente de buget: „Vor primi bani de la buget şi vor da bani la buget. APDM, Căpitănia portului, companiile naţionale vor trăi din buget, pentru că prin taxele pe care le solicitau influenţau mediul de afaceri. Este o aberaţie ca o regie de monopol să aibă profit. Profit trebui ...

Cine-a machiat monumentul de la Nămoloasa?

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Rujat, machiat şi colorat ca o cocotă, în cămaşă verde-praz cu mâneci suflecate, pantaloni cazoni şi bocanci proaspăt lustruiţi, Soldatul, monumentul din centrul comunei Nămoloasa, zace de ani buni în această umilitoare situaţie. Pe soclul bătut de vânturi şi de ploi se mai pot citi încă numele eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial. Monumentul e „doi într-unul: pe placa din faţă, sunt scrise numele ostaşilor căzuţi în 1916-1918, iar în lateral, o ...

Ce bine ne-nţelegem noi doi!

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În mijlocul Domneascăi, senatorul PD-L Marius Necula şi preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, par să depene amintiri din vremea când primul era membru PD, celălalt vicepreşedinte PSD. „Ha, ha, hi, hi!, mai ţii minte, dragă Eugene, când ai venit tu de la PD în PSD? Eu eram vicepreşedinte la judeţeană, unde săracu Plătică era preşedinte... Ehei, ce vremuri!”, pare să-i spună printre hohote de râs senatorul Marius Necula lui Eugen Chebac. „ ...

Stand-up comedy

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2009 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nici chiar aşa, chit că expresia de pe chipurile celor doi politicieni îţi provoacă instant un zâmbet. Deputatul Florin Pâslaru şi consilierul judeţean Alexandru Teodorescu pozează ca într-un afiş electoral, deşi n-au făcut acest lucru în perioada campaniei şi deocamdată nu mai candidează nimeni la nimic. Dar din ciclul „eu ca tine am fost, tu ca mine (n-)o să fii”, politicienii surâd ca la comandă, electoral. ...