Sâmbăta trecută, la Suhurlui, a fost inaugurată Casa Rurală „Ioan Avram Dunăreanu”, o aşezare etnoculturală unde sunt expuse lucruri ale căror nume ne-au cam ieşit din vocabular. Covata, sumanul, traista, ulcica, fusul, vârtelniţa, lampa de gaz şi războiul de ţesut sunt doar câteva dintre obiectele aflate în patrimoniul gospodăriei tradiţionale amenajate la iniţiativa şi prin truda judecătorului Ioan Avram Dunăreanu.
Magistratul gălăţean umblă prin ţară de mai bine de 20 de ani pentru a aduna obiecte pe cale de dispariţie, de interes muzeistic, pe care să le expună în casa părintească de la Suhurlui reparată prin forţe proprii.
A pornit de la câteva lucruri găsite în sat, lăicere, cuverturi, mobilier şi câteva obiecte de uz casnic, a căutat altele prin împrejurimi şi încet încet s-a extins către celelalte zone etnografice din ţară.
„Am început cu Moldova, către Suceava, Bucovina, am mers prin nordul ţării, prin Sighet, Maramureş, Transilvania, zona Sibiului şi am explorat şi zona Vâlcea, unde se păstrează mai bine tradiţia. În concedii nu plecam la munte sau la mare, ci mergeam prin sate, discutam cu oamenii, cercetam zona, vorbeam cu bătrânii, negociam cu ei. Aveau lucruri pe care le donau sau le vindeau şi le dădeam chiar şi un certificat cu ştampilă, conceput de mine, să nu creadă că sunt înşelaţi”, povesteşte Ioan Avram Dunăreanu.
Obiecte vechi de 150 de ani
Casa Rurală de la Suhurlui a fost înfiinţată în 1994 printr-o hotărâre judecătorească, fiind botezată după numele celui care a restaurat-o şi având destinaţia de aşezare etnoculturală pentru tradiţie, istorie şi frumos. Vechea gospodărie ţărănească a lui Andone şi a Mariei Avram a fost transformată de fiul lor Ioan într-un spaţiu de conservare a tradiţiilor nu doar din zona noastră, ci din întreaga ţară.
„Am adunat obiecte de uz casnic din toate regiunile, majoritatea pe cale de dispariţie, de la războiul de ţesut la raghilă. Raghila este un instrument cu ţepi din fier, de 20-25 cm, cu care se scărmăna cânepa. După ce era trecută prin meliţoi şi meliţă ieşea fuiorul care se dădea prin raghilă ca să devină cât mai fin.
De la Suceava am adus o meliţă şi-un meliţoi pe care le-am luat cu câteva sute de mii de lei (n.a. lei vechi), dar care acum valorează milioane. Cel mai vechi obiect este sărarul luat din zona Sighetului, care are peste 150 de ani, o cofă de lemn de 7-8 litri care nu are cercuri din metal ci dintr-o împletitură.
Am mai adus şi un fier de călcat brut, din fier masiv, şi nişte icoane vechi, foarte valoroase. Cred că sunt în total peste 1.000 de piese, fiecare cu identitatea ei”, povesteşte colecţionarul obiectelor folosite în vechile gospodării româneşti.
O lecţie de istorie
Ioan Avram Dunăreanu a adunat o sumedenie de obiecte rare şi vechi peste care timpul nu a trecut chiar nepăsător, lucruri pe care le-a reparat şi recondiţionat singur.
Tot el a confecţionat şi stativele pe care să le expună, rafturi şi manechine pentru veşmintele tradiţionale populare. A făcut muncă de restaurator, muzeograf şi tâmplar, cum s-ar spune. Printre obiectele păstrate de-a lungul anilor se numără şi câteva rămase de la părinţi.
„Dintre toate mai există nişte cearşafuri, perdele de borangic şi cuverturi ţesute de mama şi ceva lucruri gospodăreşti, seceră, coasă, covată şi albie. Mai am de la un frate o ţiteră, un instrument muzical cu strune”, spune magistratul pasionat de etnografie.
Toate aceste obiecte adunate în gospodăria ţărănească de la Suhurlui de către Ioan Avram Dunăreanu au fost donate Muzeului de Istorie din Galaţi pentru a fi păstrate şi valorificate aşa cum se cuvine.
Casa Rurală găzduieşte un muzeu cu exponate strânse din toate colţurile ţării în ideea de a crea o imagine de ansamblu asupra zonelor etnografice din România. Judecătorul gălăţean speră ca rodul muncii sale să fie pentru urmaşi o lecţie de istorie, o mărturie asupra identităţii poporului român, şi spune că va continua să caute obiecte care să completeze gospodăria tradiţională întemeiată de el.
