IN MEMORIAM | După jumătate de veac de poezie, Poetul DIONISIE DUMA a plecat la stele

IN MEMORIAM | După jumătate de veac de poezie, Poetul DIONISIE DUMA a plecat la stele
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Îndrăgitul poet Dionisie Duma a plecat din Tecuci, unde fusese recunoscut, din 2010, Cetăţean de Onoare al municipiului: s-a mutat la Filiala din Cer a poeţilor în dimineaţa de luni, 19 februarie 2018. S-a născut tot în oraşul de pe Tecucel, la vreme de război - pe 8 septembrie 1940.

Debuta în volum în 1975, cu volumul de poezii ”Ardere”, la Editura „Litera” din Bucureşti. În 1960, fiind remarcat de poetul Horia Zilieru, debutase publicistic, cu poezie, în revista “Iaşul literar”. Şi tot la Iaşi a fost membru al Filialei Uniunii Scriitorilor din România. A fost şi membru al Societăţii Culturale „Junimea ´90” - Iaşi, precum şi al Societăţii Scriitorilor „C. Negri” din Galaţi. Era şi membru al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York. Institutul, revista “Lumină Lină/ Gracious Light” din SUA şi Societatea Literară “Mihai Eminescu” din New York i-au acordat în 2005 “Diploma de excelenţă”. A format zeci de condeie, cât a condus Cenaclul literar „Calistrat Hogaş”, de pe lângă Casa de Cultură tecuceană.

„Dionisie Duma rămâne în continuare unul din trubadurii cu vechi state într-ale poeziei de un firesc aparte, cu rol aproape taumaturgic”, scria despre poet criticul literar Marius Manta. 

A publicat volumele de poezii : “Ardere” (1975) - după care a fost multă vreme interzis de cenzura comunistă, “Catedrala de cuvinte” (1991), “Extemporal la inima” (1999), “Oceanul de stres” (ed. bilingvă, limba română-limba engleză), 2002, “Al patrulea păcat” (2003), “Aceste zile” (ed. bilingvă, limba română-limba engleză), 2005, „Oceanul de stres”, Galaţi, 2005, „Lângă liniştea inimii - Aupres du silance de coeur”, volum bilingv, 2008, „Revelaţii, Opera poetică”, Iaşi, 2009. „Exerciţii de primenire”, 2012. În 2015, apărea la Galaţi, la Editura „Info-Rap-Art”, antologia de texte critice privind opera sa: „Dionisie Duma în reflectoarele criticii literare” - cu o prefaţă semnată de criticul Vasile Spiridon. Este cuprins în “Dicţionarul biografic al literaturii române”, al lui Aurel Sasu. A scris pentru foarte importante reviste literare din ţară şi străinătate, precum  “Lumina lină”, din Statele Unite, „Eminescu”, din Australia, “Luceafarul”, “Convorbiri literare”, “Dacia literară”, “Cronica”, „Antares”, „Porto-Franco şi altele. 

În 2015, primea Premiul de excelenţă de la Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România. În 1999, revista “Antares” Galaţi i-a acordat Premiul I pentru volumul “Aceste zile”, iar revista “Examene” i-a acordat Premiul special pentru întreaga activitate în slujba poeziei. La 75 de ani, primea, la Festivalul Naţional de Poezie „Grigore Vieru”, Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate.

Dumnezeu să-l odihnească!

Citit 2712 ori Ultima modificare Joi, 22 Februarie 2018 03:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.