Cum să-mi vină să cred ce văd când văd un coş din răchite împletite? cum să-mi vină să cred ce văd când nu văd cine ţine coşul? şi cum să nu mi se zburlească puţin ce se zburleşte când te încearcă o surpriză, o emoţie, un paradox, un nevăzut, un mister? şi cum dumnezeu să nu devin curios, din ce în ce mai curios să aflu cât mai repede cine, de ce, cum? şi cum să nu vreau să mai bată o dată? şi cum să nu vreau să deschid?...Iată, aud clar şi din nou cioc ...

Şi mi te văd în lanul de cicoare, lungă şi naltă ca o Alintare de zile mari, aşa, numai duminici adânci în largul ochilor hercinici!   Şi mi te văd în lanul de cucută, necunoscută ca o cunoscută splendoare-n amărui şi-nsingurare şi mult râvnită ca o vindecare!   Şi mi te văd în lanul de sulfină, silabisind şi aşteptând să vină măria sa de pururea, Cuvântul, pe care să-l iubeşti înţelegându-l!   Şi mi te văd în lanul cu amare viersuri de păsări tămădu ...

De obicei, nu răspund şi nu mă reped să deschid când aud ciocănituri la uşă. Dacă nu sunt singur, are cine rezolva "bătaia". Dacă nu-i nimeni cu mine, ascult de patru ori cioc!...şi mă duc să văd. Şi, dacă n-a plecat, nu-i rău. Dacă s-a dus, înseamnă că-i bine. Când aud că insistă, nu pot să nu-mi aduc aminte de Beethoven şi de celebra bătaie în uşă a lăptăresei sale. Deci, dacă insistă, ascult de trei ori cele patru ciocănituri şi mă îndrept spre uşă. M� ...

alinare, alinare.../ ai la piept nu-mă-uitare, ai în ochi cea mai aleasă/ floare crizantemireasă! alinare, alinarea/ îmi usucă depărtarea, îmi vesteşte învierea.../ vezi cum vine-apropierea? vezi cât de frumoasă-i pânda/ şi ce dulce e osânda când cad frunze peste lire/ lacrimi de crizantemire? Ce splendoare, alinare.../ cum să n-am nu-te-uitare? cine te alintă, oare,/ doamna mea alintătoare? hai, alină-mă, alină,/ cât mai am pe ochi lumină! Doamnă lungă alinare,/ vrei s ...

Aici, acolo, unde-s, unde nu-s plus, minus, zero, semn de întâmplare... totul coboară, totul se înalţă din frumuseţea ta devastatoare!   Totul ajunge fără de întors şi, fără milă, fulgeră şi doare straşnic, dar sfânt...rămâne-n veşnicie, prin frumuseţea ta devastatoare!   Să fi ştiut că nu am să mai ştiu de mine-n ceastă-amarnică splendoare, aş fi plecat demult, cât mai departe, cu frumuseţea ta devastatoare!   E prea târziu?!...e paradis?!...infern?!... orice ...

Şi ce bagaje grele are Miţa! dar nu crâcnesc! dimpotrivă, mă simt şi mă consider un fel de Sisif modern şi îndrăgostit de nu ştiu care naiadă! mă simt un fel de cavaler duduind de romantism şi respect, un ultim tributar al eleganţei, un discipol al galanteriei...un preot la picioarele şi la porunca unei preotese ciudate, unei misterioase "trufandale"!...Sigur că da! car şi nu scot nici o vorbuliţă, mai ales că Miţa zâmbeşte din ce în ce mai mult şi mai "tare"! o "bate" ...

Ce uscăciune, doamne...simt numai apă moartă cum urcă-n mătăciunea cea artă pentru artă, simt mierla cum se sfarmă sub cerul criminal şi cade toată-n gheare de gol extemporal!   Ce uscăciune, doamne...frumoasa mea erouă cu plâns, cu însetare, cu mâinile-amândouă îşi caută eroul, şi-l strigă peste tot, dar n-o aude nimeni, nici domnul Savaot!   Ce uscăciune, doamne...nici popii nu-i mai trece prin cap vreo rugăciune de ploaie şi de rece, zadarnic paparude-s cu droaia-n ...

Doamne, ce însemnează Cel de Sus! ce minune poate să facă! ce fel l-a scăpat pe zbânţuitul atotputernic cititor în tămâie şi-n agheasmă! vezi? dacă a fost credincios, nu l-a luat gaia, nu?...oare, dacă aş fi picat eu, mai apucam să scriu despre întâmplarea cu preotul şi cu Miţa?...Asta iar mă strânge de mână: "eu îţi spun să nu stai degeaba, iar tu aprinzi lumina?! chiar te faci că nu pricepi? ce stai aşa gânditor? ce te frământă? chiar te deranjează prezenţa m ...

La noapte, după ce răsare toată luna, te aştept în livada cu vişine... vreau să-ţi spun şi să vezi cum cerul nu mai are pe ce să se sprijine, cum e gata să se desprindă şi să alunece şi să cadă pe pământ, unde ai mai fost fiindcă eşti şi unde am mai fost fiindcă sânt!   Hai, nu mai sta pe gânduri, trebuie să vii repede în această livadă... uite, chiar acum se sfărâmă luna, chiar acum începe să cadă, chiar acum aud căderea cerului pe mine, chiar acum se aud ...

Locomotiva aleargă prin noapte, spre Bereşti, şi face ca toţi dracii. Iată, se aude cum mecanicul dă din aburi şi din fum şi din fluier. Trenul face ca trenul...Eu fac, uite-aşa, ca locomotiva, ca vagoanele! scot fumuri şi aburi şi sunete pe nări şi pe urechi...aşa de mult m-am "lipit" de Miţa! şi aşa de mult se bucură (şi ea) că se apropie tunelul dintre Bereşti şi Tălăşmani, cel mai lung tunel din ţară, tunel în care se pot întâmpla multe aventuri şi multe groză ...