MAI MULT CA SF-UL | Senzaţii de frig, binişooor induse

MAI MULT CA SF-UL | Senzaţii de frig, binişooor induse
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

“Ho-ho-hoo!” – exclamă Moşul ieşind chiar acum din sas. Alf simţi iarăşi senzaţia aceea de anul trecut. De fapt, nici n-ar fi avut cum să simtă aşa ceva, însă “se cădea”, aşa îi ordonase, folosind un arhaism, şeful Seriei, când îi dăduse să îmbrace un costum care imita ceva care cândva, pe planeta Pământ, se chemase “blană”. Alf şopti lui Alk, în timp ce Moşul turuia ceva legat de “clopoţei” – ce-or mai fi şi ăia? – sau despre “iarnă”, “zăpadă” şi alte arhaisme amuzante: “Tu crezi în Moş Crăciun?” Alk dădu serios din cap: “Sigur, aşa m-au programat, ce vezi rău în asta? Şi să ştii că întotdeauna i-am spus Moşului o dorinţă; în gând, bineînţeles…” Alf se miră: “Ce înseamnă “dorinţă”?” “Ei, nu ştiu exact, dar e ca atunci când ceri ceva pe care nu  te aştepţi să-l primeşti. De pildă, un turbojet de seviciu nou. “Şi…. Ai primit vreodată ce-ai cerut?”  “Nu, nu cred, însă eu mă bucur orice aş primi nou, apoi îmi spun că mi-am dorit aşa ceva. Am vreo duzină de bărbi false.” Cei de lângă ei se foiră: şoaptele lui Alf şi a lui Alk făceau dificilă recepţia bună a urărilor Moşului. Aln se băgă însă şi el în discuţie: “Ştiţi, ca şi ceilalţi din seria mea, n-am fost programat să cred în ceva. De asta şi sunt de sacrificiu, mă trimit atunci când există un pericol.”

Moşul începu acum să scoată obiecte ciudate din sac. Unele semănau cu posibile fiinţe, acoperite cu ceea ce tocmai v-am spus – cu “blăniţă”. Începu să-i cheme pe nume, pe unul câte unul, să-l întrebe dacă “a fost cuminte” (răspunsul, li se reamintise, era obligatoriu “da”), apoi li se repartiza câte ceva cu blană ori, mai suportabil, cu solzi sintetici. “Nu înţeleg de ce trebuie să ne acoperim cu costume groase când, ca să ne dea senzaţia de frig, este nevoie de foarte-foarte multă energie cconsumată!” “Păi, pentru fulgi”, răspunse în şoaptă Alf. “Şi pentru ca să avem şi noi o senzaţie tradiţională, de demult. Mă întreb dacă pe Pământ, de unde am fost trimişi în misiune acum un an-lumină, mai există frig. Sau dacă mai există Pământul…“  “Ce mai contează, noi avem o misiune clară şi atâta ajunge: cucerirea Spaţiului, cât mai departe de planeta-mamă”, zise Aln. “Dar unde o fi bradul ăla?” – se întrebă Moşul. Făcu un semn şi pe panou se văzu galaxia în care intrau: un roi de stele păreau grupate sub formă de pagodă. Sau de brad. Şi erau verzi. “Eu ştiu că darurile erau programate, la origini, pentru copii”, cârcoti Alk. “”Păi, de când fac androizii copii?” – îi replică Alf.

Ilustrație de Victor Cilincă

Citit 981 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Decembrie 2017 13:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.