Sâmbătă, 24 februarie, mergeţi în Sala Mare a Teatrului „Fani Tardini”! Spectacol rar (nu că am fi avut premiere proaste nici până acum)! Premieră pe ţară, spectacolul-eveniment, strălucitor pe orice scenă din Occidentul mofturos: „Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant”, a scoţianului Anthony Nielsen. Regia: Dragoş Alexandru Muşoiu, care ne-a obişnuit cu opţiunile lui repertoriale subtile”, scria deja criticul Doina Papp. Joacă de parcă s-ar juca, cu poftă, formidabili şi „nebuni”, Cristian Gheorghe, Oana Mogoş, Ionuţ Moldoveanu şi Vlad Volf. Muzica, compusă de gălăţeanul Eugen Dan Drăgoi. Spectacol în tentă bufă, cu umor penetrant şi cinic, à la Jarry, absolut neaşteptat!
Pornind de la un personaj real, Gant, patronul teatrului, interpretat de Cristian Gheorghe, e un vrăjitor din Oz, un Creator, poate un maestru Woland. Pe gong, gong real, scrie „Gong”. Cortinele strălucesc. Decorurile atârnă din Cer. Realism magic destul: un dop în cap te poate vindeca de dragoste? Biserica va considera sinucidere dacă ţi-l scoţi singur, sau poţi ruga pe cineva? Întâmplări în Roma, Sicilia, într-o fumătorie londoneză de opiu (Gant, ciudatul, cel real, era un înrăit opioman!) în Nepal sau în imaginarul Ţinut al orelor târzii din noapte (poezia numelor mi-l evocă şi pe Carl Sandburg şi a sa Ţară Rutabaga, iar traducerea acestui text, realizată chiar de regizor, este excelentă, chiar şi în cele câteva versuri clasice! Povestea fetei cu obrazul ciuruit de coşuri nu e cu nimic mai prejos de povestea Erendirei lui Marquez. Farsă perfectă: Vlad şi Ionuţ în roluri de fete, sau în rol de coşcogea… coşuri - cele de pe faţa fabricantei… biologice de… perle perfecte. „Trebuie să fie odihnitor să ştii că nimeni nu te-ar atinge”, spune „sora” Vlad fetei ciuruite de coşuri, jucată de Oana, care apoi devine un adevărat om de gumă în rolul gingaşului ursuleţ de turtă dulce - Ursul ceştilor de ceai imaginare, care te trimite parcă la Pălărierul Nebun. Aici se poate şi plânge niţel în sală, ascultându-i glasul incredibil, admirându-i candoarea. Chiar şi acolo unde te întâmpină o remarcă greţoasă, imaginaţia debordantă a autorului vine cu tona de râs peste tine! Rare replici dure, nu vulgare. Costume de podium imaginar: cel fascinant al lui Cristi, în rolul lui Gant - nebun, soldat, poet şi călător, om de scenă („Adevărul nu poate intra decât printr-un cal troian”, spune el), dar şi în costumul Duhului care alungă gândul (aduce lapsus actorilor!). Îţi înhaţă privirea decorul ruginit de circ-teatru vodevil-flaşnetă gigantică. Amănunte: uite perlele pe aţă, în marele candelabru sau se rostogolesc, mici, apoi cât o minge, ba chiar enorme, iar scenografa-arhitectă, minuţioasă, ar mai fi plantat, zice, astfel de surprize. Costume neaşteptate, hilare, halucinante, care îşi joacă singure hazul. Desene circăreşti pe faţă. Trapele scenei, ba şi alte trape, inventate odată cu o supra-scenă, fac scena să mişune! Şi, mamă, ce muzică! Îţi intră tiptil în toată fiinţa şi nu mai iese o vreme. Rar vezi atâtea bisuri la aplauze precum cele de sâmbătă 17 februarie, la extraordinara premieră pe ţară a unui spectacol care, sunt sigur, poate avea succes în festivaluri! Măcar în ţară!
În galeria foto, 1 - Gingăşie, neaşteptat, umor, nebunie. În fotografia, actorii Oana Mogoş, Vlad Volf; 2 - Gingăşie, neaşteptat, umor, nebunie. În fotografia, actorii Oana Mogoş şi Cristian Gheorghe:
