Spectatorii devin juriu la Festivalul de Comedie

Spectatorii devin juriu la Festivalul de Comedie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru că nu au fost bani de premii şi de un juriu de specialitate, festivalul de la Galaţi va fi „arbitrat” de spectatori traşi la sorţi *

Publicul va ţine loc de juriu la ediţia de anul acesta a Festivalului de Comedie de la Galaţi, care va debuta sâmbătă, 3 octombrie. Conducerea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” a anunţat că anul acesta bugetul de criză nu a mai permis aducerea unui juriu profesionist şi că, în acest fel, festivalul va fi unul de gală, în care toate piesele vor fi câştigătoare.

„Neavând bani, am renunţat la un juriu de specialitate. Va fi un festival de gală, în care toţi sunt premiaţi. Dar totuşi, la sugestia domnului director al festivalului (Marius Zarafescu, n.r.), încercăm o jurizare a publicului”.

„Plătitorii de bilete vor primi un cupon care va fi depus într-o urnă, de unde vom extrage un juriu al publicului. Acest juriu ne va propune la sfârşit piesa care a avut cel mai mare impact asupra publicului, precum şi cei mai îndrăgiţi actori. Nu este inovaţia noastră, aşa ceva s-a mai făcut”, a explicat directorul Teatrului Dramatic, Vlad Vasiliu.

La rândul său, directorul festivalului, Marius Zarafescu, de la Direcţia Teatre din cadrul Ministerului Culturii, a subliniat importanţa continuităţii festivalului de la Galaţi, în condiţiile actualei crize economice.

„În ţară, din păcate, au fost asemenea situaţii. Din cauza problemelor financiare, anumite festivaluri, evenimente culturale au fost anulate sau suspendate pentru 2010. Important este că se păstrează continuitatea, dar am încercat, de asemenea, să nu facem compromisuri. Am căutat să aducem piese valoroase”, a spus directorul evenimentului de la Galaţi, Marius Zarafescu.

Comentariu foto: Coordonatorii festivalului de anul acesta lasă decizia în mâna spectatorilor

Citit 450 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.